O școală unde nu stai “cu mâinile la spate”

Interviu cu Alexandra Anton despre sistemul romanesc de educatie / Totul despre mame
Alexandra Anton / Totul despre mame
Alexandra Anton, specialist în educație

Interviu cu Alexandra Anton, specialist în educație, despre punctele nevralgice ale sistemul educațional românesc

Mai putem spera la învățare de dragul învățării? Cât de nociv este sistemul de notare și premiere? Cât de greu de reformat este sistemul nostru educațional? Pentru că mulți dintre părinții pe care îi cunoaștem își pun aceste întrebări, am pornit în căutarea răspunsurilor și am stat de vorbă cu Alexandra Anton, specialist în educație, despre punctele nevralgice ale sistemul educațional românesc, dar și despre cum îl putem îmbunătăți.

Alexandra Anton are 29 de ani și este pasionată de educație. Vrea să deschidă o grădiniță de inspirație finlandeză în Ploiești, orașul ei natal, și s-a dus tocmai în Finlanda pentru a studia sistemul finlandez de educație, lăudat în întreaga lume. Alexandra are un master în educație și foarte multe de spus despre cum ar trebui să arate școala sau grădinița unde să îți lași copilul cu inima ușoară.

TOTUL DESPRE MAME: Alexandra, de ce ai ales tocmai modelul finlandez? Cum arată o grădiniță finlandeză și în ce fel diferă ea de una românească?

Alexandra Anton: Puteți vizita virtual o grădiniță finlandeză accesându-mi blogul personal. Grădinița Vaahteramäen, ca multe dintre grădinițele finlandeze, se aseamănă mai degrabă cu o casă decât cu ceea ce suntem noi obișnuiți să numim “grădiniță”. Ne descălțăm la intrare și trecem pe lângă bucătărie, apoi intrăm în holul principal, unde se află frumos aranjate pe umerașe hainele cu care au sosit copiii, iar mobilierul este doar cel strict necesar. Pe hol se află și un cărucior al unuia dintre copii, în care va dormi afară după-amiază. Camerele sunt luminoase, nu foarte mari și îi îmbie pe copii la activități variate, fiecare cameră având un specific anume și expunând proiectele în curs de realizare sau finalizate ale acestora. Cei mici sunt fie în clase, fie afară sau în pădurea din apropiere, dar în fiecare zi petrec cel puțin două ore în aer liber indiferent de vreme, mai puțin atunci când vântul bate puternic sau sunt sub -14 grade C. Dacă vremea nu este prea prietenoasă, atunci cizmele și pelerinele de ploaie ale copiilor ajung direct în sala ventilată cu aer cald pentru a se usca rapid. Fiecare profesor și îngrijitor are deja sarcinile trasate, atmosfera este una de lucru și chiar dacă noi suntem în vizită, copiii nu sunt neglijați și nici programul prestabilit nu se modifică. La prânz copiii primesc o masă caldă  compusă dintr-un singur fel de mâncare și un pahar cu lapte și pe cei de 4-5 ani îi vedem că se implică deja în aranjarea mesei și în turnarea laptelui în pahare. Sala de odihnă este mobilată cu paturi supraetajate, un pian și o măsuță (pentru cei care nu vor avea somn și vor dori să-și umple timpul cu o activitate în liniște).

Diferențele sunt evidente: un mediu intim în locul unuia instituțional, grupe cu puțini copii pentru o bună îngrijire, resurse variate, timp de calitate pentru copii și profesori, mult timp petrecut afară indiferent de vreme, responsabilitate și independență de la cele mai mici vârste.

TDM: Pe treptele unei instituții care oferă ateliere de creativitate pentru copii, am auzit o învățătoare instruind un grup de copii: “Fiți cuminți, faceți liniște și nu puneți întrebări!” Cât de grave sunt efectele acestei discipline școlare care merge până la interzicerea întrebărilor?

A.A.: Lipsa de interactivitate din multe clase ucide apetitul pentru învățătură al copiilor, ori ce poate fi mai grav decât că școala însăși distruge ceea ce ar trebui să protejeze și să crească? Grija prea mare pentru cumințenie și liniștea apăsătoare din unele clase sunt practici care ar trebui să dispară cât mai rapid din școlile noastre. Efectele sunt pe termen lung și se văd la orice pas, fiindcă noi înșine ca adulți nu suntem capabili să articulăm întrebări care ne macină ca să aflăm răspunsuri care ne-ar putea lămuri. Cred că dacă am ști să-i luăm la întrebări  pe cei care ne decid soarta, România ar fi o altfel de țară.

TDM: Dacă ar trebui să îți înscrii acum copilul în clasa pregătitoare care ar fi criteriile după care ai alege o școală potrivită? Crezi că părinții români au în acest moment suficiente opțiuni în privința educației pe care aleg să o ofere copiilor?

A.A.: Aceasta este o întrebare foarte grea și mă tem că în fiecare an mii de părinți sunt neputincioși în fața ei. Există însă câteva semne care să ne indice calitatea unei școli și este important să se facă vizita atunci când au loc cursuri, nu în vacanță.

Câteva dintre acestea sunt:

1. Copiii sunt captați în activități, nu obligați să stea cuminți.

2. Copiii pot face activități variate și nu neapărat toți în același timp.

3. Profesorii lucrează individual, în grupuri mici și cu întreaga clasă, nu doar frontal, adresându-se tuturor în același timp.

4. Clasele sunt decorate cu lucrările originale ale copiilor, chiar dacă acestea conțin și erori.

5. Copiii învață diferite noțiuni prin corespondență cu experiențele lor din fiecare zi.

6. Copiii lucrează la proiecte pe termen lung.

7. Copiii se pot juca afară în fiecare zi, iar pauzele nu sunt sacrificate pentru ore.

8. Copiii pot consulta cărți oricând doresc, nu doar la orele de lectură.

9. Curriculumul este adaptat în funcție de ritmul fiecărui copil, celor cu un ritm mai lent oferindu-li-se sprijin și din partea profesorului, dar și din partea colegilor.

10. Copiii și părinții au sentimente plăcute față de școală.

1
2
3
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație