Bunicii noştri

TOTUL DESPRE MAME

Şi acum teoria. De ce e important pentru copiii noştri să aibă bunici?

Dacă noi am fost o generaţie care rosteam adeseori „mamaie” sau „tataie”, din păcate, în zilele noastre, din ce în ce mai puţini bunici reuşesc să fie cu adevărat prezenţi şi importanţi în viaţa nepoţilor. Schimbările din societate (mai ales mutarea cuplurilor tinere la distanţe din ce în ce mai mari de locurile natale), creştererea numărului de divorţuri între părinţi (şi chiar între bunici), relaţiile tot mai puin armonioase dintre părinţi şi bunici – toate acestea fac ca imaginea idilică a bunicilor înconjuraţi de nepoţi fascinaţi să devină aproape un miraj. Bunicii noştri, felul în care îi vedeam şi bucuria întâlnirilor cu ei, nostalgia vacanţelor de vară petrecute la bunici – mai putem visa la astfel de momente speciale pentru copiii noştri?

Fie că avem bunicii departe sau aproape, să ne bucurăm dacă îi mai avem! Ei pot avea o influenţă foarte mare asupra copiilor noştri, ajutându-i să se dezvolte armonios şi să înţeleagă mai profund ideea de familie, de apartenenţă, de moştenire. O relaţie apropiată şi armonioasă cu bunicii poate fi extrem de valoroasă pentru copil.

 

În primul rând, bunicii sunt de obicei păstrătorii moralei tradiţionale, a vechiului mod de viaţă, mai aşșezat, mai calm, patriarhal. Protejaţi de ritmul haotic al marilor metropole, bunicii trăiesc viaţa mai pe îndelete, găsesc timp pentru tabieturi, pentru micile plăceri subtile ale vieţii. Chiar şi bunicii tineri, activi, care au trăit în oraşe mari, industriale, au gustat câte puţin din dulcea viaţă lentă de odinioară. Cândva, chiar şi în Bucureşti circulau doar sporadic autoturisme, oamenii se adunau încă la poveşti în faţa porţilor, iar vânzătorii ambulanţi cutreierau străzile cu căruţa. Majoritatea bunicilor îşi amintesc astfel de vremuri şi reintră în ritmul lor atunci când ies la pensie. Ce de poveşti ştiu bunicii şi cât de frumos ştiu ei să povestească! Ei sunt legătura copiilor cu alte vremuri, pe care noi nu le-am apucat. Bunicii pot aprinde imaginaţia copiilor şi le pot hrăni curiozitatea cu poveşti de altădată, lărgindu-le orizontul şi imaginea despre sine. Copiii aparţin unei lumi care nu s-a născut odată cu ei, iar tot ceea ce s-a întâmplat demult, altfel, îi fascinează. A fost odată ca niciodată – nu degeaba încep aşa poveştile noastre – istoria poate fi extrem de interesantă, iar predarea ei mai departe, din generaţie în generaţie, asigură continuitatea identităţii noastre colective.

 

Bunicii, pe de altă parte, aduc cu ei o altă filosofie de viaţă, o înţelepciune care nouă, părinţilor, nu ne este deocamdată accesibilă. Prin tot ceea ce au trăit, cu fiecare lucru pe care l-au pierdut, cu fiecare om care i-a părăsit şi cu fiecare cuvânt rostit în pripă, au învăţat câte ceva. Anii trec peste noi cu lecţii, greşeli, succese pe care le adunăm ca pe o zestre personală; bunicii, având în spate ani mai mulţi, au şi o zestre mai bogată. Explicit sau intuitiv, ei le pot transmite nepoţilor multe adevăruri şi poveşti cu tâlc din această zestre.

 

Faţă de noi, părinții cei atât de implicaţi, responsabili până în vârful degetelor, încrâncenaţi în hotărârea de a face totul ca la carte, bunicii sunt mai relaxaţi. Ei şi-au îndeplinit misiunea de părinţi, mai bine sau mai rău, după cum s-au priceput. Se pot retrage acum un pas în spate şi pot prelua rolul de bunici cu o detaare care îi face uneori mult mai agreabili decât au fost ca părinţi. Copiii adoră să fie în preajma bunicilor pentru că le place calmul, relaxarea, minunata disponibilitate către joc şi către a pierde timpul care ne lipseşte câteodată, din păcate, nouă.

 

Atunci când trăiesc alături de părinţi în familii extinse, în contact permanent cu copilul, bunicii îşi pun amprenta asupra personalităţii acestuia şi îl ajută să înțeleagă mai repede și mai ușor idei precum cea de ierarhie socială, de respect, de roluri familiale. Chiar şi bunicii care trăiesc departe şi pe care copilul îi vede mai rar au un rol important pentru înţelegerea acestor noţiuni complexe. Fiecare vizită la bunici va fi pentru copil un prilej de observaţie, de introspecţie, de asimilare. El va urmări interacţiunea dintre bunici şi părinţi şi va înţelege că iubirea nu are vârstă, că mama sau tatăl lui este la rândul său copilul cuiva, că tandreţea bunicilor este diferită de a mamei, că fiecare dintre părinţi vorbeşte în registre diferite cu fiecare cuplu de bunici în parte. Toate aceste reflecţii îl ajută enorm pe copil să înţeleagă lumea, relaţiile umane, subtilităţile acestora, permanenţa iubirii.

 

Psihologul Jan Hunt scrie în cartea sa The Natural Child – Parenting from the Heart că suntem norocoşi să trăim astăzi într-o societate care a extins rolurile şi libertăţile copiilor. Bunicii au crescut în alte vremuri, în care copiii erau mai obedienţi şi îşi respectau părinţii şi bunicii din principiu. Copiii de astăzi sunt priviţi ca persoane integre, demne de respect ca şi adulţii. Acum cincizeci de ani un nepot trebuia să se poarte cu respect şi consideraţie faţă de bunic, indiferent de felul în care era tratat de către acesta şi indiferent de sentimentele pe care le nutrea cu adevărat. Respectul şi consideraţia au rămas la fel de importante şi astăzi, însă respectul începe din ce în ce mai mult să fie perceput ca un drum cu două sensuri, iar sentimentele copiilor sunt mult mai importante. Iată, aşadar, că bunicii au parte astăzi de o veste rea şi de una bună. Vestea rea este că nu mai pot pretinde ca nepoţii lor să le poarte respect indiferent de circumstanţe şi că sunt nevoiţi să depună eforturi şi să câştige respectul, admiraţia şi iubirea nepoţilor. Vestea cea bună este, de fapt, minunată! Bunicii se pot aştepta astăzi să fie trataţi cu un respect autentic, care izvorăşte din dragostea şi admiraţia sinceră a nepotilor, nu din manierele pe care aceştia le-au deprins de frica pedepselor. Bunicii şi nepoţii au astăzi şansa de a construi relaţii armonioase, autentice, sincere şi pline de tandreţe. Bunicii au ocazia de a oferi nepoţilor tot ceea ce nu au ştiut sau nu au avut ocazia să le ofere propriilor copii, recuperând astfel nevoi afective poate neîmplinite, iar nepoţii vor avea parte de relaţii puternice, frumoase, pline de sens. Ataşamentul corect clădeşte persoane puternice, sănătoase şi este cel mai bun lucru care li se poate întâmpla copiilor noştri din punct de vedere emoţional.

 

Dedic acest text bunicilor mei paterni, Maria şi Tudor, alături de care mi-am petrecut multe vacanţe de vară şi pe care i-am iubit până la cer şi înapoi, cu o tandreţe şi un firesc pe care numai fiica mea mi le-a ştiut reaşeza în suflet. Îmi doresc pentru Maria mea cea mică să aibă parte de bunici la fel de înţelepţi, calzi şi amuzanţi şi să fie îmbogaţită de ei, să îi păstreze în suflet cu nostalgie, aşa cum fac şi eu, pentru toată viaţa. O asemenea relaţie e o comoară mai mare decât toate cadourile din lume.

(Ramona Gabăr)

 

Copiii voştri sunt norocoşi şi cresc alături de bunicii lor?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa