Cât de onest poţi fi cu un copil?

Sau cum poți alege adevărurile pe care i le spui copilului

Fetița are 7 ani și jumătate, e blonduță, firavă și frumoasă. Are mișcările grațioase pe care le ai sau nu le ai de la mama natură. Nu merge la balet, dar pășește de parcă ar fi o balerină. Vorbește încet, cursiv, în timp ce se joacă cu roțile rolelor pe care le-a descălțat.

Îmi spune că sâmbătă poate va ieși la joacă, poate nu. Depinde de tăticul ei. Poate o ia la el, poate nu. Îi e dor de el câteodată, dar de cele mai multe ori nu. Pentru că a fost rău când era acasă și avea o altă iubită. Nu pe mama ei. Și mama ei era foarte supărată pentru că tata era mereu plecat sau venea seara foarte târziu și tata cheltuia mulți bani ca să îi facă daruri iubitei lui. S-au certat mult, mult de tot. Și ea stătea cu capul sub plapumă și se prefăcea că doarme, chiar dacă era târziu, noaptea.

Între mami și tati

A doua zi, era greu să se trezească, mai ales că o auzea pe mami cum țipă sau cum plânge. Acum e mai bine. Dar mami nu e fericită. Îi e greu așa, singură cu ea. Trebuie să meargă și la serviciu, să o ducă la școală, să meargă în piață, să facă de mâncare, să spele hainele. E greu pentru mămica ei și fetița blondă știe toate lucrurile astea. Și-ar dori un cățel, dar nu are cum să ceară un cățel pentru că și așa e greu pentru mama ei. Iar la tati nu are rost să țină un cățel pentru că oricum merge o dată la două săptămâni. Se cam plictisește la tati, mai mult stă la televizor. Casa lui e destul de goală și nici nu sunt copii în fața blocului. Îi arată caietele, FB-urile, mănâncă pizza și se uită la televizor. Nu a văzut-o decât o singură dată pe iubita lui tati, deși sunt lucruri ale ei acolo, în casă. Periuța de dinți, un spray de fete și alte lucruri. Nu i-a spus lui mami că le-a văzut. Mami zice că tati nu dă doi bani pe ele, că și-a bătut joc de ea. Că e un curvar.

Ce înseamnă “curvar”?

Eu tac. Pronunță cuvântul “curvar” și mă privește, așteaptă o reacție. “Știi ce înseamnă curvar?”, întreabă. “Știu”, zic eu. “Da, și eu știu”. Chicotește. “Mami crede că toți bărbații sunt curvari. Nu-i mai trebuie altul. Mai bine fără!” Imită tonul matur și mă privește drept în ochi, în căutarea unei confirmări. Nu i-o ofer. Îi spun că eu nu cred asta. Că se mai întâmplă și lucruri urâte între oamenii mari, dar nu toți bărbații sunt așa, nici măcar tăticul ei nu e neapărat așa. Asta e o vorbă pe care o spui când ești supărată, dar nu e o regulă, e un fel de înjurătură. Își schimbă starea de spirit. Simte că o trădează pe mama ei, probabil. Că a spus mai mult decât trebuia să spună și își pune rolele la loc în picioare.

Cât adevăr le spunem copiilor?

Poate că tatăl ei chiar e un curvar. Poate nu s-au mai înțeles, cine știe. Însă copila lor știe mai mult adevăr decât ar trebui și, în special, mai mult adevăr decât o privește. Poate că adevărul ei e cel simplu, de film american. Mami și tati se despart, pe tine te iubesc la fel de mult. Presupun că e greu să divorțezi discret, să-ți consumi ura sau dezamăgirea în liniște, fără să transformi copilul în spectator și actor indirect al divorțului. Nu știu dacă eu aș fi în stare și, în consecință, nu am dreptul să o condamn pe mămica acestei fetițe că a transformat-o în confidenta sa. Dar e răvășitor să aduci toată mizeria unei trădări în bula roz de copilărie. Ce sens are să fii atât de franc cu un copil atât de mic? Cu ce te ajută să o vezi pe covor, cu păpușile ei, jucându-se de-a mama, tata și amanta?! Prinsă între ciocan și nicovală, între o mamă plină de furie (poate justificată) și un tată pe care îi vine să-l iubească, dar se supără mami…

Adevărul copiilor trebuie cenzurat. Sunt prea curați și prea mici să le cerem să înțeleagă imperfecțiunea deciziilor sau greșelile celor mari. Au dreptul să nu se simtă nici povară, nici salvare, nici prietenii pe umerii cărora plângem. Chiar dacă plângem, chiar dacă urâm, chiar dacă ratăm. E o parte dificilă a parentingului, însă obligatorie.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație