Știm că nu e ușor să fii părinte. Știm că greșelile vin la pachet cu meseria de mamă, știm că ți se întâmplă să spui lucruri pe care apoi le regreți, știm că relația cu cel mic este uneori dificilă. Nu te îngrijora, este firesc.
Dar, dacă te recunoști în cele de mai jos, este cazul să iei măsuri, deoarece firescul și-a atins limita și riști să-i creezi celui mic predispoziția spre relații tensionate, respect de sine scăzut și probleme emoționale cronice pe parcursul întregii vieți.
1. Îl descurajezi pe cel mic să își exprime emoțiile
În cazul în care copilul tău îşi exprimă furia, tristeţea sau frica, faci glume pe seama lui, îi spui să nu mai simtă nimic din toate acestea şi îi respingi emoţiile. Îl ameninți de fiecare dată când îşi exprimă un sentiment, în special cele care implică multă vulnerabilitate (spune că îi este frică sau rușine).
O altă modalitate foarte eficientă de a-l descuraja pe cel mic să își exprime emoțiile este să-i arăți că poţi fi mai afectată decât el. Micuţul îşi va pune sentimentele în aşteptare şi se va concentra pe tine şi pe liniştirea ta.
2. Stabileşti reguli inconsecvente
Nu vorbești niciodată deschis despre aşteptările tale vizavi de comportamentul copilului. Îl lași să ghicească sau doar să bănuiască ce anume îţi doreşti de la el. Mai mult, te asiguri că schimbi regulile în mod constant. Ești imprevizibilă atunci când aplici consecinţe şi pedepse.
Atunci când copilul nu se conformează unui capriciu de-ale tale, îi spui dezamăgită că ar trebui să ştie până acum la ce anume te aştepţi de la el şi „să nu care cumva să mă mai dezamăgești vreodată”.
3. Îi ceri copilului să îţi rezolve problemele
Îi comunici toate grijile, preocupările şi problemele tale de zi cu zi. Îi soliciți sfaturi şi te porți neputincios în fața rezolvării problemelor tale cu privire la muncă, bani, relaţii – şi mai ales sex.
Te prezinți întotdeauna ca fiind incapabilă de a avea grijă de tine şi de problemele tale. Acest lucru asigură împovărarea emoţională a copilului cu problemele tale.
4. Subminezi autoritatea celuilalt părinte
Nu-ţi arăți niciodată afecţiunea faţă de soţul sau partenerul tău în faţa copilului şi îl critici zilnic. Alternezi comportamentul rece faţă de partener cu ţipetele în faţa copilului. Ameninţi în mod regulat cu divorţul, astfel încât copilul să trăiască constant o stare de anxietate cronică.
Dacă eşti deja divorţată, ești rece, distantă şi furioasă, şi dai vina pe fostul tău soţ pentru tot restul vieţii tale. Îi transmiţi mesaje subtile copilului despre cum ar putea fi de învinuit pentru divorţul tău.
5. Pedepseşti independența
Indiferent dacă copilul tău are 2, 12 sau 18 ani, plângi isteric și îi respingi sentimentele, gândurile şi dorinţele, de fiecare dată când se întâmplă să difere de ale tale.
În cazul în care ţi se pare că cel mic şi-ar dori să exploreze lucruri necunoscute, să cunoască oameni noi sau să exprime orice gând sau emoţie diferite de ale tale, îi spui dramatic „Cum ai putut să-mi faci asta?”
6. Îl lași pe cel mic să creadă că stima ta de sine are legătură directă cu performanţele lui
Faci permanent legătură între stima ta de sine cu modul cum arată, cum se comportă, cât de bine se descurcă la şcoală şi cât de mulţi prieteni are copilul tău. Îi amintești că performanţele sale se reflectă direct asupra ta ca părinte şi că orice eşec te face să te simţi oribil. Pui presiune asupra lui pentru a fi cel mai bun în tot ceea ce face.
Ameninţi să îţi retragi dragostea dacă nu câştigă un concurs, dacă nu este ales şef de clasă sau ia o notă sub 10.
7. Te bagi în toate relaţiile copilului tău
Regizezi felul în care copilul tău își administrează relațiile. În cazul în care are probleme la şcoală, te grăbeşti să vorbeşti cu profesorul şi să scapi copilul de problemă. Pe măsură ce creşte, te implici sufocant de mult în relaţiile cu prietenii lui şi arbitrezi toate neînţelegerile şi certurile cu colegii.
Dacă ai mai mult de un copil, intervii în relaţiile dintre fraţi, comparându-i în mod regulat.
8. Te aștepți ca micuţul tău să trăiască toate visurile pe care tu nu ai apucat să ţi le împlineşti
Îți împingi copilul să facă toate lucrurile pe care ţi-ai dorit tu să le faci în copilărie sau adolescență, dar nu ai reuşit. Dacă ai visat întotdeauna să devii dansator profesionist, îți obligi copilul să ia cursuri de dans, începând de la doi ani. Dacă vrea să renunţe şi plânge isteric că nu îi place, nu mai vorbești cu el timp de cel puţin o săptămână.
Dacă ai visat să devii jucător de fotbal sau baschet sau orice alt sport, îl forțezi să care o minge după el toată ziua şi îl ameninţi că îl trimiţi la şcoală în alt oraş dacă nu se califică într-o echipă importantă în maxim un an.
Îl informezi că, dacă nu obţine o bursă pentru a intra la facultate, ești dezamăgită de el pentru tot restul vieţii tale.
În cazul în care te regăsești în aceste comportamente, ar trebui să iei serios în considerare consultarea unui psihoterapeut pentru a obţine o perspectivă emoţională profesionistă, pentru a-ți dezvolta aptitudinile parentale şi a-ți rezolva problemele şi regretele pe care le ai din copilărie, din adolescență și din relația cu părinții tăi.
