O viață fără teme, iată visul oricărui elev. De ce există ele și în ce fel îi ajută pe copii? Când devin o povară și când este momentul potrivit ca părinții să îi lase pe micii școlari să le facă singuri? Iată câteva întrebări-cheie la care au răspuns, cu drag, două doamne învățătoare.
Cantitatea de teme pe care un copil o primește nu este universală, în toate clasele la fel sau în toate școlile la fel. Aceasta depinde, în exclusivitate, de profesorul îndrumător. Pentru unii o pagină de exerciții este prea mult, pentru alții este prea puțin.
Uneori, temele pentru acasă devin un coșmar și pentru părinți, nu doar pentru copii. Însă, deocamdată, ele fac parte din sistemul nostru de învățământ.
Iată cum se văd temele pentru acasă și din perspectiva celui care stă la catedră, nu doar a elevilor care le primesc, cuminți, din bănci. Le mulțumim celor două doamne învățătoare pentru răbdarea de a ne răspunde la toate întrebările ce fac parte din interviul ce urmează.
Genica Constantinescu, profesor în învăţământul primar cu 33 de ani de experiență
1. De ce primesc copiii teme pentru acasă?
Genica: Copiii primesc teme pentru a aprofunda cunoștințele învățate. În momentul în care le predai ceva, ei exersează acasă.
Georgeta: Pentru a-și consolida cunoștințele pe care le primesc în clasă. Mai ales când au învățat ceva nou, trebuie să repete pentru a învăța (repetiția e mama învățăturii).
2. Sunt necesare?
Genica: Da, aprofundarea este foarte importantă și nu se poate face fără exercițiu. Așa progresează. În plus, vedem și ce au înțeles ei din lecție. A doua zi, întotdeauna, verific tema prin schimb de caiete cu colegii, prin verificarea rezultatelor finale, iar ei văd că o problemă se poate rezolva prin mai multe metode. Scot elevii la tablă și îi întreb cum au rezolvat.
Georgeta: Da, părerea mea este că sunt necesare, în contextul sistemului nostru de învățământ. Dacă ar fi mai puțini elevi la clasă sau dacă elevii și-ar petrece mai mult timp la școală, atunci, poate, temele nu ar mai fi necesare. Chiar dacă nu se dau teme lungi, uneori nu se pot termină nici până la ora 16.00 pentru că așa este programa, mai ales la clasa a IV-a când ai de învățat și la istorie, și la geografie, și la științe ale naturii e nevoie de mai mult timp pentru a consolida cunoștințele.
3. Puține teme sau multe teme?
Genica: Eu personal procedez în felul următor: dau o temă obligatorie pe care consider că o pot rezolva toți copiii și mai dau una suplimentară pentru cei care au un ritm rapid de lucru, ca să nu se plictisească și ca să putem descoperi valori: inteligența matematică, inteligența lingvistică, fiecare are un drum și o înclinație. Nu toți copiii sunt la fel. Nu vor fi toți matematicieni sau poeți; un copil poate pictează frumos, altul dansează.
Am surprize atunci când dau teme suplimentare, ca și cei care au un ritm mai lent, prin exersare și prin ambiție, să dorească să lucreze suplimentar. Se stârnește o concurență în clasă, dar una loială. Ei au modele în clasă. Mereu le spun că nu cunosc un lift magic care să ne ducă spre succes, numai prin muncă și exercițiu. Nu cunosc alt progres, decât prin muncă.
Georgeta Gherghiceanu, profesor în învăţământul primar cu 36 de ani de experiență
Georgeta: Trebuie să existe un echilibru. Nu sunt de acord cu temele exagerat de lungi, care să-ți ocupe toată ziua. Și spun asta și din experiența pe care am avut-o la clasă, dar și din experiența copilului meu. Nu trebuie să nu îi obosim pe copii atât de mult încât să nu le mai placă să vină la școală, și-așa ei au o oarecare reticență față de aceasta.
Problema este delicată pentru că depinde foarte mult și de copil, de capacitatea lui intelectuală, de capacitatea de asimilare, de deprinderile pe care le are. Fac lecții după-amiaza cu niște copii și am observat că unii termină foarte repede, într-o oră și 10 minute, dar printre ei sunt și copii care nu se concentrează, nu și-au format deprinderi – mai scriu puțin, mai se joacă și tot așa. De aceea nu se pot da niște verdicte – e prea puțin sau e prea mult. Oricum, dacă tema este echilibrată, reușește și cel care are un ritm mai lent de lucru să o finalizeze.
4. Când devin temele o povară?
Genica: Când sunt foarte multe, foarte grele și când timpul nu le permite să le rezolve: au sarcină de lucru la istorie, la geografie, fișă de lucru la lectură, etc. Asta se întâmplă mai ales când nu le rezolvă în timp gradat – spre exemplu, în weekend își pot face o parte din teme și nu să le lase, cu o seară înainte, pe cele de pe o săptămână pe alta. Și atunci, pentru ei este foarte greu, au coșmaruri, nu se pot odihni, plâng nejustificat, îi doare burtica la școală. Eu sunt tolerantă pentru că iubesc foarte mult copiii, dar în același timp am și pretenții de la ei.
Georgeta: Atunci când nu mai au timp să se joace sau să facă alte activități în ziua respectivă. Nu știu dacă au făcut-o intenționat, dar au fost și situații când copiii au venit cu temele nefăcute. Uneori uită ce au de scris sau au alte motive din cauza cărora nu-și fac temele.
5. Credeți că există pericolul ca temele să-i facă să nu le mai placă la școală?
Genica: Da, există pericolul acesta, să refuze să vină la școală. Tema trebuie să aibă o anumită doză, să fie verificată, copiii trebuie apreciați pentru ceea ce muncesc, să fie încurajați chiar dacă nu au terminat-o – „Data viitoare vei face mai mult, ai lucrat foarte bine până aici.” Tema trebuie să aibă legătură cu programa și cu exercițiile efectuate în clasă.
Georgeta: Da! Spre exemplu, în timpul gimnaziului, fiica mea primea la o anumită materie atât de multe teme încât trebuia s-o ajut să le termine.
6. Copiii s-au plâns vreodată că primesc prea multe teme?
Genica: Unii da. Îmi dau seama că greșesc, mai ales la after-school, pentru că nu reușesc să termin temele cu toți – în fond acesta este scopul after-schoolului. Dorința mea și bunele mele intenții nu au întodeauna ecou și îmi dau seama că exagerez uneori.
Georgeta: Uneori da, în momentul în care începi și spui tema, sunt tot felul de semnale, interjecții, iar atunci când e mai puțin sunt tot așa, interjecții de bucurie. Per total însă nu am avut probleme.
7. Ce feedback primiți de la părinți vizavi de cantitatea de teme?
Genica: La fiecare ședință cu părinții aceasta este problema pe care o ridic pentru că vreau să colaborăm. În acest sens, împreună cu cabinetul școlar de consiliere realizăm tot felul de activități în care părinții sunt puși în rol de copil, facem jocuri, simulăm situații de viață, ca să îi ajute și pe părinți să își înțeleagă copiii. Fiecare copil are propriul ritm de lucru. Eu trebuie să-i înțeleg.
Georgeta: Nu am exagerat niciodată și nu mi-a reproșat nimeni că sunt prea multe teme. La fiecare ședință cu părinții discut cu ei și îi rog să-mi spună cum se comportă copiii acasă pentru că pe mine asta mă ajută să reacționez în anume fel la clasă.
8. Ce părere aveți despre ordinul de ministru care limitează temele la două ore?
Genica: Consider că ordinul a fost dat sub presiunea maselor pentru că răspunde unei anume categorii de părinți. Nu poți să stabilești două ore pentru toți copiii, fiecare are ritmul lui. Unul poate rezolvă temele într-o oră, unul într-o oră și jumătate, iar altul are nevoie de mai mult timp, bineînțeles, cu pauzele de rigoare.
Georgeta: Limitează, dar dacă îl citim cu atenție, scrie că se pot da teme suplimentare pentru cei care participă la concursuri, care sunt dotați… oarecum se ajunge la aceeași situație, de personalizare. Se lasă marjă de libertate în aplicarea acestui ordin în funcție de clasă, de nivelul intelectual al copilului sau de nivelul lui de învățare. După ce criterii limitezi temele? Cum măsori?
