”Pentru învățătoare ai fost de 8 și pentru mine ești de… nimic!”

Să te întorci acasă, cu metroul, la oră de vârf înseamnă nu numai să faci o baie de mulțime, ci și o baie de realitate. Ascult întotdeauna discuțiile din jurul meu. Acesta este și motivul pentru care, în metrou, eu nu vreau nici măcar să vorbesc la telefon, iar dacă sunt cu vreo prietenă, o rog să tacă.

Orice mijloc de transport în comun este, pentru mine, o poartă spre realitațile de care am uitat sau poate nu am fost conștient niciodată. Pot asculta, în paralel, trei sau patru discuții și să rețin tot. De departe, însă, favorite sunt conversațiile telefonice.

O conversație care m-a răscolit

La Timpuri Noi, telefonul doamnei de lângă mine a început să ciripească ca un crâng în primăvară. Doamna a scos telefonul și a răspuns:

– Da! (aproape un fel de ”Dea!”)

– Da?

– Aha!

– Și la școală ce-ai făcut?

– Mhm.

– Da? Cââât?

– 8? Păi, da! Că nu ești atentă, de-aia! N-ai învățat!

– Da, da…

– Simona cât a luat?

– Mhm, vezi?

– Și Mihai?

– Da, vezi?

– Câți de 10 au fost?

– Mhm, da! Și 9?

– Bravo lor! Sunt mai deștepți ca tine! Ți-am zis să pui mâna pe carte! Ți-am zis că dacă nu ai chef de școală, să mă anunți și să nu-mi mai bat capu` cu tine! Dacă te duci la școală, trebuie să pui mâna să înveți, nu să-mi vii cu 8 acasă. Aia nu e notă! De acum încolo, s-a terminat cu telefonul și cu ieșitul din casă! Gata! Nu se mai poate!

– Taci! Am zis să taci! Lasă că ajung eu acasă!

Și a închis!

Când a închis ea, eu eram deja în 1994, când ajungeam acasă tot cu un 8, luat la dictare. Nu auzisem bine ce ne dictase doamna învățătoare. Cea mai mare ceartă din cauza unei note atunci a fost. ”Alții cum au auzit bine?” Auziseră numai doi mai bine ca mine și luaseră 9. Scandalul putea fi mult mai mare dacă ar fi existat și alții care să audă perfect. Dar nu existase niciun 10.

Îmi amintesc cum, elevă fiind, atunci când se puneau note, atenția mea nu era concentrată pe ce am greșit, ci pe ce note au luat colegii mei. Veneam acasă cu un tabel în minte, cu nume, notă și argumente. De ce alții au reușit să ia mai mult ca mine era noțiunea cea mai importantă. De ce nu am reușit eu mai mult, se știa, era pentru că nu sunt în stare, pentru că nu mă duce capul, pentru că așa sunt eu, pentru că merg degeaba la școală și locul meu e la câmp, la sapă, sau la oi.

Competiția care ne distruge

Alfie Kohn, unul dintre oamenii care au dat forma parentingului modern, contestă vehement competiția: ”Competiția, în esență, înseamnă că un om trebuie să piardă, pentru ca altul să câștige. Niciodată nu e utilă, niciodată nu e potrivită, nici la școală, nici la joacă, și nici acasă.

Gândește-te o clipă, ce îți dorești pentru copilul tău? Probabil vrei să capete o stimă de sine sănătoasă, să se accepte pe sine, să se considere practic un om bun. Îți dorești să aibă succes, să exceleze pe măsura capacității sale. Vrei să aibă relații în care să fie ocrotit și iubit. Și vrei să-i facă plăcere viața. Foarte frumoase idealuri. Dar competiția nu doar că nu le este trebuincioasă, ci chiar le subminează.”

”Podiumul” pe care unii dintre părinți vor să-și vadă copilul e format din alți copii care nu s-au ridicat, la un moment dat la nivelul așteptărilor adulților, cei care dețin puterea și controlul – cei care notează. Ne dorim să creștem oameni buni, dar le predăm. prin competiție și comparație, faptul că succesul lor e bazat pe eșecul altora. Bucuria unui succes se clădește pe nereușita și suferința altora.

”Pentru învățătoare ai fost de 8 și pentru mine ești de… nimic!”

La fel ca și doamna din metrou, nici mama mea nu m-a întrebat niciodată, atunci când nu luam 10, ce s-a întâmplat, de fapt. Cu mine! Ce s-a întâmplat cu mine! Poate că și fiica doamnei care vorbea la telefon a avut o problemă: poate era ceva ce nu a înțeles și n-a știut la test, poate a înțeles ceva greșit sau poate nu s-a simțit bine etc. Motivele sunt multe.

Așa cum nici noi, la joburi, nu suntem perfecți zilnic și nu dăm zilnic randament maxim, tot așa li se poate întâmpla și copiilor noștri la școală.

Dacă într-o zi copilul nu e de 10 pentru că așa decide un profesor, asta nu înseamnă că și în ochii noștri copilul valorează mai puțin.

Pe 16 și 17 martie 2019, cel mai revoluționar speaker pe teme de pareting, educație și management, părintele parentigului necondiționat, cel mai vehement critic al sistemului actual de învățământ, Alfie Kohn, va veni pentru a patra oară în România pentru a susține o nouă serie de conferințe, în București și Cluj. Conferința ”De la pedepse si recompense la cooperare și colaborare” este organizată de TOTUL DESPRE MAME cu sprijinul Transylvania College și Asociația pentru Comunicare Nonviolentă. Detalii AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație