Când trebuie să mergem la logoped?

oana-mihalcea-totul-despre-mame
Oana Mihalcea, psiholog logoped

De vorbă cu Oana Mihalcea, psiholog logoped, despre când e cazul să ne îngrijorăm că cel mic este în urmă cu vorbirea

Multe mame se alarmează dacă cei mici nu vorbesc binișor în jurul vârstei de doi ani. Au ele oare motive reale de îngrijorare? Am stat de vorbă cu psiholog logoped Oana Mihalcea despre achizițiile în vorbire ale copiilor și despre momentul în care părinții au un temei real să ceară o evaluare de specialitate a problemelor de vorbire a celor mici. 

TDM: Cum și cât ar trebui să vorbească un copil de 2 ani?

Oana Mihalcea: Fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Sunt copii care vorbesc foarte bine încă de la 1 an și jumătate, dar și copii al căror limbaj se dezvoltă după vârsta de 3 ani. Dacă ar fi să generalizăm, la vârsta de 2 ani copiii ar trebui să aibă un vocabular de minim 30 de cuvinte și să poată realiza propoziții simple. Cu toate acestea, limbajul este în dezvoltare la această vârstă și părinții nu ar trebui să se îngrijoreze dacă piticul lor nu se încadrează în reperele generale până la 3 ani, decât în situația în care asociază acest fapt cu alte dificultăți de dezvoltare.

TDM: De la ce vârstă se pot diagnostica problemele de vorbire?

Oana Mihalcea: Nu există o limită bine stabilită, dar cel mai indicat este să se facă un diagnostic începând cu vârsta de 3 ani, 3 ani și jumătate, pentru a evita o problemă ce ține doar de ritmul de dezvoltare al copilului. Excepție fac cazurile în care există și alte dificultăți (autism, sindrom Down sau alte deficiențe) și este necesar să se intervină mai devreme pentru ca ritmul de achiziție este mai lent. De asemenea, este important ca părinții, dacă sesizează probleme de vorbire, să apeleze la ajutorul unui specialist înainte de vârsta de 5-6 ani a copilului. Cu cât acesta va folosi mai mult un mod defectuos de vorbire, cu atât va fi mai dificil de corectat.

TDM: Care sunt semnele care ne indică cu oarecare certitudine probleme de
vorbire la copii?

Oana Mihalcea: Când copilul a depășit vârsta de 3 ani și prezintă semne precum vocabular restrâns, mod defectuos de pronunție a unor sunete, probleme de ritm sau fluență, atunci este recomandat să fie evaluat de către un logoped.

TDM: Care sunt cele mai frecvente probleme de vorbire întâlnite la copii?

Oana Mihalcea: Cea mai frecventă problemă de limbaj este dislalia. Aceasta presupune pronunția incorectă sau omiterea unuia sau a mai multor sunete din limbaj. Copiii preșcolari au, cel mai des, dificultăți în emiterea sunetelor vibrante ( “r”, “j”) sau a celor suflante (“s”, “ș”).

TDM: Este “bâlbâiala” un motiv de îngrijorare dacă ea apare la un copil de
maxim 3-4 ani?

Oana Mihalcea: Sunt multi copii care, în jurul vârstei de 3 ani, încep să se bâlbâie. Acest lucru se întâmplă din cauza diferenței dintre ritmul de emitere a ideilor și capacitatea lor de a le exprima verbal. Cu alte cuvinte, mintea lor o ia înainte și copilul se precipită, ajungând la acea repetare de silabe sau cuvinte. Cu toate acestea, recomand să existe o evaluare a unui logoped, în astfel de cazuri, pentru a exclude alte cauze care ar duce la o perpetuare a bâlbâielii. Poate să fie vorba despre o moștenire genetică, o disfuncție sau chiar o trauma pe care încă îi produce suferință celui mic.

TDM: Cum poate ajuta un logoped îndreptarea vorbirii?

Oana Mihalcea: Îi ajutăm pe micuți prin ședințe de logopedie, după ce a fost creată o relație pozitivă și de încredere între specialist și copilul care va fi implicat în activități și jocuri care îi vor antrena musculatura aparatului fono-articulator, lucru care il va învăța mișcările corecte pentru emiterea sunetelor.

TDM: În calitate de lopoped iei în considerare și cauzele psihologice ale tulburărilor de limbaj? Dacă da, care sunt cele mai comune astfel de cauze și ce sfat le-ai dat părinților?

Oana Mihalcea: Sigur. Există situații în care copilul a suferit o traumă în urma căreia întâmpină greutăți sau refuză să se mai exprime, dar și cazuri de copii care ajung să se inhibe în a comunica după ce toată familia a facut presiune să vorbească sau l-a corectat în mod excesiv. De aceea, diagnosticarea implică atât evaluarea copilului, cât și adunarea informațiilor despre mediul și contextul lui de viață. Primul obiectiv pe care un logoped ar trebui să și-l stabiliească, nu este corectarea pronunției, ci a-i oferi copilului încrederea și motivația spre comunicare!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație