Școala online. Am terminat cu drojdia, căutăm tablete! Sau cum să digitalizezi o țară cu wc-ul în curte

Îninte de școala online, fiecare zi era o bucurie în Giuvărăști, Olt

Școala online. Din 11 martie sistemul de învățământ din România orbecăie în întunericul educației digitale. Toți  își dau cu părerea, pe lângă fotbal, acum ne pricepem de minune și la educație. Nimeni nu a fost pregătit pentru asta, se caută soluții din mers. Unii se adaptează, alții comentează. Ca de obicei, țara e împărțită în două: unii „țin” cu școla online, alții o detestă. Ne-am amintit tot ce am ascuns până acum sub preș: sărăcia din mediul rural și din cartierele sărace, dizabilitatea, lipsa de fonduri și materiile stufoase.

Școala era locul competiției, al performanței, al progresului, al miniților luminate. Școala era și locul de „război” între elevi, profesori și părinți. Covid-19 a oprit totul și subiecte precum: „avem test la mate!”, „eu nu dau fondul clasei”, „doamna ne dă prea multe teme”, „violența din școli trebuie oprită” au dispărut.  Acum ne concentrăm pe platforme digitale, pe cât de mulți copiii participă la un live pe Zoom, pe cât de sărace sunt unele zone din România de n-a ajuns internetul la ele. Ca și înainte, unii se implică, alții caută scuze, alții pur și simplu nu au cum să participe.

Cu ochii pe autorități

Președintele ne-a spus clar încă din aprilie că „am pretenția ca până la toamnă Ministerul Educației să găsească soluții pentru toți elevii din România!” Pretenția președintelui este justificată, chiar dacă exprimarea e ușor hilară, ministerul fiind în curtea domniei sale. Ministrul Educației întocmește pe bandă rulantă planuri de măsuri și ordine de ministru menite să facă lumină în doi timpi și trei mișcrări într-un sistem care stă de ani de zile la terapie intesivă. Perfuziile digitale băgate cu forța nu ne ajută prea tare, dar trebuie să înțelegem că pur și simplu nu avem altă soluție.

„Avem în sistemul de educaţie peste trei milioane de elevi şi avem în jur de 250.000 de elevi care nu au acces la tehnologie. Pentru aceştia, Ministerul Educaţiei se pregăteşte să intervină pentru ca la toamnă, dacă există din nou o astfel de situaţie, să nu mai fim puși în fața unei asemenea situații”, a declarat ministrul educaţiei pentru Digi 24 la începutul lunii mai.

Până ce ministerul face recensământul sărăciei, fiecare se descurcă cum poate. Ați citit deja despre dascăli care au făcut rost de laptopuri și tablete pentru copiii lor, de ONG-uri care umblă din poartă-n poartă să conecteze cu școala viitorului elevi care n-au șosete-n picioare. E o imagine tristă, fiecare poveste ascunde o dramă ce n-ar trebui să-i lase să doarmă pe cei care conduc țara. Dar la copiii cu dizabilități s-a gândit cineva zilele astea?

La păcatul integrării stângace în învățământul de masă, transformat acum într-o segregare spoită în adaptarea digitală a materiei? La o școală specială de surzi e curios cineva cum se parctică învățământul ăsta șmecher?

Școala online funcționează, cu plusuri și minusuri

Am stat de vorbă cu foarte mulți profesori zilele astea, m-am implicat în discuțiile lor din grupurile de specialitate. Majoritatea fac eforturi să se adapteze cerințelor. Dacă la oraș mă așteptam să meargă lucrurile cât de cât bine, am vrut să văd cum stă treaba în provincie.

Există și voci care contestă eficiența școlii online (și pe bună dreptate), încercând să scoată în evidență minusurile, voci care cer spor de claculator, plata abonamentului la internet sau chirie că-și folosesc spațiul personal de acasă pe post de cancelarie. Există și voci care nu se plâng. Vocile astea vor face diferența! Vocile lor vor digitaliza școlile cu wc în curte!

Laura este profesor de limba română la o școală din Suceava din mediul rural. Ține legătura cu elevii săi pe Whatsapp și pe Google classroom „Neajunsurile ar fi că unii copii (puțini, ce-i drept, 1- 2 din fiecare clasă) nu au acces la internet sau sunt mai mulți copii în familie care trebuie să lucreze la același telefon. Acestora li se comunică prin apel vocal auxiliarul, pagina, exercițiile pe care trebuie să le rezolve (din păcate în aceste cazuri nu poate fi vorba de un feed-back). Sunt și familii din anumite culte religiose care nu au televizor și care interzic copiilor accesul la internet.”

Jeni Marcu este învățătoare în Giuvărăști, Olt: „La noi se lucrează acum pe Zoom și în continuare pe grupurile de messenger și whatsapp, cu apel video. S-a redus timpul aferent unei activități la 30 min pe zi la gradiniță, la ciclul primar sunt lecții cu durata de 30 minute pentru fiecare activitate la recomandările ministerului, iar la gimnaziu s-a înjumătățit timpul de lucru la fiecare disciplină. Teme pentru acasă foarte puține sau deloc. Pentru moment copiii sunt entuziasmați pentru că ne putem vedea, spun că este mult mai ușor pentru ei să li se explice astfel, dar ne spun mereu că le este tare dor de școală. La fel simțim și noi, cei mari. Locul nostru este la catedră, nu în fața laptopului, dar ne resemnăm.”

Cristian face zilnic alături de mama sa activitățile trimise de doamna educatoare la începutul fiecărei săptpmâni

Ce spun părinții, ce spun copiii. ”Pentru copilul meu, care iubește tehnologia, este un vis împlinit”

Mulți dintre elevi sunt extrem de încântați de școala online. Elena, mama lui Ianis Vintilă, elev în clasa a V-a la o școală din sectorul 5 spune că, pentru fiul ei, perioada asta este ca un vis împlinit. Ianis iubește tehnologia și se simte în largul lui atunci când profesorii strigă catalogul pe Zoom. Alexandra Diaconu este doar cu un an mai mare decât el. Învață la școala 59 și ne-a spus că: „Eu prefer scoala normală, deoarece este mult mai palpitant să socializezi cu alte persoane de vârsta ta. Cu toate acestea, nici școala online nu este rea. Un avantaj al acestei noi metode de învățare este faptul că ai ocazia să încerci ceva nou, este o altă senzație: este mult mai comod să înveți din propriul pat, decât să mergi fizic la școală”.

Ileana Bejan este mama lui Cristian, un preșcolar plin de energie din Buftea. Pentru că salonul de înfrumusețare la care lucra este momentan închis, se ocupă de educația copiilor săi: „De la grădiniță primim un fișier cu programul pe toată săptămâna, cu activități atât instructive, cât și educative. Noi, părinții, le facem cu copiii când putem în timpul zilei și postăm filmulețe și poze pe grupul grupei noastre cu tot ce am lucrat.”

Dar ce se întâmplă cu părinții care trebuie să meargă la serviciu perioada aceasta? Care nu se pot ocupa îndeaproape de accesul copiilor la școala online, mai ales dacă sunt preșcolari sau școlari mici? Ce soluții există pentru familiile cu 3 copii și un singur device? Ministrul spune că, din toamnă va exista un plan remedial pentru materia pierdută, dar tot domnia sa a aruncat bomba că e posibil ca, tot din toamnă școala continuie în mediul virtual. Și atunci? Cum vom respecta dreptul la educație al tuturor copiilor din România?

Școala online ne va afecta pe termen lung

De la regulamente interne în care interziceau elevilor accesul la telefoane mobile în timpul orelor (în unele școli chiar și-n pauze) am trecut rapid la 3-6 ore pe zi lecții digitale și altele petrecute pentru efectuarea și transmiterea temelor și proiectelor. E un paradox, dar e o soluție de criză.

Psihologii atrag atenția asupra efectelor pe termen lung pe care școala online le va avea asupra copiilor. Empatia, socializarea, spiritul de echipă, predarea diferențiată sunt doar câteva dintre aspectele esențiale ale actului instructiv-educativ care se pierd din vedere în această perioadă, iar prețul îl vom plăti cât de curând.

Mariana Ion este director educațional la școala Conil, o școală incluzivă, în care învață copii tipici, dar și cu dizabilități. Asemenea toturor colegelor sale, doamna Ion este conșientă de faptul că varianta online este esențială în primul rând pentru a menține legătura cu copiii și cu familiile acestora și pentru consolidarea materiei: „Crearea unei lecții online este mult mai dificilă decât una pe care o desfășori cu elevii în clasă, pentru că apar situații neprevăzute și trebuie să găsești în timp real soluții. Clasele școlii noastre sunt mixte și a trebuit să adaptăm materia pentru fiecare participant în parte, chiar și pentru cei cu deficiențe intelectuale grave. Evident, părinții au un rol important în școala online, mă bucur că avem parte de sprijinul lor constant!”

Adela Hanafi, manager la Conil, știe că pentru cei mai mici dintre elevii săi, dar mai ales și pentru cei speciali alternativa digitală nu este cea mai bună soluție nici acum, nici pe termen lung. Trebuie să acceptăm această variantă ca pe un compormis, nu ca pe o soluție definitivă.

Adela Hanafi, manager Conil încearcă să ofere un învațământ de calitate chiar și online, într-o școală incluzivă

Dizabilitatea și școala online. Sărăcia și dizabilitatea stau mereu în banca din spate a clasei

Am făcut un sondaj pe contul meu de Facebook. A ieșit mai bine ca-n statisticile ministerului Educației (care luna trecută zicea că în jur de 60% dintre elevi participă la orele digitale). 97%  au răspuns cu DA  și numai 3% cu NU. Cei 3% erau majoritatea prietenii mei cu copii speciali. Altă categorie vulnerabilă. Sărăcia și dizabilitatea stau mereu în banca din spate a clasei, iar acum stau departe de monitor.

Într-o țară în care lumea se miră și când ninge în decembrie e greu să găsești soluții pentru elevii cu deficiențe intelectuale, de vedere, de auz.

Profesorii se străduiesc, chiar și în cele mai nebănuite locuri. Nuți Gălețeanu este profesor la Școala specială pentru deficienții de auz din București. Din martie se străduiește să țină legătura cu copiii: „Utilizăm și Classroom, ne-am obișnuit deja cu platforma, dar fiindcă mulți elevi sunt deficienți de auz, se folosesc mijloace vizuale, pentru limbajul gestual pe Zoom și Skype. Copiii sunt bucuroși că pot ține legătura, măcar așa, cu profesorii si colegii de clasă.”

Claudia-Gabriela Nițulescu este inspector școlar pentru învățământ special și special integrat în județul Olt. Dânsa spune că, în ciuda greutăților, caută soluții: „Colaborarea permanentă dintre cadrele didactice, părinți, asistenți maternali, reprezentanți ai Căsuțelor de tip familial (unii dintre elevi provin din sistemul de protecție specială) este un factor extrem de important în acestă perioadă, în care elevii și părinții simt că le suntem aproape, că îi sprijinim și ajutăm să treacă  prin acestă etapă în care solidaritatea trebuie să fie mai presus de orice.”

Părinții copiilor speciali nu sunt la fel de optimiști. Centrele de terapie sunt închise, școlile la fel, tot greul cade pe ei. Ei duc educația mai departe, ei adaptează materia, ei sunt cei care se luptă să nu apară regrese. E greu, dar nu se lasă. Se plâng pe gupurile de socializare, dar merg înainte, pentru că pur și simplu nu au o altă variantă. Le-ar plăcea să știe că cineva se gândește la ei, că cineva, dintr-un birou luxos chiar în clipa asta întocmește un „plan de măsuri” pentru copiii lor.

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()