Un elev din Constanța a căzut de la etajul 2 al școlii. Cine e responsabil de siguranța elevilor în școli?

Theodora Fintescu, redactor

Un elev de la o școală din Constanța a căzut marți, 18 octombrie, de la etajul 2 al clădirii și a fost preluat și transportat la spital de un echipaj SMURD, după ce profesorii au sunat la 112. Copilul are politraumatisme, se află la Spitalul Județean, dar, conform medicilor de pe Ambulanță, citați de presa locală, este cooperant.

Din primele informații se pare că elevul, care are 11 ani, s-a urcat pe gratiile școlii, a alunecat și a căzut. Incidentul s-a petrecut la Școala 40 de pe strada Pelicanului din Constața.

Tragedii cauzate de neglijență și teribilism

Tot anul acesta, în aprilie, la Târgu Mureș, o fată de 14 ani a căzut de la etajul 1 al școlii, pe o fereastră lăsată larg deschisă de câțiva muncitorii care au realizat lucrări de întreținere în holul instituției. Din cauza complicațiilor, eleva a murit la un spital din Cluj Napoca, unde a fost transferată după accident.

Cu doi ani în urmă, o altă fată a căzut pe geam de la o școală din Brăila, după ce s-a așezat pe pervazul ferestrei să se relaxeze, în timp ce colegii ei se aflau în laboratorul de Fizică. Fata s-a ales cu traumatisme la coloana vertebrală.

Multe accidente care se petrec în instituțiile de învățământ sunt cauzate de teribilismul elevilor, de conflictele apărute între ei, dar și de lipsa măsurilor de siguranță și securitate în școli: lipsa sistemelor de supraveghere, a paznicilor și indiferența unora dintre profesori. Teoretic, profesorii de serviciu pe școală trebuie să se asigure că elevii nu sunt în pericol, să gestioneze conflictele dintre ei și să prevină apariția unor tragedii sesizând potențialele pericole din clădire.

Consiliile locale, responsabile de paza și siguranța elevilor în școli

„În școli sunt multe lucruri care nu se respectă și nu se acționează. În unitățile școlare există o stare de delăsare inadmisibilă. Sunt profesori care trec pe holurile școlilor și văd elevii, care se înjură și se îmbrâncesc, și nu au niciun fel de reacție, să îi întrebe pe copii cine sunt, de la ce clasă, cine este dirigintele”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

Federația Părinților a avut, de-a lungul anilor, inițiative în ceea ce priveşte siguranța în școli, dar nici consiliile locale și nici ministerul Educației nu au făcut pași reali în rezolvarea problemelor. „Conform legii actuale, paza ar trebui să revină consiliului local, numai că domnii primari nu vor să bugeteze posturile de paznici și nu înțeleg de ce”, a mai spus Cristache.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa