Sisteme alternative (2)

De vorbă cu mămicile despre sistemele alternative de învăţământ preşcolar

Pentru că multe dintre noi tocmai am pregătit săculeţul pentru prima zi de grădiniţă, ne-am propus să facem o trecere în revistă a sistemelor alternative de învăţământ preşcolar şi să aflăm cu ce se mănâncă sistemele Step by Step, Montessori, Waldorf şi Reggio Emilia. Astazi vom vorbi despre sistemul Montessori.

 

Despre sistemul Montessori

La începutul anilor 1900, Maria Montessori a elaborat această metodă educaţională, pe baza observaţiilor sale ştiinţifice asupra comportamentului copiilor. Având cunoştinţe solide în materie de pedagogie, antropologie şi psihiatrie, ea a dezvoltat ideea că fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat, copilul nefiind doar un “vas gol” care aşteaptă să fie umplut. Astfel a luat fiinţă o metodă de autoeducaţie şi dezvoltare care se bucură de recunoaştere în toată lumea.

Metoda Montessori încurajează impulsul natural al copilului de a se lăsa absorbit şi de a învăţa din ceea ce îl înconjoară. Pornind de la observaţiile sale, Maria Montessori a elaborat materiale, tehnici şi arii curriculare specifice, care îl ajută pe fiecare copil să îşi atingă potenţialul.

Educatorul Montessori nu pedepseşte copiii niciodată, dar nici nu le oferă recompense. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea provenită din mulţumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru bun şi corect, bazându-se pe propriile lui puteri.

La noi, sistemul Montessori este implementat de câteva instituţii private şi de stat, iar părinţii şi copiii au la dispoziţie nu doar grădiniţe Montessori, ci şi o scoală primară. Puteţi afla mai multe detalii pe site-ul Asociaţiei Montessori.

 

De vorbă despre sistemul Montessori cu Irina Latiş, mama Marei (şi a Emei, care s-a născut mai ieri)

1. Ce v-a atras la filozofia Montessori?

Am intrat în contact cu filozofia Montessori în momentul în care am decis să o dau pe Mara la gradiniţă, în urmă cu jumătate de an. Pentru mine, procesul de învăţare şi acomodare cu metoda în sine este încă în derulare. Sunt, însă, câteva concepte punctuale cu care am rezonat din prima, fără să studiez partea teoretică în profunzime:

Cel mai important pentru mine este că acest sistem oferă libertate copilului să se angajeze în activităţile care îl atrag cel mai mult, evident dintr-o serie de activităţi potrivite etapei de dezvoltare în care se află în mod natural. Am aflat că există “portiţe” de învăţare sau pentru deprinderea anumitor abilităţi (de exmplul, cititul, scrisul, matematica, învăţarea unei limbi străine etc.) care, speculate la momentul potrivit, îi creează o experienţă de învăţare naturală, uşoară şi, mai ales, placută. Asta mă ajută practic să urmăresc care sunt activităţile către care Mara are o aplecare nativă şi cum evoluează asta în timp.

Un alt aspect cu care am rezonat este încurajarea şi susţinerea copilului pentru a deveni autonom, pentru a face alegeri, pentru a se descurca singur, pentru a-şi gestiona emoţiile, desigur, setându-i un cadru în care să facă asta. Asistând în primele zile la activităţile de la grădiniţă, am realizat cât de multe lucruri făceam în locul Marei, din comoditate, lucruri pe care era perfect capabilă să le facă singură deja.

Şi, nu în ultimul rând, toata bateria de materiale care îl ajută pe copil să înveţe practic, nu prin teorie, să descopere singur, abordare fundamental diferită de sistemul de învăţământ în care m-am format eu, în care teoria cântăreşte mai mult de 95%, în care chiar şi experimentele la fizică și chimie îmi amintesc că erau învăţate pe dinafară. (Materialele Montessori ilustrează concepte care îi ajută pe copii să înţeleagă lumea înconjurătoare (spre exemplu, gravitaţia) şi dezvoltă gândirea logică.)

 

2. Cum a fost acomodarea copilului în acest sistem? Ce-aţi întâlnit acolo în realitate se potriveşte cu prezentarea teoretică a metodei?

