VIDEO. Cum sunt spuse poveștile în diverse colțuri ale lumii

povestile in diferite colturi ale lumii

Poveștile citite seara, înainte de culcare, au farmecul lor aparte. De multe ori nu contează doar întâmplările, ci și felul în care ele sunt spuse de povestitor. Iată câteva tradiții din jurul lumii care te vor uimi.

„Chiar dacă este aceeași poveste, fiecare cultură o spune diferit pentru că fiecare are propriile reguli”, consideră Kay Turner, un folclorist ce face parte din Societatea de Folclor New York.

Am selectat câteva dintre cele mai cunoscute tradiții de povestire practicate în diverse colțuri ale lumii. Ele nu se limitează doar la a expune niște fapte, ci povestitorul se implică total: cântă, dansează, spune versuri, folosește decoruri sau păpuși. Ai putea să te inspiri din ele atunci când vei face pe povestitorul cu copiii tăi sau la vreo petrecere de-a lor.

Hula – Hawaii

Dansatorii Hula nu dansează pe ritm, ci în acord cu limbajul cântecelor. Fără cuvinte, dansul își pierde semnificația de poveste. Hula împărtășește povești tradiționale și istorisiri mitologice, inclusiv cele ale zeităților insulei.

Spectacol cu păpuși – China

Spectacolele cu păpuși spun povești folclorice, lecții morale și proiecte specifice obiceiurilor locale. De regulă, sunt văzute în timpul marilor sărbători, cum sunt nunțile sau festivalurile religioase. Păpușile sunt niște siluete din piele sau hârtie, manipulate de povestitori. Aceștia, numiți și păpușari, spun poveștile și prin cântece. Această modalitate de povestire își are originea în China, în timpul dinastiei Han, însă tradiția s-a răspândit rapid și în țările din Asia de Sud. 

Zajal – Liban

Aceasta este versiunea clasică arabă de poezie populară, originară în Liban și practicată în Orientul Mijlociu și Emiratele Arabe Unite. Povestea este spusă de doi poeți, fiecare dând câte o replică, provocându-se unul pe altul la discuții. Deseori, aceste versuri sunt spuse pe muzică. 

Cunto – Italia

Aceasta este o metodă siciliană antică, ce își are originile în teatrul grecesc și se bazează foarte mult pe improvizație. Versurile cântate alternează cu proza vorbită, spectacolul având loc de regulă pe un podium din lemn. Povestitorii, numiți cuntiști, spun povești eroice, de demult, deși pot include adesea și întâmplări din viața contemporană siciliană. Ocazional, se pot folosi de marionete.

Rakugo – Japonia

Aceasta este o tradiție japoneză ce are loc în monologuri, de către un singur povestitor, numit hanashika. Acesta este similar comedianților care spun diverse replici amuzante, despre viața de zi cu zi, făcând totuși referire la fapte istorice sau lecții morale. De regulă, istorisirile nu nominalizează anumite persoane sau evenimente, ci păstrează un ton generalist.

Griot – Africa de Vest

Grioții sunt păstrătorii tradiționaliști ai istoriei socităților din culturile africane de vest. Aceștia se folosesc de multe ori de instrumente, cum ar fi kora (similară lăutei) și au în grijă istoria și cultura familiei lor, asemeni unui genealogist. În unele culturi africane de vest, grioții erau odinioară cântăreți și mesageri ai nobleței.

Bharatanatyam – India

Dansatorii indieni din temple realizează bharatanatyam – un dans care este considerat o formă de rugăciune. Acesta spune povestea anumitor zeități, cum ar fi Krishna sau Shiva și diferă de la un templu la altul. Bharatanatyam este originar din Tamil Nadu, în sudul Indiei, iar în ultimul secol a renăscut, fiind din nou o tradiție populară printre locuitorii de aici.

Calipso – Trinidad

Calipso, cunoscută ca fiind nimfa care s-a îndrăgostit de Odiseu, este și o metodă de a spune povești. Aceasta s-a dezvoltat la începutul secolului 20, în Trinidad, unde versurile, care descriau viața și dramele locale, erau folosite pentru a împrăștia știrile și a scoate în evidență orice, de la problemele fermierilor până la corupția politică. Folosită adesea ca unealtă politică, calipso a cunoscut cenzura guvernamentală. „Povestitorii se folosesc de platforma muzicală pentru a exprima ceea ce nu pot spune. Cântăm despre întâmplările noastrpoves de zi cu zi”, a spus Maxine Alexander, un artist american cu origini jamaicane, într-un articol publicat pe Ted.com. Din ce în ce mai mulți cântăreți îndrăgesc această metodă de povestire și îi dedică din creațiile lor. Louis Armstrong este unul dintre ei, după cum puteți vedea mai jos:

Iată că, deși diferă de la o cultură la alta, aceste metode de a spune povești au toate un numitor comun: un om, un povestitor care își pune sufletul atunci când spune acele întâmplări. Ție care dintre ele ți-a plăcut cel mai mult? Pe care o vei folosi drept sursă de inspirație?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()