Oana Moșoiu, expert în educație: „Școala online este tot școală, dacă vrem noi să fie”. Ce trebuie să facem ca să ne ajutăm copiii

școala hibrid
În județele în care numărul de cazuri de COVID-19 este mai mare de 1 la 1000 de locuitori se face școală hibrid sau exclusiv online.

Școala hibrid, așa cum se face ea acum în majoritatea școlilor din țară, dă mari bătăi de cap tuturor celor implicați, de la elevi, la părinți la profesori. Nu este ușor pentru nimeni, iar problemele depistate în martie 2020,  când au început orele online, par să se adâncească. 

Oana Moșoiu, expert în educație, a făcut o radiografie a procesului de învățare așa cum este el în România, în 2020.

oana moșoiu
Oana Moșoiu, expert în educație

”Așa cum îmi răcesc gura peste tot, voi repeta aici faptul că ”eșecul” anunțat și prevestit al școlii hibrid/online este cauzat de o profundă lipsă de apetit pentru învățare, ca proces, anterioară pandemiei, vizibilă în toate rezultatele slabe pe toate liniile. Școala e doar gazda acestei lipse de chef generalizate – în rândul profesorilor, mai întâi, și apoi în rândul elevilor. Iar în varianta online, e pur și simplu mai ușor de dat ”escape”.

Este o îndărătnicie fățișă – noi nu vrem să facem asta, noi nu știm, noi nu putem, noi nu vrem să învățăm și am găsit pretextul perfect. Sigur, plus situația reală a lipsei de resurse și de capacitate organizatorică a școlilor. Este Epic Fail de marketing educațional: școala nu-și mai poate vinde propriul business (învățarea și reușita) propriei clientele (obligată, cu forța, să ”cumpere” un produs slab – și aici vorbesc despre monopolul școlii de stat, că mă știți mai liberă la creierul educațional).

Școala hibrid, școala televizor pentru elevi

Elevii nu vor să învețe. Și în orice caz, nu așa cum le propune școala, nici chiar online (de tip ”televizor”, o numesc eu). Ei nu văd ”de ce” să învețe și apoi nu știu cum să învețe. Nu au metodă, procedură, algoritm, nu au fost ghidați cum să abordeze procesul numit ”învățare”.

În mintea multor adulți cu care lucrez în varii forme există încă o școală = o învățare statică, ce implică o încremenire fizică a corpului (nemișcare) + o ascultare a profesorului + luat notițe + memorat + testat. Deși aceste ingrediente fac parte din procesele de învățare, combinatorica lor este variată, în multe forme și cu alte ingrediente complementare: mediu de învățare, stare mentală (”să vreau să învăț”), punere în acțiune (acționabilitatea ideilor învățate), exercițiu, feedback, corecție, nemaivorbind despre contractarea relațională – încredere în profesor, reciprocitate, respect (pentru profesori ȘI pentru elevi), cooperare și coordonare (și la acest concept tot mai revin, pentru că lipsa de coordonare între profesori cu privire la parcursurile de învățare și progresele elevilor este critică!).

Apoi, lipsește autonomia. Elevii sunt învățați să tragă cineva de ei: învățătoarea, profesorii, părinții. ”Hai la teme!”, ”Fii atent!”, ”Scrie!”, ”Notează!”, ”Taci!”, ”Încă 5 minute!”, ”Dacă iei note mari, atunci îți iau…” (progresiv, tot mai multe și mai scumpe lucruri).

Copiii nu au capacitate de concentrare la școala hibrid

Dacă nu este profesorul (vezi situația de online, control scăzut sau deloc) sau părintele (care a preluat controlul, de acasă), elevii se simt îndreptățiți să se comporte aiurea – ies din starea de flux (dacă au avut-o vreodată!), fac altceva decât ceea ce făceau – sub presiunea și controlul extern al profesorului. Exact ca atunci când răspunzi la telefon și în secunda 2 copiii o iau razna, pentru că ”pisica nu e acasă”, adică nu mai e cu ochii și mai ales ”cu gura pe tine”.

Vestea bună: iată un teritoriu de antrenament excepțional! E foarte greu. E foarte greu. Este de investit timp, voință, energie și cunoaștere. Să știi ce să faci cu copiii pentru ca ei să se contracteze în învățare, să devină metacognitivi (cum funcționează propriul lor creier și ce este învățarea, cum o pot determina voit, intenționat, cu scop) și să practice autonomia – foarte mult de stat cu ei la început, clasele mici mai tot timpul, treptat spre clasele mari, dacă, DACĂ, și la școală profesorii și grupurile de studiu (de fapt, grupuri sociale ale elevilor, dar convertite în grupuri de studiu) discută despre ”cum învățăm”.

Am fost surprinsă, anul trecut, ca proful de mate al fiică-mii, proaspăt intrată la gimnaziu, să le dea, pe un colț de caiet, un mic algoritm de învățare : studiul lecției; reluarea exercițiilor lucrate în clasă; realizarea temei. E ceva, e ceva mai mult decât nimic, am apreciat, sincer. Pentru că la Fizică au primit temă să facă referat și eu m-am întrebat (și mi-am întrebat copila) dacă au discutat la clasă despre ce este un referat și cum se realizează. Că noi nici la universitate nu prea reușim să ne facem studenții să producă referate. Și știu că doamna de Fizică e plăcută de elevi.

Depinde de noi cum vrem să fie școala online

Final. Școala online este tot școală, dacă vrem noi să fie. Trebuie să ne punem în cap: putem învăța și în acest context, școala hibrid. Dar e numai primul pas. E nevoie să facem din acest mod de ”școală” un mod de învățare – cât mai real, luând tot ce putem din acest context. Așa e, nu seamănă cu nimic din ce am experimentat noi ca școală și așa e, creierul nostru nu are experiență anterioară să procese și să ne dea soluții imediate.

E nevoie de timp, de testare, de integrare a noilor practici, de curaj, de deschidere, de comunicare și colaborare. De ÎNVĂȚARE. La adulți, la profesori și părinți, mai întâi. În același timp cu elevii noștri, cu copiii noștri.

Estimez că, dintr-un anumit punct de vedere, abia acum înțelegem cu adevărat ce avem de făcut, lipsindu-ne contextul familiar în care era mapată școala și învățarea în mintea noastră. Ce este important să învățăm? Și cum? Și cu ce instrumente?”

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()