Cât de liberi ne putem lăsa copiii pe internet?

copiii-pe-internet-totul-despre-mame

De ce nu îi verific fiului meu fiecare căutare pe internet sau fiecare mesaj pe care îl primeşte

Pentru că un copil nu poate creşte armonios atunci când asupra lui pluteşte prezumţia de vinovăţie clipa de clipă, mai ales dacă ea este venită din partea părintelui.” Să nu îi mai lăsam pe copii să folosească telefonul sau tableta”, “Verificaţi-le chaturile, veţi găsi numai cuvinte urâte”, “Toţi copiii, atunci când au acces la internet, caută doar material pornografic.” Ok, aceasta din urmă mi s-a părut a fi cea mai înfricoşătoare fraza pe care care am auzit-o din partea unui părinte, de la începutul anului şcolar încoace.
Toate cele pomenite mai sus sunt propuneri (deşi cred că mai potrivit ar fi “temeri”) venite din partea părinţilor, fie la şedinţele şcolare, fie în cadrul discuţiilor informale pe care le avem între noi. Ce avem în comun? Copii de clasa a cincea. Ce ne deosebeşte? Felul în care ne raportăm la acest bau-bau – mediul online şi tehnologia aferentă – şi doza de încredere în propriii copii.

Nu ne este frică de internet

Recunosc, nu îmi este frică de internet. Nu îi caut fiului meu în telefon şi nu îi analizez istoricul căutărilor pe internet în fiecare seara. Sunt, în schimb, atentă la ochii şi la expresiile sale faciale ori de câte ori pot atunci când îl văd că citeşte un mesaj primit sau când ştiu că stă pe tabletă. Sunt atentă, pe cât posibil, la orice schimbare de dispoziţie survenită mai ales după ce ştiu că a stat de vorbă cu alţi copii pe chat sau a navigat online. Nu mă tem să discut cu el despre pericolele de pe internet, despre faptul că nici măcar pe chaturi nu este în regulă să fie agresat, că nu îi este permis niciunui adult să îl agreseze, certe sau hartuiască pe internet, fie el chiar şi unul cunoscut, nu mă tem să discut despre sex şi pornografie. Şi da, la unsprezece ani copiii ştiu ce înseamnă aceste cuvinte. De mult.
Temerea cea mai mare pe care părinţii o au atunci când pun în aceeaşi frază internetul şi copilul este că acesta din urmă va suferi sau va fi influenţat negativ în mediul online; că va fi agresat verbal, că va vedea imagini sau conţinut video violent sau pornografic. Este o temere reală şi, oricât de multe filtre şi programe de control parental am instala, mai devreme sau mai târziu acest tip de conţinut va ajunge şi la ochii copiilor noştri. Important este ce se întâmplă în acel moment, cum se raportează copilul la ceea ce vede, cum ne raportăm noi, părinţii, la acesta realitate.

Educaţia începe cu mult înaintea vârstei curiozităţilor

Dar educaţia în acest sens începe cu mult înaintea vârstei curiozităţilor; începe încă din primul an de viaţă, când nu obligăm copilul să pupe ori să se lase pupat şi luat în braţe de către o persoană pe care nu o place. Începe atunci când, cu nervii întinşi la maxim, îi spui nişte cuvinte nu tocmai dulci, pentru care vii în secunda următoare şi îţi ceri scuze, explicându-i că e foarte urât ce ai spus, cel mic învăţând astfel că nu e în regulă să fie agresat verbal; sau când nu intri peste el la duş sau în camera decât după ce ai bătut la uşă; începe atunci când îi răspunzi deschis la întrebările despre sexualitate, nu le ocoleşti şi nu consideri subiectul tabu. Cred că numai aşa, odată ajunşi la nouă sau doisprezece ani putem vorbi deschis despre ce este ok să îi scrie cineva pe chat şi ce nu sau de ce anumite fotografii sau clipuri îi pot face mai mult rău decât bine.
Îmi doresc să am un copil care să ştie singur ce îi face rău şi care să poată spune stop. Dar sunt perfect conştientă că nu îl voi avea dacă îl bănuiesc mereu de lucruri urâte sau dacă îi urmăresc şi corectez fiecare pas. Sunt foarte multe momente în care trebuie să îmi muşc buzele şi să îl las să înveţe din propriile experienţe, oricât de neplăcute ar fi.

Despre cuvintele urâte pe care copiii şi le trimit prin sms sau chat

Ştiu că dacă îi scrie un mesaj nerespectuos unui coleg, acela nu i-o va ierta. “Eşti un tâmpit”, “puţi”, “prostul clasei”, etc atrag după sine consecinţe: fie va primi “complimentul” înapoi, uneori poate însoţit chiar de o agresiune fizică, fie va fi exclus de la diversele jocuri din pauză ori nu va fi invitat la petrecerea pe care o dă respectivul coleg. În plus, se adaugă suferința pe care i-o provoacă celuilalt. Consecinţele logice ale faptelor copiilor noştri sunt cele care modelează comportamentul mult mai firesc şi cu rezultate pe termen lung decât dacă ar interveni un adult, din afară. Copiii au nevoie să îşi regleze relaţiile singuri, şi în acest fel.

Şi totuşi, când este vremea să intervenim, ca părinte?

Atunci când lucrurile scapă de sub control, când au un caracter repetitiv şi când “prostule” se transformă în umilinţe verbale grave, în instigarea celorlalţi colegi la agresiune verbală sau fizică. Un mesaj disparat nu este tot una cu un val de mesaje primite zilnic, timp de mai multe zile la rând.

Discuţia despre pornografie sau acceptarea curiozităţii copiilor că pe ceva firesc

Da, copiii sunt curioşi încă de mici asupra aspectelor sexuale. Şi da, pornografia le este la îndemână. Dar ştiţi ce, nu doar ceea ce considerăm noi a fi pornografie este negativ pentru cei mici, ci şi ceea ce este la liber naşte o mie de întrebări şi “piste de căutare”, încă de la vârste mititele. Uitaţi-vă cu atenţie la coperţile revistelor de la chioscurile de ziare, când aşteptaţi împreună autobuzul. Sau la clipurile muzicale de pe tv, la care toate fetele se uită cu jind. Sau poate la câteva reclame tv, mai ales cele la parfumuri…
Aşa încât, din experienţă, recomand o discuţie deschisă despre acest tip de informaţie vizuală şi despre pornografie şi ce înseamnă cuvântul “porno”. Copiii nu trăiesc într-un balon aseptic, aud şi văd astfel de cuvinte mai mult decât am vrea noi să admitem. La noi, povestea s-a desfăşurat cam aşa:

“Știu că eşti curios să vezi cum arată Inna în noul videoclip despre care ai citit pe nu ştiu ce ziar în metrou. Vreau doar să îţi spun că este absolut normal să fii curios. Nu este ceva rău. Nu este ceva rău nici să simţi anumite lucruri, fizic, atunci când vezi astfel de fotografii. Face parte din dezvoltarea ta fizică, semn că de acum ai crescut. Vreau numai să ştii că vei putea da şi peste altfel de poze, dacă vei tasta alte cuvinte, mai explicite, precum cele pe care uneori le folosiţi între voi la şcoală, când credeţi că nu vă aude nimeni. E ok, şi noi le foloseam, dar ştiam, ca şi tine, că nu sunt cuvinte şi subiecte pe care să le discuţi în gura mare. Vreau să ştii că astfel de fotografii nu sunt ok pentru tine, pentru că eşti încă foarte mic. Şi că nu au legătură cu realitatea, în general. Şi că îţi pot afecta, în rău, felul în care vei privi o fată de care te vei îndrăgosti. Iar atunci vei suferi mult. Şi aş vrea să mai ştii că astfel de imagini ţin de ceea ce se numeşte pornografie şi că este o industrie, din care cineva câştigă foarte mulţi bani şi în care, de multe ori, cele care pozează nu o fac pentru că vreau, ci pentru că sunt obligate. Mintea şi sufletul tău sunt ca stomăcelul: bagi ceva nepotrivit, la un moment dat se va simţi rău şi îţi va lua foarte mult timp să le faci bine. Curiozitatea ta e normală, dar aşteaptă cât poţi de mult înainte de a te expune şi mai ales, nu te lua după alţii! Tu singur trebuie să ai grijă de tine!

Suntem abia la începutul drumului, învăţăm împreună

Desigur, nu mă amăgesc singura crezând că “Discuţia” îl va face pe fiul meu să acceseze conţinut erotic online abia după împlinirea vârstei de optsprezece ani. Dar sper din tot sufletul că măcar o bucăţică din ceea ce i-am spus îi va rămâne în minte şi că îl va proteja cât mai mult timp de acum încolo. Şi mai sper că faptul că nu îl facem să se simtă vinovat, că admitem în faţa lui ca şi noi am simţit acelaşi lucru, îl va face să nu mai acorde importanta lucrului interzis acestui gen de informaţie. Că, odată văzută (recunosc, îmi e groază de acel moment!) va trece peste şi îşi va spune: ok, nu e mare chestie!... Până atunci, şi noi, şi el, învăţăm din mers cum stă treaba pe lumea asta, şi cu onlineul şi cu creşterea copiilor. Suntem abia la începutul drumului.

Citește și:
Se dă niste informaţie. Ce facem cu ea?
Timpul petrecut în faţa ecranului: 8 întrebări fierbinţi cu răspunsuri de la specialişti
Tu ştii ce face copilul tău pe Facebook?
Vocea ta: Abilităţile copiilor online. Când Minecraft este Mindcraft
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație