Au copiii noștri nevoie de telefoane mobile?
În ultimii ani, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă activi din România a crescut semnificativ, de la 7 milioane la finele anului 2003, la 22,7 milioane de utilizatori activi la jumătatea anului trecut, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Nu ştim, însă, câţi dintre aceşti utilizatori sunt copii.
De la blocul meu şi până la şcoală era o distanţă de peste un kilometru, pe care o parcurgeam în fiecare zi pe jos, dus-întors. Ai mei n-aveau maşină, noi şi şcoala ne aflam între staţiile de ITB şi de metrou care mai puteau scurta timpul petrecut per pedes, iar cea mai bună variantă de ajuns la ore era aceea în care îmi puneam picioarele din dotare la treabă. Era şi distractiv de cele mai multe ori să merg pe jos, pentru că drumul trecea pe lângă două librării, o piaţă, o cofetărie şi alte câteva magazine de confecţii. Dacă în clasa întâi mă mai ducea mama la şcoală, din clasa a doua am început să merg singură. Azi nu-mi pot imagina cum ar fi dacă şi fetele mele ar trece printr-o situaţie identică şi ar trebui să meargă singure pe jos către şcoală, şi nu din pricina parcurgerii unei distanţe aşa de mari la vârste mici, ci din pricina lipsei de siguranţă pe care o resimt din plin. Dar, dacă aş fi pusă în faţa unei situaţii similare, nu le-aş lăsa pe fete să iasă din casă fară să aibă un telefon mobil la ele.
Teama, factor determinant pentru achiziţia de telefoane mobile
Discutând cu mai mulţi prieteni, am aflat de la ei că un posibil motiv pentru a considera achiziţionarea unui telefon mobil special pentru a i-l da copilului ar fi diferenţele dintre lumea de azi şi cea a copilăriei noastre. Cred că nu e nicio noutate pentru nimeni că expresia pe vremea mea nu se întâmpla aşa ceva este foarte des folosită azi nu numai de părinţii noştri, ci şi de generaţia 30-45 de ani, care consideră că vremurile în care puteai să baţi mingea în faţa blocului fără nicio temere şi să te plimbi în voie prin cartier au apus de mult.
Este adevărat, la capitolul infracţionalitate stăm statistic mai prost decât în urmă cu cinci ani, potrivit datelor oficiale furnizate de Poliţia Română. Luând în calcul numărul infracţiunilor înregistrate şi soluţionate, cifrele prezentate arată că acestea se ridică în 2012 la 308.468, faţă de 208.239 de infracţiuni, cât au fost înregistrate în 2007. La această statistică tristă care îi poate determina pe părinţi să le cumpere urgent copiilor telefon mobil pentru a şti că cei mici se află în siguranţă se adaugă şi legendele urbane care bagă frica în părinţi şi care pun pe tapet aşa-zise reţele de trafic de organe, numărul mare de maşini care circulă de multe ori haotic pe străzile oraşelor, dorinţa de a fi permanent în contact cu copilul şi lipsa unui ajutor extern din partea unui adult (bunica, bona).
La polul opus se află unii părinţi care şi-ar dori să le cumpere copiilor telefon deoarece îl văd ca pe un gadget interesant cu care poţi să faci poze şi să te joci şi pe care poţi să instalezi tot felul de chestii haioase, mai mult sau mai puţin utile celui mic.
Radiaţiile, subiect de dispută între cercetători
De ce să nu recunoaştem, telefonul mobil este una dintre cele mai grozave invenţii ale secolului trecut şi uneori chiar nu ne-am descurca fară el. Ca orice tehnologie nouă, însă, mobilul este destul de controversat. Nivelul radiaţiilor sau al undelor electromagnetice emise de telefonul mobil este unul din aspectele la care părinţii ar trebui să se gândească înainte de a cumpăra un telefon mobil. Acesta emite nişte radiaţii non-ionizate, care pot fi comparate cu radiaţiile emise de cuptoarele cu microunde, doar că sunt la o intensitate mai mică. Acuzate că duc la probleme de auz, pierderi de memorie şi diminuarea capacităţii de concentrare, radiaţiile sunt, totodată, considerate un posibil factor declanşator al tumorilor pe creier. Deşi niciun studiu internaţional nu a putut să ateste legătura directă dintre telefoanele mobile şi aceste tumori, deoarece pentru depistarea unor efecte nocive concrete este nevoie de o perioadă mult mai lungă de expunere a subiecţilor la aceste unde, dintr-un anumit punct de vedere părerile cercetătorilor au fost convergente: există un potenţial pericol pentru sănătatea organismului în momentul folosirii telefoanelor mobile. Însăşi Agenţia Internaţională pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC), instituţie aflată în subordinea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii OMS (organizaţie care include telefoanele mobile în aceeaşi categorie de agenţi cancerigeni din care fac parte Diclor-Difenil-Tricloretanul, DDT, şi vaporii de benzină), nu a putut da un verdict clar în ceea ce priveşte nocivitatea aparatelor, dar a pus telefoanele mobile şi telefoanele fără fir în categoria produselor posibil cancerigene pentru om.
Acestei opinii i se adauga rezultatele unui amplu studiu internaţional din 2010 despre legătura dintre cancer şi telefoanele mobile, care a arătat că subiecţii care au folosit mobilul timp de 10 sau mai mulţi ani au contribuit la dublarea ratei de gliom, un tip de tumoră la nivelul creierului.
Tot cercetătorii au mai venit cu un sfat: să acordăm mai multă atenţie folosirii mobilului de către copii şi adolescenţi, pentru că la aceste grupe de vârstă ţesutul nervos este încă în dezvoltare. Aşadar, ar fi bine să amânăm pe cât posibil să ne facem copilul proprietar de celular.
