Cu ocazia Forumului Cultura în educație, (8-10 aprilie 2016), am stat de vorbă cu Maria Pascu( A.R.C.E.N.) despre locul patrimoniului în școlile românești.
Între 8 și 10 aprilie are loc la București Forumul Cultura în educație (la ARCUB-Gabroveni).
Aici își dau întâlnire artiști, profesori, părinți care își doresc să poarte un dialog despre artă și importanța ei în educație. Ne-am dorit să stăm de vorbă mai pe îndelete cu parte dintre specialiștii activi în această zonă a educației alternative, prezenți și la Forum.
Stăm de vorbă azi cu Maria Pascu, de la A.R.C.E.N., despre cum restaurăm locul patrimoniului în școlile românești.
De ce au nevoie copiii să descopere patrimoniul și cum contribuie acesta la construirea reperelor culturale
TOTUL DESPRE MAME : De ce ar avea copiii nevoie de cunoașterea patrimoniului, a istoriei și comunităților orașului?
Maria Pascu: Să le luăm pe rând. Cunoașterea patrimoniului, atât imobil, cât și mobil, înseamnă în primul rând întâlnirea cu ideea de valoare, mai precis valoare estetică și culturală. E important pentru copii să cunoască ceea ce oamenii au considerat de-a lungul timpului că este valoros pentru a-și forma niște repere culturale.
Apoi, e important să cunoască și criteriile obiective pentru care unele clădiri sunt considerate frumoase și altele nu. Așa își pot dezvolta gândirea critică legată de ceea ce văd în jurul lor. Nu în ultimul rând, cunoscând, ar trebui să ajungă să și prețuiască și să apere ceea ce e valoros, lucru de care Bucureștiul are mare nevoie. Momentan, raportul dintre problemele orașului și numărul de cetățeni preocupați de ele este mult prea mic.
Istoria orașului este contextul în care și prin care clădirile de patrimoniu devin importante. E semnificativ faptul că anumite decizii-cheie din istoria noastră s-au luat nu într-un hol oarecare, ci în saloane elegante, aranjate cu gust.
E interesant să studiem și comunitățile orașului pentru că putem observa cum diverse identități se traduc într-o arhitectură specifică și în modalități aparte de construire și aranjare, de la care putem învăța și acum.
TDM: Arhitectură, patrimoniu, comunitate, istoria orașului, voluntariat. Cum primesc copiii/adolescenții aceste programe de voluntariat avizat, cum le numiți? Care sunt vârstele cărora vă adresați cu proiectele asociației ?
M.P.: Proiectul „Noi suntem orașul – voluntariat avizat”, primul proiect educațional al ARCEN, s-a adresat elevilor de liceu, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Am avut o cerere foarte mare pentru participarea la aceste programe, mai mare decât capacitatea noastră de a le organiza, ceea ce cred că vorbește de la sine. Cheia conceptului de voluntariat avizat este legătura dintre informațiile prezentate și proiectul pe care îl facem împreună cu elevii. Pe această legătură, cred, nu se pune niciodată accentul în școli, adică nu se răspunde la întrebarea „pentru ce învățăm noi lucrurile astea?”. Iar întrebarea e mai mult decât legitimă. Pentru că cele patru cursuri au fost organizate în așa fel încât partea teoretică să se lege în viitorul foarte apropiat de partea practică, de aplicare, toată lumea a fost încântată. De exemplu, dacă de la 10:00 la 13:00 a avut loc un curs în care, printre altele, s-au prezentat mai multe elemente de arhitectură care definesc anumite stiluri arhitecturale, de la 14:00 la 16:00, toată lumea a putut să identifice acele elemente la clădirile din cartierul armenesc pe unde am făcut împreună o plimbare. Apoi, în turul ghidat organizat cu elevii, le-am arătat și participanților aceste elemente și frumusețea lor.
TDM: Există și ceva materiale scrise/video care servesc drept îndrumare, sau programele sunt strict bazate pe experiență ?
M.P. : Da, fiecare modul a avut la bază un material scris și materiale video și foto pentru exemplificare. Pe învățarea prin experiență ne-am bazat doar în partea practică.
