Structura anului școlar 2019-2020. Semestrul I se va încheia mai repede, iar vacanța intersemestrială dispare

Theodora Fintescu, redactor

Ministerul Educației a realizat un proiect privind structura anului școlar 2019- 2020, care urmează să fie dezbătut, modificat dacă e cazul și, ulterior, aprobat. Conform acestuia, semestrul I se va încheia în luna decembrie 2019, iar semestrul al doilea va începe imediat după vacanța de iarnă a elevilor.

UPDATE: Varianta finală, aprobată și publicată în Monitorul Oficial, presupune 35 de săptămâni de școală, după cum urmează:

  • Semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019)
  • Semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

  • Vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
  • Vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
  • Vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021)

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2019.

Școala altfel 2019

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei.

Proiectul inițial

Iată care este structura anului școlar 2019- 2020, conform proiectului inițial al Ministerului Educației:

Semestrul I (14 săptămâni)

Cursuri: Luni, 16 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru preșcolari și pentru școlarii din învățământul primar: 26 octombrie- 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019- Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (21 săptămâni)

Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020- Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020- marți, 21 aprilie 2020
Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020- vineri, 19 iunie 2020
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 20 iunie 2020- duminică, 13 septembrie 2020

Programul “Școala altfel” se va desfășura în perioada 7 octombrie 2019- 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia fiecărei școli, dar în așa fel încât să nu se suprapună pe perioada tezelor.

Anul școlar 2018- 2019, care se va încheia vineri, 11 iunie, a avut următoarea structură:

Semestrul I
Cursuri: 10 septembrie 2018– 21 decembrie 2018
Vacanță pentru copiii de grădiniță și cei din învățământul primar: 27 octombrie – 4 noiembrie 2018
Vacanță: 22 decembrie 2018– 13 ianuarie 2019
Cursuri: 14 ianuarie 2019– 1 februarie 2019
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019 – 10 februarie 2019

Semestrul al II-lea
Cursuri: 11 februarie 2019– 19 aprilie 2019
Vacanță: 20 aprilie 2019– 5 mai 2019
Cursuri: 6 mai 2019– 14 iunie 2019
Vacanța de vară: 15 iunie– 15 septembrie 2019

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa