10 reguli antirasism

 

Romii copilăriei mele ei aveau întotdeauna un sac înspăimântător, în care băgau copiii care nu manâncă tot, pentru că aşa îmi spunea bunica. Tot ei erau cei care furau copiii care se îndepărtau prea tare de casă sau care nu se spălau pe dinţi.

Dar realitatea era alta: îmi plăcea mult de vecina mea Gabi fiindcă era mai mare decât mine şi mergea la şcoală şi ştia multe chestii interesante. Nu am realizat decât foarte târziu faptul că bunica ei avea cozi lungi împletite şi fuste largi colorate. Apoi mai erau şi copiii lui Prinţu’. Erau mulţi fraţi şi locuiau într-o casă cu o curte foarte mare în care trona un dud. Mi se părea a fi cea mai minunată familie din lume! În primul rând, aveau un nume extraordinar: “Prinţu’”! Apoi, erau mulţi copii în casă şi păreau că nu fac altceva decât să se joace toată ziua. Vara umblau desculţi, ceea ce eu nu aveam voie, că “poate îmi intră un ciob în picior”. Vorbeau într-o limbă ciudată, pe care o înţelegeau doar ei, ca un fel de cod şi pentru care noi, toţi ceilalţi copii, îi invidiam. Ne rugam de ei să ne înveţe şi pe noi câte un cuvânt, o expresie, acolo. Şi-apoi dudele coapte! Unul mic de-ai lui Prinţu’ m-a învăţat cum să le recunosc pe cele bune.

Aceştia erau romii care existau în realitate şi pe care nu i-am confundat niciodată cu cei din ameninţările adulţilor. Copiii romii mi se păreau mereu veseli şi mai independenţi decât noi, ceilalţi copii. Apoi am crescut, am la rândul meu copii şi, fără să vreau, toate stereotipurile pe care le-am auzit de-a lungul vieţii mele au ieşit la suprafaţă şi au fost rostite de buzele mele, parcă fără voia mea. Le-am spus copiilor că scot limba ca nişte ţigani, că nu e frumos să te ţigăneşti, că dacă nu se spală vor arăta ca nişte ţigani. Până când, într-o seară, băiatul meu m-a întrebat: “mami, dar de ce e rău să fi ţigan?” M-am blocat pe moment. E rău? Mi-am dat seama că eu nu cred aşa ceva! Şi totuşi, asta l-am lăsat pe băieţelul meu să creadă până în acel moment. În seara aceea am stat serios pe gânduri şi mi-am reamintit cu plăcere momentele din copilărie. Am realizat că din neatenţie şi comoditate ajunsesem să transmit un mesaj greşit. Aşa încât mi-am propus să schimb acest lucru şi mi-am stabilit un set de zece reguli pe care le-am aplicat încă din acea zi:

1. M-am abţinut să folosesc expresii care discriminează, de tipul “miroşi ca un ţigan” şi, dacă cineva foloseşte o astfel de expresie de faţă cu copiii mei, am curajul să spun cu voce tare că este o glumă proastă care nu are nicio legătură cu realitatea. Oamenii miros urât atunci când nu se spală, indiferent de etnia lor. Punct.

2. Să încurajez cât de mult posibilele contacte sau relaţii de prietenie între copiii mei şi copii romi.

3. Să evit stereotipurile de genul toţi ţiganii sunt hoţi şi să le explic copiilor mei, cu fiecare ocazie, că nu există oameni care se nasc hoţi şi alţii care se nasc “cumsecade”. Toate fiinţele umane au la naştere potenţialul de a deveni oameni buni, cinsitiţi şi harnici şi că depinde şi de societatea în care trăiesc să-şi atingă acest potenţial.
Sau nu…

4. Să îi pe copii mei învăţ regula de aur a egalităţii: Purtați-vă cu oamenii așa cum vreți să se poarte oamenii  cu voi.

5. Să îi încurajez să întrebe şi să discute tot ceea ce le trece prin minte despre acest subiect, inclusiv ceea ce îi sperie. Prejudecăţile şi marginalizarea pot fi prevenite doar cunoscând adevărul despre cei din jur şi rasismul este rezultatul fricii noastre de oamenii care arată altfel decât noi sau au alte obiceiuri.

6. Să caut cărţi, filme de animaţie sau jocuri în care să apară copii din diferite colţuri la lumii şi să le explic copiilor mei că sunt mai numeroase lucrurile pe care ei le au în comun cu aceşti copii decât sunt diferenţele dintre ei.

7. Să le povestesc cât mai multe despre cultura şi istoria diferitelor popoare cu care ar putea avea contact în perioada următoare.

8. Să îi ajut să recunoască şi să respecte diferenţele dintre ei şi alţi copii. Să îi învăţ să pună întrebări politicoase referitoare la diferenţele fizice pe care le observă şi să le explic că diferenţele dintre ei şi alţi oameni sunt o sursă de înbogăţire spirituală şi umană reciprocă.

9. Să le arăt “invizibilii de lângă noi”, de etnie diferită de a noastră, dar care ne ajută în treburile noastre zilnice: casiera de la supermarket, femeia care face curat în bloc, vânzătoarea de la magazinul de jucării, domnul care ne-a reparat chiveta etc şi să discutăm despre cât sunt de nefondate expresiile precum: toţi fură,  romilor nu le place munca etc.

10. Să nu trec pur şi simplu cu vederea posibile expresii discriminatoare pe care copiii mei le-ar putea folosi, ci să stăm de vorbă despre felul în care celălat s-a simţit când l-a auzit şi să învăţăm să facem exerciţii de empatie: “cum v-aţi simţi
dacă un copil blond ar râde de voi pentru că aveţi părul castaniu?”

Rezultatul a fost ca atunci când băiatul meu a constatat că în şcoala lui sunt atât copii romi, cât şi taiwanezi, sirieni şi italieni a avut o singură şi sinceră reacţie: Vreau şi eu să învăţ limbi străine, aşa cum ştiu colegii mei!   

 

Tu cum te lupţi cu rasismul?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație