Am fost colega de grădiniță a copilului meu pentru o zi întreagă!
V-ați întrebat vreodată cum se desfășoară o zi de grădiniță pentru copiii noștri? Ce faci ei acolo toată ziua cât noi stăm la serviciu? Desigur, în cazul în care aveți acces la camerele video ale grădinițelor (dacă ele există), și stați și vă spionați odrasla, nu mai aveți întrebări. Eu am fost în clasă cu copilul meu pentru o zi și nu a fost deloc simplu.
Am fost la grădiniță pentru o zi
Am făcut-o și pe asta! Deși am un copil care spune tot acasă și povestește și ce s-a întâmplat cu copiii de la clasa alăturată, tot am profitat de ocazia pe care ne-au oferit-o educatoarele lui Luca. Să petrecem cu ei o jumătate de zi împreună, să participăm activ la toate momentele zilei și să ne simțim bine. Cu asta am plecat în gând într-o luni dimineață, tare bucuroasă că pot sta cu el în clasă și îl pot urmări îndeaproape, în timp ce socialiază cu colegii lui.
Urma să fie o zi ideală, în care soarele intra timid pe fereastră, iar razele lui de iarnă pătrundeau jucăuș printre perdelele fine, luminând colțurile tematice ale clasei waldorfiene: biblioteca, bucătăria, casa păpușilor, masa anotimpurilor. Copiii ar fi fost toți relaxați în prezența mea, iar băiețelul meu urma să intre în jocul pe care l-am propus imediat cum am intrat în clasa: urma să fiu colega lor!
Planul de acasă și realitatea de la clasă
N-au trecut zece minute după micul dejun și copilul mi se lipește de picioare și nu se dă dezlipit o oră sau mai bine. Timp în care plângea și nu înțelegeam de ce. Nu făceam o mișcare în clasă, că imediat mi se băga printre picioare și îmi zicea: „Maaamaaaa, ești mama mea, te iubesc așa de tareee!” Nicio privire către alt copil nu-mi era îngăduită, ce să mai vorbesc de vreun dialog cu educatoarea, orice pas îmi era pândit și sancționat cu lacrimi amare! Când îl luam în brate și îl întrebam ce are, îmi răspundea că plânge că i se face dor de mine, dar nu acum, atunci când voi pleca și îl voi lăsa la somn. Primele două ore așa le-am petrecut, cu el în spatele meu și cu interdicția de a mă apropia de alt copil sau de orice altă activitate din clasă. Eram epuizată și mă învinovățeam că i-am stricat ritmul copilului intrând în spațiul lui de grădiniță și regretam decizia luată în fiecare moment în care iar izbucnea în plâns.
Cum am schimbat lucrurile
M-am gândit că nu mai rezist alte trei ore în aceeași atmosferă, copiii deveneau și ei agitați în jur, nici lui nu îi era bine, iar dacă îl luam acasă cream un precedent și a doua zi nu ar mai fi vrut să meargă la gradiniță. Așa că i-am propus să facem ceva împreună, să ne jucăm cu totii. Până să fie de acord, băieții care răsfoiau o carte despre oceane m-au rugat să le citesc. Cu acceptul lui Luca, le-am făcut un joc în care fiecare trebuia să deschidă cartea pe nevăzute, iar eu trebuia să le citesc două pagini. La început erau 5 copii, Luca pe mine, ceilalti patru în jurul meu. În câteva minute erau 10 copii, iar mai spre final, toti cei 18 copii erau călare pe mine și cereau să le citesc pasajele deschise chiar de ei. În tot acest timp, copilul meu era ba de gâtul meu, ba de cap, ba de picior și de mână, se ținea scai ca nu cumva să îi dau drumul. Dar tot jocul ăsta cu râsete și mirări și bucurii și chiote au destins atmosfera și pe băietanul meu lipicios. Ce l-a relaxat de tot a fost o porție zdravănă de joacă afară, în curtea grădiniței și câteva ture de alergătură cu prietenii lui cei mai buni.
N-am reușit să fac mai nimic cât timp am stat cu Luca la grădiniță, ba chiar am aflat că anxietatea lui de separare e încă acolo. Ce-am observat a fost că e săritor și participă cu drag la activitățile zilei, că îi place să aibă grijă de colegii lui și că mai vrea să meargă la grădiniță. O să mai încerc să fiu colega lui pentru o zi. Dar peste un an!
