Când copiii își încurajează părinții

cum-te-incurajeaza-copiii-totul-despre-mame

“Mami, poți!” sau cum ne încurajează copiii, dragii de ei!

Vine un moment când copilul pe care l-ai încurajat de un milion de ori se face mare. Atât de mare, încât începe să te încurajeze el.

Citește și: Vrei să ai un copil inteligent emoţional?

Am fost naivă

Când era mic Tudor, ne privea ca pe doi zei, pe mine și pe taică-său. Noi știam tot, puteam tot, aveam tot. Știa că putem să îi rezolvăm orice problemă și simpla noastră prezență îi dădea senzația că nimic rău nu i se poate întâmpla. Starea asta de invincibilitate era, pe de o parte, interesantă. Parcă ni se părea și nouă că suntem mai grozavi – au copiii darul ăsta… te fac să te simți grozav! În același timp, știam că nu suntem chiar cum ne vede el și că va veni un moment când își va da și el seama de asta. Că suntem doar oameni. Ce-i drept, părinți, adică în stare de orice pentru puiul lor. Însă oameni, nu zei. Nu regine, nu regi. Și atunci?! Ce-o să fie atunci? O să ne iubească mai puțin pentru că suntem imperfecți și nu le știm, putem sau avem pe toate? Ei bine, între timp am trecut și de asta și ne-a venit sufletul la loc. Ne iubește așa cum suntem.

Copii ne încurajează. În oglindă.

Recent, am avut ocazia să fiu gazda unui eveniment important. Vorbit în public, scenă, oameni, emoții cât carul. Copilul a simțit exact ce se întâmplă cu mine. Și m-a luat la o discuție în bucătărie, să vorbim despre emoțiile mele. Amuzată, m-am așezat pe scaun, ca un copil și m-am pregătit să ascult ce urmează. Și-a început prelegerea spunându-mi că își făcea temele la română, când a avut de scris fraza: “Mama sa este o femeie deosebită”. Exercițiul era despre ortograme, însă a simțit că ar prefera să scrie “Mama mea este o femeie deosebită”. Pentru că sunt puternică, frumoasă, bună, parfumată, deșteaptă și curajoasă. Și chiar dacă acum îmi este frică, și o să-mi fie frică sigur, sigur până începe, pe urmă o să fiu calmă și bine. Știe el! Mi-a amintit că așa i-am spus și eu lui când se temea de testul de la mate sau de concursul de înot. Și am avut dreptate, nu? Am avut, practic, parte de propriile mele vorbe, oglindite, de data aceasta, înspre mine însămi de omulețul care vorbea serios ca un profesor, așezat și el pe scaun, la masa din bucătărie, cu picioarele încrucișate turcește.

Ce semănăm?

Când semănăm optimism și dragoste, probabil avem toate șansele să culegem același lucru. Nu am funcționat niciodată bine sub amenințări sau sub critici menite să mă ambiționeze. Evident, nici pe copilul meu nu am încercat să-l motivez vreodată spunându-i că nu e în stare să facă un lucru anume, în speranța că va dori să îmi arate că mă înșel. Nici nu înțeleg prea bine cum ar putea funcționa așa ceva într-o relație care vrea să crească și să meargă înainte. Iar altfel de relații, care se bazează pe intimidare, nu mă interesează și fug de ele cât de repede pot. Am preferat mereu să-i dau curaj cu blândețe, cu puterea exemplului, dar onest și recunoscând că uneori mă tem, că teama face parte din viață. Că emoțiile sunt firești, ne fac umani și expresivi, doar nu suntem roboți sau supereroi. Și că valoarea unui om nu e dată neapărat de reușitele lui, cât de dorința și de curajul de a încerca să ducă la bun sfârșit ceva care pare sau chiar este greu de făcut. M-am întrebat de multe ori dacă toate vorbele mele chiar contează, dacă îl ajută cu ceva în momentele lui dificile sau sunt doar aruncate în aer. Dacă fiecare dintre noi își gestionează, de fapt, singur stresul și tot ce vine din afară e ca un fundal prietenos pe care să îți limpezești gândurile și să te aduni. Ei bine, vorbele pe care le spunem copiilor, când sunt speriați, emoționați sau stresați sunt, de fapt, un tipar pentru propriile lor reacții când vor avea de sprijinit pe cineva.

Nu mi-ar fi dat prin cap să îl rog pe copilul meu de nouă ani să mă încurajeze pentru că deh, nu sunt atât de înțeleaptă. Dar a fost el înțelept și mi-a oferit exact cuvintele de care aveam nevoie. Și a fost bine!

Citește și:
De unde îți iei energia când ești părinte?
12 idei pentru pace în casă
„Între părinte şi copil” de Dr. Haim G. Ginott, o carte-ghid de comunicare afectuoasă
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()