Ședințele cu părinții: toată lumea vorbește peste toată lumea, despre non-probleme, de parcă ar eradica foametea mondială

sedintele cu parintii
Ședințele cu părinții, prilej de discuții aprinse, pe teme lipsite de importanță.

Din nemaiminunățiile începutului de an școlar: ședințele cu părinții. Mai precis, primele ședințe cu părinții. Întâlnirile astea nu încetează să mă uimească, frate! Trec prin ele an de an, de ceva vreme și au același tipar: Toată lumea vorbește peste toată lumea, nimeni nu lasă amărâtele alea de cadre didactice să treacă de “Bine ați venit! Ne-am adunat că să…”

Veșnicele non-probleme… jumătate de ședință se discută cu ce se îmbracă copiii, de parcă, dacă s-ar concluziona asta majoritar, s-ar termina foametea mondială, s-ar dizolva plasticul în apă și s-ar găsi un leac pentru cancer. Oamenii ăștia chiar or crede că, dacă le vine copilul îmbrăcat în verde (sau altă culoare diavolească) la școală, există un senzor la ușă care-i propulsează piciorul învățătoarei fix în dosul copilului și el, la rândul lui, ajunge pe tuhăs în curte? Nu încetează să mă uimească aceste discuții interminabile și identice la fiecare început de an școlar și la fiecare copil în parte…

”Să nu le dea numai mazăre și fasole”

Șoc și groază… din partea mea doar: Nu s-a ales niciun furnizor pentru masa copiilor. Tuturor li se pare normal să decidă părinții cine va aduce mâncarea copiilor. Nu înțeleg de ce nu intră chestia asta în oferta educațională. Să se vadă clar, frate, în pliantul ăla și ce și de la cine va îngurgita copilul vieții în zilele alea de nu-l hrănesc eu acasă. Dacă nu-mi convine și mi se pare că puiul broaștei n-ar fi satisfăcut decât cu 3 zile de cordon bleu pe săptămâna, mă reorientez și gata! E ca și când m-ai întreba după ce manual să lucrezi (ceea ce se și întâmplă pe la unii, din păcate).

În prima zi de școală s-a mai făcut o mică ședință (a doua), unde s-au prezentat variante de furnizori de mâncare. După o analiză amănunțită, se ridică o doamnă respectabilă: “Sper să nu le dea toată ziua numai mazăre și fasole!” Doamne fere’, doamna! Dar, de ce? “”Păi al meu nu mănâncă. Și n-ar fi rău să luăm varianta aia cu desert… că, în cazul în care nu le place mâncarea, măcar să aibă desertul.” În urma doamnei cu pricina, una dintre învățătoare își continuă discursul pacifist: “Gustările pot să fie și mai sănătoase așa… Apreciem și sticksuri de morcovi, flori de conopidă… Îi și lăudăm…” Of…

Încă un grup de Whatsapp, încă unul de Facebook

În altă ordine de idei, urmează să fac parte dintr-un nou grup de Whatsapp, dintr-un alt nou grup de Facebook și tot așa… adicălea, pe lângă cele ale copilului mai mare cărora deja le-am dat notificările pe silențios întrucât nu am atâta timp să dau curs tuturor discuțiilor care se consumă acolo. Pe unde or fi vremurile alea în care nu sărea nimeni să întrebe pe grupul de părinți ce temă are odorul, că el nu și-a notat?

Mă încearcă o senzație că am rămas cam singura care și-a trimis copilul cu tema nefăcută la școală atunci când nu și-a dat silința să o noteze de pe tablă. Și a mai avut și nonșalanța și lipsa de inspirație (copilul în cauza) de a mă pune pe mine, ditamai mama-să, să întreb pe grupul de părinți (ca tot restul lumii) ce anume are el de scris pentru a două zi. Mare greșeală!

DAR! Pe lângă toate cele… mi-au furat covorul de sub picioare baloanele colorate din clasă. Minunăție rară au reușit doamnele astea ale noastre (pe care, pare-se, le iubim de pe acum) cu puținul asigurat de stat… ăla român… adică același minunat stat care se plânge că nu se mai reproduce românul ca pe vremuri. Păi, na! Vorba cuiva: “Acum nu mai intră cum intra, stimabili… intră cum ieșea!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()