9. Dați teme în vacanțe?
Genica: În ultimele vacanțe n-am mai dat nicio temă și bucuria a fost maximă, dar și efectul la începutul anului școlar a fost pe măsură. De fiecare dată când sunt pauze, de atâtea ori ritmul scade – o luăm de la capăt. Sunt și copii care vor să lucreze ei singuri în vacanțe și le-am făcut unele recomandări. Am observat că în generațiile actuale sunt preferate lecturile de la anumite edituri, cu povești de viață care-i fascinează, cum ar fi „Jurnalul unui puști”, „Scuze excelente”, fel de fel de cărticele în care copiii se regăsesc.
Georgeta: De regulă, în vacanțele scurte le dau o temă similară cu cea de pe o zi pe alta. În vacanța de vară urmăresc să nu uite ce au învățat, dar nu dau teme foarte lungi.
10. Cum vi se par sistemele de învățământ unde temele nu există?
Genica: Personal, eu nu sunt de acord. Au fost demarate inițiative similare și în școala noastră. Părinții care nu vor teme și nu lucrează cu copiii lor, vor însă performanțe. Acest lucru nu este posibil.
Georgeta: Nu sunt prea multe, în Finlanda se practică, însă au foarte puțini copii în clasă, au foarte multe materiale cu care lucrează. Și noi am ajuns să avem destule materiale în ultima vreme, însă oricum totul e diferit. Temele se dau și în alte țări, Anglia, spre exemplu. Dar eu aș întreba altceva: ce ziceți de învățământul japonez? De când sunt mici sunt lăsați să se ducă singuri la școală, nu au femeie de serviciu, fac singuri curățenie în clase, etc.
11. Credeți că în România se exagerează cu temele?
Georgeta: Poate uneori da.
12. Și e acesta un lucru rău?
Georgeta: Când este mult este un lucru rău, nu poți să dai 20 de probleme de pe o zi pe alta, trebuie să păstrăm echilibrul. Dar nici nu putem să renunțăm la teme pentru că rezultatele elevilor nu vor fi aceleași.
13. Ar trebui ca temele să dispară?
Genica: Nu, după părerea mea. Însă ar fi bine ca aceste teme să fie în concordanță cu materia predată și să aibă aplicabilitate practică pe cât este posibil.
14. Se dau acum mai multe teme față de acum 10-15 ani?
Genica: Nu știu ce să zic. Este posibil.
Georgeta: Din punctul meu de vedere a rămas același sistem, s-a mai schimbat doar programa.
15. Când ar putea părinții să-și lase copiii să facă singuri temele?
Genica: În mod gradat pot începe acest proces. Mereu le zic părinților că ei sunt colegii de bancă ai copiilor, încă de la clasa pregătitoare și până la sfârșitul clasei a II-a. Abia apoi, colegul de bancă adult, se mai ridică de lângă copil, dar tot îl supervizează. Dacă nu începe să-l lase și singur, apoi copilul nu va reuși să devină independent și aceasta este o problemă.
O altă recomandare a mea este faptul că niciodată tema nu se face direct pe caietul de teme, ci este încercată pe o foaie, este verificată și abia apoi transcrisă. Eu obișnuiesc ca pentru fiecare materie să solicit un singur caiet pe care copiii scriu și în clasă – în creion, și acasă – cu stiloul, tocmai pentru ca părintele să vadă ce am lucrat la școală și să nu mai caute alt caiet.
- Dacă vreți să aflați mai multe despre acest subiect, vă recomandăm să citiți cartea „Mitul temei pentru acasă” de Alfie Kohn.
Pentru copiii care sunt dotați sunt și probleme capcană, tot felul de exerciții combinate. Îi las să le încerce. Nu accept exprimarea „nu am știut să fac”. Ei trebuie să-mi arate până unde au lucrat și unde nu au mai înțeles, ca să-i pot ajuta.
Georgeta: Din experiența de părinte, eu am mai ajutat-o de fata mea până în clasa a VI-a. Pe urmă, treptat, n-am mai ajutat-o deloc. Ei le fac și singuri, dar cred că ar trebui să fie cineva să-i orienteze, să le dea niște indicații. Eu nu dau teme pe care n-ar putea să le facă singuri acasă pentru că sunt și situații când părinții nu au atâta timp la dispoziție ca sa-i ajute.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
