Astăzi voi sărbători viaţa

voi sărbatori viaţa

Astăzi, poate doar astăzi, voi reuşi să mă uit cu bucurie la lucrurile frumoase din viaţa mea.

Nu voi mai lăsa negativitatea să umbrească tot ce am reuşit să împlinesc şi tot ce am. Voi lua o pauză de la stresul zilnic, de la îngrijorare şi oboseală.

Astăzi nu voi mai fi acea mamă pentru care ceea ce face nu e niciodată suficient de mult, de bine, de potrivit . Nu renunţ la ce am de făcut, nu las totul baltă – dar nu voi mai lăsa vina sau sentimentele de insuficienţă şi inadecvare să  mă copleşească.

Azi îmi dăruiesc energia şi recunoştinţa celor trei copii ai mei

Fiecare dintre ei îmi dă ocazia să învăţ ceva nou zi de zi. Fiecare îmi aruncă, dis de dimineaţă, mănuşa unei provocări noi, a unei lecţii de învăţat, de recapitulat, de pus în practică.

Cel mare, bunăoară, îmi predă lecţia iertării

O face cu insistenţă, în toate modurile posibile. Îşi desăvârşeşte fiecare boacănă făcută cu voie sau fără voie printr-un insistent, neobosit “Mă ierţi?”. Iar, dacă nu îi răspund pe dată “Te iert”, el va topi cu aceeaşi întrebare, repetată ca o picătură chinezească, bolovanul de gheaţă al îmbufnării mele.
– Mă ierţi?
– Te iert puţin mai târziu, să îmi treacă enervarea.
– Nu mă mişc de aici până nu mă ierţi.
– Te iert dacă te culci…
– Nu mă culc dacă nu mă ierţi!
– Bine, te iert!
Dacă în schimb îi greşesc eu, el e grabnic la iertare, nu mă amână şi nu mă condiţionează. El îmi acordă o a doua şansă, o a şaptea şansă, o a suta şansă fără să contorizeze, fiindcă înţelege instinctiv că relaţia este mai importantă decât orice motiv de supărare.

Sunt falimentară la capitolul iertare, ştiu. Dar, astăzi, nu vă voi concentra pe falimentul meu, ci pe faptul că am cel mai bun prof` care să mă înveţe cum se iartă uşor.

Fetiţa  mă învaţă să şterg toate etichetele cu radiera

Îmi amintesc de toate dăţile în care mă uităm în oglindă simţindu-mă incompatibilă cu…frumuseţea. Sau cu fericirea. Sau cu succesul. Simţeam că am dat greş în toate acestea pentru că n-am reuşit să mă ţin de cutare dietă, sau n-am reacţionat fericit într-o ceartă, sau n-am acumulat suficiente achiziţii profesionale.

Fetiţei noastre, în schimb, i-au lipit la naştere eticheta de “incompatibilă cu viaţă”. Ne-au spus, cu părere de rău, că va trăi, în cel mai bun caz, un an. Ea, de mai bine de cinci ani, trece prin viaţă cu un zâmbet pe buze, cu gingăşie în priviri şi o miraculoasă putere de a-i face fericiţi pe cei din jurul ei.

Azi nu voi renunţa, pentru că ea nu renunţă, nu mă voi da bătută, pentru că ea nu se dă, nu voi înceta să zâmbesc, pentru că am cea mai bună profă de zâmbet.

Bebeluşul e genul de copil care luminează odaia în care intră

De curând, a învăţat să dea pupici. Ce gest mic, simplu şi nespus de drăgălaş! Noi îl cunoaştem de atâta timp, ştim cât de puţin costă, şi, totuşi, suntem atât de zgârciţi cu el. Bebeluşul meu exersează în fiecare zi: se plimbă prin cameră şi trece pe lângă zebra de cauciuc. O pupă. Trece pe lângă dinozaurul de plastic şi îl pupă pe năsuc. Trece pe lângă surioara sa întinsă pe podea şi îi acoperă spinarea cu pupici. Noaptea, ca prin somn, îmi împarte pupici mici şi umezi în această invariabilă ordine: un pupic pentru mine, un obraz întins pentru a culege unul pentru el, unul pentru mine, unul pentru el şi tot aşa…

Pupicii, dragostea în sine, cer reciprocitate: dacă am uitat până acum să întorc un gest de bunătate celui care mi l-a dăruit, lecţia bebeluşului meu mi-o reaminteşte.

Astăzi nu voi mai vedea în casă mea doar muntele de treburi ce strigă să fie terminate. O voi privi ca pe căminul drag care ne culcuşeşte amintirile.

Astăzi nu mă voi uită cu vinovăţie spre programul de terapie pe care n-am apucat să-l fac cu fetiţa, spre lista de exerciţii nebifate, spre toate progresele care întârzie să apară. Azi voi privi în urmă spre tot ce a realizat, spre toate etichetele pe care le-a demontat, spre lunga ei viaţă în care a cunoscut doar iubire.

Astăzi nu voi mai zăbovi cu vinovăţie peste clipele în care fac  greşeli de parenting. Voi fi mulţumitoare că am profesori buni şi iertători.

Azi îmi voi aminti de toţi cei ce mi-au făcut bine. Voi trimite spre Cer o rugăciune, un gând bun de binecuvântare, un pupic de la inimă la inimă.

Mâine…mâine poate că voi uita. Poate că mă voi enerva pe cel mare, prinsă cu grijile şi treaba, poate că mă voi lasă greu înduplecată să-i iert năzbâtiile, deşi, dacă mi-aş vedea bârna din ochi…

Mâine poate că mă va copleşi diagnosticul fetiţei.

Mâine poate că nu mi se va părea distractiv cum se trânteşte cel mic cu fundul de pământ.

Astăzi, însă, voi sărbători viaţa cu toate cele bune ale ei.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()