“Sistemul educațional este, în mod fundamental, greșit.”

Marcel Capraru despre sistemul de invatamant / Totul despre mame

Marcel Capraru despre sistemul de invatamant / Totul despre mameSau de ce sistemul de învățământ actual este o piedică în calea dezvoltării naturale a copiilor

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că școala nu sprijină transformarea copiilor în niște adulți responsabili, autonomi și cu spirit etic, ci se axează pe transmiterea de cantități enorme de informații și pe încurajarea spiritului de competiție, fără să țină cont de calitățile individuale ale fiecărui elev.

Marcel Căpraru, conferențiar la Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova și preşedinte al Asociaţiei Alternative Pedagogice, susține o reformare a sistemului educațional, dar și al modului în care privim creșterea și dezvoltarea copilului.

E nevoie de autoritate în relația părinte-copil?

Copilul vine pe lume într-un mediu construit pentru nevoile adulților, total nepotrivite nevoilor de creștere a copilului. Întrucât copilul are numeroase tendințe care fac posibilă creșterea, tendința de explorare a mediului, de utilizare a mâinii pentru a manevra toate obiectele din mediu, care pot fi periculoase sau se pot strica, adultul e nevoit să intervină și să-l oprească prin propria autoritate, să-i spună nu face asta, nu face aia, nu asta, nu aia. Efectul: energiile creșterii, energiile vieții deviază de la cursul lor normal, se separă și se revarsă, copilul devine încăpățânat, capricios, rebel – dacă are un potențial puternic, sau plângăcios, timid, retras, super-atașat de alții – dacă e o fire slabă.

Dacă părinții ar cunoaște și ar observa legile acestor energii și, pe baza acestei cunoașteri ar alcătui un mediu care să răspundă nevoilor copilului, toate aceste caracteristici ar dispărea și n-ar mai fi nevoie de ceea ce se numește ”autoritate” părintească.

Numărul cazurilor de violență școlară a crescut în ultimii ani, performanțele au scăzut. Unde credeți că greșește sistemul educațional? Și care credeți că sunt cauzele?

Sistemul nu greșește. El încearcă să facă ceea ce a fost proiectat să producă încă de la apariția învățământului de masă obligatoriu: resursă umană instruită (pentru a fi valorificată și folosită de către corporații) și cetățeni dependenți și obedienți pentru a fi ușor manipulați.

De fapt, pot spune că sistemul educațional este, în mod fundamental, greșit. La temelia lui stau două modele care nu se potrivesc naturii umane. Primul este modelul școlii ca fabrică, deoarece învățământul public de masă s-a născut odată cu revoluția industrială, cu epoca eficienței în producție, iar școala a fost, în mod conștient, modelată pe principiile managementului industrial, copiii fiind considerați o materie primă care urmează a fi procesată, prelucrată în școală, sub autoritatea statului, cu ajutorul unui instrument stabilit de către stat – curriculumul –  pentru a produce tipul uman descris mai sus.

Cel de-al doilea model se referă la concepția că mintea copilului este un vas gol, o tabula rasa, o coală de hârtie albă, vas care urmează a fi umplut cu cunoștințe de către profesori, concepție dominantă la începuturile învățământului de masă, atribuită filosofului britanic din secolul al XVII-lea, John Locke, concepție care a dat naștere psihologiei behavioriste cu ideea ei centrală că, prin asocieri, repetări și întăriri pozitive sau negative (recompense și pedepse) se pot obține comportamentele dorite.

Ei, bine, copiii nu sunt nici materie primă, lemn, metal, piatră, care să se lase modelată după cum vrea statul, iar mintea lor nu e un recipient gol. Personalitatea și mintea umană sunt elemente vii, organice care cresc și se dezvoltă dinlăuntru în afară, după legi proprii, nu sunt construite din afară, prin asamblare, cum sunt construite produsele industriale. Nimeni nu poate construi din bucăți nici măcar corpul unui copil, darămite mintea și sufletul!

Prin urmare, programa și programul statului, sistemul educațional cu structurile sale impuse sunt obstacole în calea dezvoltării naturale, iar atunci cînd întâmpină stavile, baraje, energiile vieții își ies din albie, deviază de la cursul normal, nu se mai pot controla, se revarsă fără scop, inundă. Actele de violență sunt o reacție la aceste opreliști, sunt o agitație, o dereglare interioră, și o revărsare haotică în afară. Râul nu se mai poate controla, și lovește în stânga și-n dreapta. Orice om devine agresiv cînd resimte acțiunile celorlalți ca o reprimare.

Elevii au constatat că școala nu mai e depozitarul unic al informației, că informațiile vehiculate prin școală sunt depășite moral, că cerințele niciunui un loc de muncă nu se mai potrivesc cu ce le spune școala etc. și devin din ce în ce mai indiferenți, având altceva de  făcut. Mai mult, rolul ascuns al școlii, acela de îndobitocire, de divizare, de demoralizare a maselor pentru a fi ”manageriate științific” și de discreditare a celor nonconformiști (școala îi discreditează prin umilire, cândva, celor neascultători li se lipeau urechi de măgar) a fost suplinit de televiziuni aflate, de obicei, în mâna claselor dominante.

1
2
3
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație