Astăzi este prima zi de școală a băiețelului meu. Mă năpădesc o droaie de amintiri, emoții și frici, mai ales că eu nu sunt la fel de pregătită cum a fost mama mea pentru mine.
Prima zi de școală… Iată că am ajuns și în această etapă a vieții. Oau! Nu-mi vine să cred cât de mare s-a făcut băiețelul meu. Are 6 ani. Cu flori în mână, ne pregătim să pornim spre locul care va ocupa o parte importantă din viața lui, locul în care-și va forma primele prietenii, unde va suferi primele dezamăgiri, cu siguranță de aici va avea multe amintiri de povestit mai târziu.
Dacă vrei să îi faci viața mai ușoară școlarului tău citește cartea Copilul conștient și exersați împreună.
Am emoții mari pentru prima zi de școală, mai mari decât am avut atunci când am dat examene serioase. Și asta pentru că îmi doresc atât de mult ca totul să fie bine, ca Iusti să se simtă confortabil, ca toată experiența să fie una frumoasă pentru el. Însă, eu nu sunt la fel de bine pregătită cum a fost mama mea pentru mine.
Cum a fost prima zi de școală pentru mine
Prima zi de școală a copilului meu mă duce, inevitabil, cu gândul la prima mea zi de școală. Mi-o aduc aminte perfect. Mami m-a pregătit impecabil, mi-a spus să stau cuminte și să nu alerg prea mult cu copiii ca să nu-mi murdăresc pantofiorii cei noi. Dar când am intrat în curte, am văzut o droaie de copii, frumos îmbrăcați, care alergau de colo-colo și făceau gălăgie.
Cu mama de mână, ne-am dus țintă spre un grup de mămici și copii. Acolo, mami mi-a făcut cunoștință cu o fată, Alina, și mi-a spus că o să fiu cu ea în clasă. Apoi mi-a dat drumul la mână, lăsându-mă să plec cu Alina să ne jucăm. Ea mi-a făcut cunoștință cu Mihaela, fata cu care apoi am stat în bancă.
Mi-a plăcut să-mi fac noi prieteni, acea euforie de început, când abia te cunoști, când pui multe întrebări, când faci lucruri distractive. Îmi doresc asta și pentru Iusti, dar eu nu mi-am făcut „temele” ca mama mea. Eu n-am nicio mămică prietenă din școală ca să-i fac cunoștință lui Iusti cu băiețelul ei. Of!
N-aș vrea ca Iusti să se simtă singur în clasă, mai ales că el este destul de timid. Eu sunt vorbăreață de felul meu și, totuși, mama m-a ajutat în prima zi de școală! Ah, sper să văd pe cineva cunoscut pe acolo, eventual cineva cu băiețel, ca să aibă și Iusti un prieten într-o zi atât de importantă pentru el.
Lecții de la mama mea
Facem primii pași spre școală, dar încă nu știm care va fi învățătoarea noastră. Și chiar dacă am fi aflat, n-ar fi fost de prea mare folos, căci nu știu mare lucru despre niciuna. Doar așa, din zvonurile date în cercurile de părinți: „Aia e cea mai bună. Face multe activități cu copiii și e mai tânără”, „Cealaltă a fost foarte bună, dar acum a mai îmbătrânit și nu mai are răbdare”, „Și cealaltă e bună, e și psiholog, deci se înțelege mai bine cu copiii” sau „Aia țipă la copii, nu prea e ok”.
Partea proastă la zvonuri este că sunt doar niște păreri, trecute prin diverse filtre, iar de cele mai multe ori nu sunt unitare, ba chiar contradictorii. Și-atunci, nu te poți baza decât pe o primă impresie atunci când faci cunoștință direct, dar nici asta nu e concluzivă.
Mama, în prima zi de școală, mi-a dat un buchet mare de flori în mână și mi-a arătat-o pe doamna mea învățătoare. Era tare frumoasă, gătită și cu ochi blânzi.
Nu știu dacă o știa dinainte, dacă s-a interesat de ea cum e, însă îmi aduc aminte ce mi-a spus. 1. Că trebuie s-o ascult. 2. Că trebuie să stau cuminte în bancă și 3. Să fiu cu ochii la ea căci mă va învăța foarte multe lucruri folositoare.
Cred că lecțiile astea de pot să le dau și eu mai departe, indiferent de cea care va ocupa locul la catedră. Dar cu emoțiile mele de mamă, pentru băiețelul meu, nu știu ce să fac și nici când vor dispărea. Simt nevoia s-o întreb pe mama. Ea ce a făcut? Cum s-a simțit? A avut și ea aceleași frici?
Dacă vrei să îi faci viața mai ușoară școlarului tău citește cartea Copilul conștient și exersați împreună.
