Soluția Ecaterinei Andronescu pentru fluidizarea traficului: ”Să nu mai înceapă toate școlile programul la ora 8.00”

În orașele aglomerate, școlile și-ar putea începe programul la ore diferite, pentru a evita supraaglomerarea la orele dimineții. Ideea îi aparține ministrului Educației Ecaterina Andronescu și a fost exprimată în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai marilor orașe.

Ideea ministrului a venit în momentul în contextul în care Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, a cerut sprijinul Ministerului pentru introducerea unor microbuze școlare care să transporte copiii spre și de la școală. Ministrul a spus că va sprijini o astfel de măsură pentru că a văzut că la Cluj, unde a fost implementată, s-a dovedit eficientă. „Sunt de acord cu propunerea doamnei primar şi chiar mă gândeam – şi poate că acest lucru este valabil în mai multe oraşe – dacă am putea să gândim o formulă: nu toate şcolile să înceapă la ora 8,00. Să încercăm să decalăm programul în aşa fel încât să nu supraaglomerăm oraşele. Din punctul de vedere al ministerului, suntem extrem de deschişi spre propunerile dumneavoastră”, a precizat Ecaterina Andronescu.

Autobuzele școlare din Cluj Napoca

La Cluj, la finalul anului 2018, a fost realizat un proiect pilot prin care elevii de la două școli din zona centrală a orașului au beneficiat de transport spre școală și ulterior spre casă cu autobuze speciale puse la dispoziție de primărie. La începutul lunii martie 2019, primarul Emil Boc a anunțat că intenționează să extindă inițiativa, iar autobuzele școlare să fie folosite pentru alte 5 licee din zonele centrale. Condiția pentru a beneficia de transport din partea Primăriei este o medie generală de minimum 8,50 și 10 la purtare.

În București, începând din acest an, elevii beneficiază de transport gratuit cu mijloacele de transport în comun de suprafață, însă nu există deocamdată autobuze destinate exclusiv transportului școlar.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()