TDM: Vorbiți-ne puțin despre proiectele legate de promovarea și revitalizarea muzeelor (de către elevi). E una din căile de a forma publicurile viitorului ?
M.P.: Proiectul pe care l-am propus elevilor în modulul „Muzee de povestit mai departe” a fost să realizăm împreună o broșură de vizitare interactivă a Muzeului Zambaccian. Broșura a fost realizată în format fizic și a rămas a muzeului, deci poate fi folosită oricând de orice vizitator. Ideea a fost să concepem întrebări, provocări și ghicitori care să-l facă pe vizitator să stea mai mult și să cugete în fața unei opere de artă, să-și formuleze impresiile și chiar să ajungă la o interpretare. Citeam într-un studiu că, în medie, un vizitator stă 17 secunde în fața unei opere dintr-un muzeu. Ne-am propus ca, în fața lucrărilor incluse în broșură, fiecare să petreacă măcar un minut.
Broșura a ieșit ca un joc pe care poți să-l joci cu tine însuți și cu propunerile de răspunsuri pe care le găsești pe verso-ul întrebării sau poți să-l joci cu cei de lângă tine, prieteni, copii, părinți. Astfel, muzeul prinde viață prin simplul fapt că oamenii vorbesc unii cu alții despre ceea ce văd. În sensul acesta, un astfel de instrument e foarte necesar în muzeele de astăzi, pentru că tehnologia pe care o avem tot timpul la îndemână și în mână ne-a cam văduvit de abilitatea de a comunica atunci când suntem față în față: nu mai știm de unde să pornim discuția, nu mai știm să ne interpretăm reacțiile naturale la ceea ce vedem și avem în jurul nostru.
Apoi, i-am descusut și pe câțiva dintre adolescenții implicați în proiectele A.R.C.E.N.
TOTUL DESPRE MAME : Cum ati aflat de A.R.C.E.N.? Cum a fost pentru voi voluntariatul pentru asociație?
DARIA IONESCU : Am aflat despre A.R.C.E.N.la o prezentare a acestei asociații și a proiectului ei, „Noi suntem orașul – voluntariat avizat” în liceul meu, în primavara anului 2015. Voluntariatul pentru ei a fost una dintre cele mai complete experiențe din toate punctele de vedere- teoretic, practic, personal și cultural: am învățat foarte multe lucruri noi, am participat la două activități practice inedite, am cunoscut multă lume interesată de aceleași lucruri ca și mine și mi-am descoperit „apetitul” pentru cultură.
LIA ȘTEFĂNESCU : Am aflat de A.R.C.E.N. de la niște prieteni care au participat la primul modul din 2015, adică „Oameni și locuri”. Mi-au povestit cu mare entuziasm despre ce fac ei și la sfârșitul modulului, au avut un eveniment, „Femei pe Mătăsari”. Mânată de curiozitate, am zis să merg și eu să văd cum este. Evenimentul a durat 3 zile. Am mers in fiecare zi de la prânz până seara. În ultima zi eram deja demult hotărâtă să mă înscriu și eu ca voluntar pentru următoarele module.
Având în vedere că încă păstrez legătura cu A.R.C.E.N. (și majoritatea dintre voluntari), pot spune că a fost o experiență ce mi-a rămas în suflet și sunt recunoscătoare față de cei din asociație că au reușit să ne inspire în a ne privi orașul mai mult.
RAREȘ COLCERU: Am descoperit ARCEN-ul în urma participării la un tur ghidat organizat de ei. Mărturisesc că nu mai fusesem la un tur ghidat până atunci. Am decis să particip în urma invitației unui prieten care este cel mai tânăr membru din această asociație. La finalul turului, Edmond a spus că vor organiza o serie de patru voluntariate cu liceeni și că înscrierea se poate face pe site-ul lor. Mi-a plăcut așa de mult la tur încât m-am înscris la toate cele patru module, fiind acceptat doar la unul singur, la patrimoniu.
Voluntariatul a fost o experiență deosebită, deoarece am îmbinat utilul cu plăcutul, studiul cu munca pe teren. Astfel, dupa ce asimilam o serie de informații ieșeam pe stradă și aplicam ce am învățat. Datorită acestui mod de desfășurare eu consider că informațiile au fost mai ușor asimilate și înmagazinate de noi.
Așadar, această activitate a fost una foarte plăcută pentru mine, deoarece, așa cum îi spune și numele, nu a fost un simplu voluntariat, ci un voluntariat avizat!
TDM : Cu ce lucruri ați plecat în urma acestei experiențe? Cum v-au schimbat relația cu orașul în care trăiți?
D.I. : Pot spune că această experiență mi-a lărgit orizonturile, am aflat multe lucruri interesante despre istoria Bucureștiului și a diferitelor locuri din el, am descoperit importanța cunoașterii patrimoniului național și a păstrării acestuia, dar și a cunoașterii orașului în care trăiesc, m-a apropiat mai mult de București, m-a făcut mai atentă la lucrurile din jurul meu, m-a facut să mă uit la detalii, în general, fără să pierd privirea de ansamblu.
L.Ș. : A.R.C.E.N. m-a molipsit cu pasiunea lor pentru orașul nostru. Nu știu cum au reușit, dar de câtva timp ajung sa mă rătăcesc pe câte o străduță din București, în timp ce eu ar trebui să mă ocup de cu totul altceva. Chiar acum o seară, mă plimbam cu o prietenă pe drumul dintre Piața Romană și Piața Spaniei și ne minunam de cât de frumos poate să fie orașul pe timp de noapte și cât de multe străduțe si căsuțe frumoase există prin oraș. Mici comori ascunse ale Bucureștiului.
Desigur, există străduțe si locuri din oraș ce produc tristețe și dezamăgire când le privești, însă îmi pare bine că am fost învățată să fac diferența dinte frumosul și urâtul orașului. Sper că peste câțiva ani să ajung să fac parte din oamenii care ajută și depun eforturi pentru înfrumusețarea orașului, care ar trebui să fie privit de toată lumea drept o casă mai mare de care trebuie să avem grijă. Din când în când, mai este nevoie să curățăm câte o pânză de păianjen sau câte un raft așa încât casa să se bucure și să ne bucurăm și noi cu ea.
Avem un oraș atât de frumos și e păcat când se observă atâta nepăsare din partea celor care ar trebui sa cârmuiască orașul. Dar în loc să se ocupe de oraș, e mai la îndemână să se ocupe să pună reclame peste tot în oraș și să ia bani. Noroc cu asociații ca A.R.C.E.N. care cresc copii care vor putea face în viitor o diferență.
R.C. : În urma acestei experiențe am aflat că autoritățile au început să înțeleagă că patrimoniul este important și au început să-l protejeze. Partenerii celor de la A.R.C.E.N., voluntarii de la Pro Domo, ne-au prezentat platforma on-line unde sunt înregistrate clădirile de patrimoniu din România și ne-au arătat ce trebuie făcut pentru ca o clădire să devină parte a patrimoniului național. După aceste lucruri am trecut și la fapte și am înregistrat noi clădirile din zonele protejate 32-33 cu ajutorul unor fișe de indexare, fișe ce ne-au fost puse la dispoziție de organizatori. Astfel, am luat legătura cu patrimoniul național și am contribuit și eu, într-o mică măsură la îmbogățirea acestuia.
În urma participării la acest voluntariat relațiile mele cu orașul în care trăiesc s-au schimbat într-o oarecare măsură. Dacă înainte imaginea mea despre București era una nu foarte îmbucurătoare, după această activitate am aflat că lucrurile nu stau chiar așa, că imaginea Bucureștiului nu este chiar așa rea și că oamenii au început să schimbe în bine fața orașului meu. Acest lucru este îmbucurător și mă face să fiu optimist în vederea dezvoltării pe termen scurt a capitalei noastre.
Participați la Forumul Cultura în educație, unde veți putea lua parte la un dialog despre locul patrimoniului în școlile românești!