Deşi eu nu am educat-o pe Mara în spiritul Montessori, am descoperit cu uimire şi bucurie cât de repede s-a adaptat şi cât de bine i se potriveşte. Astfel că am organizat şi acasă spaţiul complet diferit decât era până atunci, chiar dacă nu am investit în materialele clasice Montessori. Acum fiecare categorie de activităţi are colţul ei şi ea ştie exact de unde să şi le ia pe fiecare. (În grădiniţele Montessori toate materialele sunt la îndemâna copiilor şi aceştia îşi pot alege ce vor, dar este foarte important să le pună după aceea singuri la loc.)

Cât despre ce-am întâlnit acolo, pot spune că am fost uimită când am asistat în primele săptămâni. În primul rând, educatoarea principală, care este certificată Montessori, este de o blândeţe şi o răbdare pe care mi-aş dori să le am şi eu, iar restul de asistente îmi par competente şi deschise. Abordarea la această gradiniţă este una holistică. Pe lângă metoda de pedagogie Montessori, metoda de comunicare pe care o folosesc este ESPERE, pe care eu chiar am aplicat-o în relaţie cu Mara de la 1 an şi cu care rezonez foarte bine. Este singura grădiniţă care foloseşte ESPERE la modul organizat, iar educatoarea este în curs de certificare ESPERE. (Mai multe detalii pe www.amaneser.ro)

 

De 6 luni, de când e Mara la grădiniţă, au fost organizate două întâlniri individuale în care mi-a fost prezentată evoluţia Marei şi am putut pune întrebări şi teoretice şi practice, o serie de workshop-uri de prezentare Montessori şi ateliere ESPERE. Primesc feedback constant despre Mara, mi se cere ajutorul când e cazul (mai ales la început în perioada de acomodare când puteam să stau cu ea acolo, alteori eram sunată când Mara voia să vorbească cu mine) şi am primit şi sfaturi practice despre cum să continuu acasă educaţia în spiritul Montessori, sau pe situaţii concrete de gestionat, cum a fost naşterea surorii sale.

 

3. Există lucruri despre care consideraţi că ar putea fi îmbunătăţite?

Încă mă gândesc la asta, căci am primit recent de la grădiniţă un formular de evaluare pe care nu l-am completat încă. Dar nu am nimic major de adăugat metodei în sine. Singura mea temere este legată de continuitatea învăţării dupa metodă şi dincolo de gradiniţă, dar acest lucru are legătură cu peisajul autohton şi sistemul românesc de învăţământ.

În momentul de faţă există în Bucureşti o singură şcoală (privată) cu predare Montessori, dar nu ştiu dacă o şcoală privată va fi o opţiune viabilă pentru bugetul nostru. Poate lucrurile vor arăta diferit peste trei ani, de fapt mizez pe asta cumva intuitiv mai mult decât raţional. Acesta e un mare neajuns, pentru că probabilitatea cea mai mare este ca Mara să intre în sistemul pedagogic clasic la 6 ani şi nu ştiu cât de “echipat㔑 va fi să se acomodeze cu un sistem diametral opus. Când am adresat aceste temeri directoarei la momentul înscrierii, mi-a împărtăşit că este mai dificilă acomodarea pentru copiii Montessori, însă nici pe de parte imposibilă.

Chiar mi-a povestit o întâmplare cu un astfel de copil care m-a făcut să înţeleg o dată în plus cât de profund viciat este sistemul clasic de învăţământ: pare-se că o fetiţă “Montessori”, odată ajunsă la şcoala primară, a primit un test la o oarecare materie în care i se cerea răspunsul teoretic la o serie de întrebări. Fetiţa s-a ridicat din bancă şi s-a dus la dulapul clasei să consulte manualul. Moment la care restul de copii au început să se agite – “Doamna, doamna, copiază, copiază!”, iar învăţătoarea consternată i-a pus nota 1 pentru copiat. Fetiţa pur şi simplu nu înţelegea de ce i se reproşează asta şi de ce e nevoie să scrie pe dinafară dacă răspunsul este acolo, la îndemână.

 

În încheiere, eu visez la o lume în care ne învăţăm copiii în mod natural să facă ceea ce iubesc şi să fie autentici.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație