De ce copilul este nervos? Află ce se ascunde în spatele furiei și cum poți să acționezi ca să-l ajuți pe copilul tău să nu devină un adult cu probleme de control a furiei. Drumul de la nervi la pace, în câteva sfaturi utile.
O serie de studii citate de ahaparenting.com arată faptul că este esențial să intervenim cât mai rapid și să-i învățăm pe cei mici cum să-și gestioneze mânia, nu să cadă pradă ei. Un copil care la 8 ani încă se enervează repede și este agresiv, riscă să devină violent atunci când va fi adolescent și apoi adult.
Unde văd copiii accese de furie?
Copiii au acces facil la violență și o văd mereu la televizor: cadre de aproape cu oameni care-i lovesc pe alții, cu sete, în mod repetat. Ce-i mai rău este că tocmai ei sunt eroii, iar asta îi transmite copilului faptul că oamenii buni sunt violenți și că e bine să fii așa. Și mai personale sunt jocurile video, unde copiii simulează ușor violența.
Însă, oricât de mare ar fi influența media: televizor, jocuri video, filme sau muzică, un rol hotârâtor îl oferă tot părintele. Copilul va prelua modelul pe care îl vede la adulții din jurul lui, iar cum părinții sunt tot mai ocupați și mai stresați, sunt șanse să-i vadă mai des cum își ies din fire. E adevărat, în fața mâniei ne simțim cu toții neputioncioși, dar există soluții. Pentru sfaturi detaliate, îți propunem să citești și cartea „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi”, de dr. Laura Markham.
Copilul este nervos? De ce să nu-l trimiți în camera lui!
Cei mai mulți părinți își trimit copilul în camera lui atunci când acesta este nervos. Până la urmă, ce altceva ai putea face, nu? Doar nu poți discuta normal cu el și nici nu e în stare să te asculte. Ei bine, dacă faci asta, într-adevăr se va calma, dar totodată îi vei transmite mesajul că mânia nu este acceptabilă și că trebuie să se descurce pe cont propriu cu aceste emoții.
Dacă nu lucrezi la cauză, să rezolvi ce a dus la acei nervi, atunci furia lui va fi suprimată, așteptând următoarea ocazie ca să se dezlănțuie. Neștiind în copilărie cum să gestionăm accesele de mânie, ajungem niște adulți cu probleme grave la acest capitol. Nervii explodați vor perturba mai târziu relațiile cu partenerii de viață, dar și cu ceilalți membri ai familiei sau cu prietenii.
Copilul este nervos? Cum îl ajut?
La această întrebare există doar un singur răspuns corect: învățându-l să-și gestioneze furia în mod responsabil. Iar primul pas este acceptarea ei, însă fără a trece la acțiune.
Este poate cea mai grea lecție pe care o avem de învățat în copilărie: să știi cum să tolerezi fiecare necaz de zi cu zi, fără să te înfurii. Cei care reușesc asta, se descurcă mult mai bine să facă față provocărilor vieții, adică au acea inteligență emoțională despre care tot auzim.
Copiii învață să fie inteligenți emoțional atunci când le spunem că este în regulă să simtă tot felul de emoții, dar că întotdeauna au de ales vizavi de cum acționează.
Copilul este nervos? Soluții practice pentru părinte și pentru copil
1. Mai întâi trage adânc aer în piept. Adu-ți aminte că nu este nicio urgență și că nu trebui să te enervezi și tu. Acest lucru îl va ajuta pe copil să se calmeze și astfel va avea și un model pe care să-l urmeze.
2. Tantrumurile sunt ceva normal! Mai ales pentru copii al căror creier nu are încă dezvoltate anumite căi neuronale care să-i ajute să se controleze, asemeni adulților. În plus, nici noi, cei mari, nu suntem mereu capabili să ne gestionăm furia fără să facem o criză.
Cea mai bună cale pentru a ajuta când copilul este nervos este să-i oferim empatie. De fapt, este bine pentru un copil să plângă, să țipe, chiar să se arunce pe jos pentru că în acest fel se descarcă, se eliberează de frici, frustrări sau tensiuni. Iar apoi, după ce își va vindeca aceste răni, va fi mai liniștit, mai cooperant, mai echilibrat emoțional. Află mai multe despre cum să faci față crizelor de furie ale copilului din articolul nostru: Puterea vindecătoare a tantrumurilor.
3. Adu-ți aminte că mânia este declanșată de reacția arhaică: Luptă, fugi sau îngheață. Așadar, ea este, de fapt, un mecanism de apărare împotriva unei amenințări. Și, chiar dacă pare că această amenințare este în afara noastră (cineva ne-a stricat ceva), de cele mai multe ori ea zace în noi. Ținem în sufletul nostru frici vechi, răni și tristeți. Iar atunci când se întâmplă un lucru care nu ne convine, se declanșează mecanismul de luptă pentru că, de fapt, vrem să împingem toate acele emoții înapoi înăuntru.
Pierderile și dezamăgirile par sfârșitul lumii, mai ales când copilul este nervos. În consecință, va face tot ce-i stă în puteri pentru a evita acele emoții teribile pe care le simte. Va plânge, va țipa, se va dezlănțui. Dar dacă ei știu că este OK să facă o criză de furie și că noi, ca părinți, vom privi episodul cu empatie, mânia se va topi.
Reține însă, nu exprimarea furiei este cea vindecătoare, ci exprimarea plânsului și a fricilor care stau în spatele furiei. Abia după ce s-a eliberat de ele, mânia dispare pentru că nu mai este necesară ca mecanism defensiv.
Ce să nu accepți când copilul este nervos
4. Nu-i ține morală unui copil nervos. În acele momente de intensitate maximă nu sunt eficiente lecțiile de viață. Nu încerca să-l înveți ceva sau să-i oferi explicații. Vorbele tale trebuie să exprime empatie, să recunoști că este supărat și să-i aduci aminte că e în siguranță.
5. Nu accepta lovitul! Setează niște limite, vorbește tot timpul cu el și spune-i că nu accepți să te lovească pe tine sau pe el însuși pentru că nu va liniști în niciun fel situația. Dimpotrivă, îl va umple cu sentimente de vinovăție. Atenție însă, pune limite doar la acțiuni, nu și la emoții. Cu cât arăți mai multă compasiune și simte că este ascultat, cu atât copilul „va săpa” adânc în furie și va ajunge la exprimarea plânsului, a tristeții. Astfel își va vindeca rănile sufletești.
6. Nu pleca de lângă el. Copilul nervos are nevoie de cineva iubitor alături de el, cineva care îl acceptă așa cum e, chiar și mânios. Dacă îți spune să pleci, fă un pas înapoi. Dar amintește-i că rămâi lângă el, ești acolo dacă are nevoie de o îmbrățișare.
7. Recunoscându-i mânia, îl va calma puțin. Nu analiza ce se întâmplă, doar dă-i dovadă de empatie. „Îmi pare rău că nu poți avea acea jucărie. Îmi pare rău că îți este greu”. De regulă, atunci când unui copil nu-i convine nimic și face fițe, cum spunem noi, înseamnă că are nevoie de un plâns.
Ce faci după ce copilul s-a calmat?
Nu cădea în capcana de a-i ține o lecție imediat după ce s-a calmat. Mai întâi vorbiți despre ceea ce s-a întâmplat. „Dragul meu, ai simțit niște emoții puternice, nu-i așa? Toată lumea are nevoie să plângă, din când în când. Tu ai vrut ceva, eu te-am refuzat. Ai fost dezamăgit și apoi te-ai enervat așa de tare. De fapt, erai trist și dezamăgit.” Menține însă un ton blând, nu unul critic.
Și cum, doar atât? Când vei avea ocazia să-i spui cât de mult a greșit? Ei bine, nu prea e cazul de asta. Deloc! Copilul știe și el că ceea ce a făcut nu a fost bine. În plus, mai știe că au fost acele emoții puternice care l-au făcut să simtă că se confruntă cu o urgență. Dă-i șansa să pună în practică o soluție mai bună data viitoare. Discută cu el. „Când suntem nervoși pe cineva, uităm cât de mult îl iubim. Atunci îi spunem vorbe jignitoare sau chiar îl lovim. Mai târziu ne pare rău de ce am făcut și ne dorim să fi folosit altfel cuvintele. Ce ai fi putut face atunci, în loc să lovești?”.
Ce câștigă copilul din gestionarea responsabilă a furiei?
Acceptarea emoțiilor în acest fel dezvoltă reziliență, capacitatea de adaptare la diverse situații de viață. În timp, copilul va internaliza abilitatea de a gestiona sentimente puternice precum: dezamăgirea, furia, tristețea. Va ști că, deși nu va obține mereu ce își dorește, are ceva mai important: o persoană care îl iubește și îl acceptă așa cum e. Va învăța că emoțiile nu sunt periculoase. Că ele pot fi tolerate fără să trecem la acțiune, iar apoi vor trece. În timp, va învăța să-și exprime emoțiile în cuvinte, chiar dacă este nervos.
Dacă ajungeți aici, atunci l-ai învățat cum să-și gestioneze responsabil emoțiile. Și ai făcut totul începând prin a trage adânc aer în piept și a arăta compasiune în fața furiei. Sună divin și imposibil de atins, dar crede-mă, că după ce vei eșua de câteva ori, vei atinge ușor acest miracol.
Copii care se lovesc singuri
Ai auzit tot felul de povești despe copii care se mușcă, se lovesc sau fac crize de furie în magazin. Dar ce se întâmplă dacă cel mic își îndreaptă frustrarea spre sine? Este înfricoșător să vezi cum copilul tău își dă pumni ori în cap sau se lovește cu capul de un perete.
Am vorbit despre toate aceste aspecte cu Ioana Anescu, psihoterapeut. Iată câteva sfaturi care-ți vor fi, cu siguranță, de folos.
Totul este destul de normal, vorbind din punct de vedere al dezvoltării: copiii mici sunt niște oameni mici cu emoții mari și, uneori, un comportament agresiv reprezintă singura lor modalitate de a ne face pe noi, adulții, să știm că sunt morocănoși, obosiți, înfometați sau pur și simplu neliniștiți.
De ce copiii se lovesc singuri?
Iată câteva motive identificate de Ioana Anescu, psihoterapeut.
Nu are abilități de comunicare eficiente
Dacă micuțul tău simte emoții mari – cum ar fi furia, gelozia, frica sau confuzia – dar vocabularul său nu a ajuns la acest nivel, lovirea poate părea singura modalitate de a-ți spune ce se întâmplă în mintea lui. De asemenea, se poate enerva pe el însuși pentru că nu este capabil să-și exprime sentimentele și poate fi un răspuns natural să se lovească singur.
Auto-liniștitoare sau căutare senzorială
Unii copii tânjesc după experiențe senzoriale fizice mai mult decât alții sau au un sentiment de durere ușor atenuat. În astfel de cazuri ei s-ar putea lovi singuri lovească pentru a-și îndeplini dorința de stimulare fizică. Unii copii apelează, de asemenea, la mișcări fizice repetitive ca o modalitate de auto-liniște atunci când sunt stresați sau obosiți.
- CITEȘTE ȘI: Agresivitatea copilului, cauze puțin știute
Caută atenție
Copilului mic îi place să aibă întreaga atenție a mamei și va face aproape orice pentru a o obține. Dacă ai avut o reacție mare prima dată când s-a lovit singur, s-ar putea să repete comportamentul pentru a continua să obțină o atenție constantă din partea ta.
Sau se lovește singur pentru a obține o reacție pozitivă: poate copilul tău copia comportamentul altcuiva, tu sau partenerul tău ați râs, iar acum caută din nou acea întărire pozitivă.
Semnalează o durere
Dacă micuțul tău are o infecție a urechii sau de natură dentară, și nu poate exprima în cuvinte această durere, se poate lovi pentru a-ți da un indiciu despre disconfortul său.
Cum oprești un copil care se lovește singur
Înainte de a putea aborda soluții pe termen lung, trebuie să găsești unele pe termen scurt pentru a preveni rănirea imediată. Așadar, ai grijă la margini, colțuri, îndepărtează obiectele care l-ar putea răni pe copilul tău într-un astfel de moment.
Când vezi că are tendința să se lovească singur, îmbrățișează-l ferm, dar nu prea strâns, pentru a preveni continuarea comportamentului. Pentru copiii care caută experiențe senzoriale, o îmbrățișare puternică poate fi un remediu excelent.
Pe termen lung, spune psihoterapeutul, Ioana Anescu, există alte opțiuni. Totul ține însă de identificarea cauzei care provoacă un astfel de comportament autoagresiv. Dacă metodele aplicate de tine nu au dus la un rezultat pozitiv, nu ezita să ceri ajutor de specialitate!
