Iarna, de Demostene Botez

iarna

Iarna, de Demostene Botez

Sfredeluș cu alți băieți
Se cufundă prin nămeți,
Și ridică în ogradă
Un om mare de zăpadă.
Are trup, fără picioare,
Cu o căpățână mare,
Ochii negri, din cărbune,
Seamănă cu două prune.
Pare tot dintr-o bucată
Și acoperit cu vată.
Alb, ca-ntr-un cearșaf, în ger,
Cade ca un bărbier.
E umflat și e bondoc,
Ca-mbrăcat într-un cojoc.
Și de-l încălzește-o rază
Când e soare la amiază,
El începe-ncet să plângă.
I-a căzut urechea stângă
Și pe urmă până-n seară
Nasul s-a topit: pic, pic,
Parcă ar fi fost de ceară…
Și n-a mai rămas nimic.

Citește și: Colinde românești: Colindăm, colindăm iarna…
Citește și: Colinde românești: Din an în an
Citește și: Iarna, de Vasile Alecsandri

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()