Priviți personajele din desen și analizați plasarea acestora. Unde se află copilul (propria sa reprezentare) pe foaie și în raport cu ceilalți? Dacă s-a plasat pe el însuși în centrul desenului, poate fi un semn că are nevoie de dragoste, de a fi înconjurat de familie și că nu este pregătit pentru o ruptură sau pentru și mai multă independență. Dacă s-a plasat pe ultimul loc, s-ar putea ca acest copil să fie timid sau să se simtă puțin apreciat de cei din jur. Dacă un personaj este plasat într-o margine, separat de ceilalți membri ai familiei, aceasta poate însemna că cel mic îl percepe ca fiind distant, dificil și că suferă din această pricină, pentru că își dorește să aibă relații mult mai strânse cu această persoană.
Analizați apoi dimensiunile personajelor. Dacă un personaj este mult prea mic, copilul probabil îl consideră un potențial rival, așa că își rezolvă frustrarea diminuându-l, reducându-l. Personajul care este mai mare decât celelalte poate indica o figură dominantă, de care copilul se simte intimidat, sau o persoană foarte importantă pentru copil, care ocupă un rol esențial și dominant în universul său afectiv.
Sunt în desenul copilului toți membrii familiei sau a fost omis cineva? Sau poate că, dimpotrivă, a apărut un personaj care nu aparține familiei? Și aceste diferențe pot avea semnificație interesantă. Omiterea unui personaj indică starea de gelozie, temerea copilului că dragostea și atenția celor din jur este acaparată de persoana în cauză. Prin omitere, copilul rezolvă măcar imaginar o stare de fapt supărătoare, angoasantă, în care un rival (un nou-născut, un coleg nou) îi amenință poziția și statutul. Adăugarea unui personaj poate însemna lipsa de comunicare și de atenție pe care copilul o simte. Echivalând cu un prieten imaginar, acest personaj adăugat în plus îi ostoiește copilului nevoia de companie, de comunicare. Autoexcluderea din desen relevă o imagine de sine negativă și senzația copilului că nu aparține cu adevărat familei. Copilul poate fi gelos pe frații săi, se poate simți pe ultimul loc în preferințele părinților sau poate fi supus unor presiuni și exigențe prea mari din partea acestora, simțind că nu le poate face față cu succes. Atunci când copilul a desenat membrii familei, iar ulterior l-a șters pe unul dintre ei (iată de ce era important să îi oferim și o gumă de șters), acest fapt indică o relație dificilă cu acesta, cel mai probabil un sentiment acut de gelozie, de rivalitate. Copilul este conștient că nu poate scăpa de acest personaj in viața reală, așa că îl anihilează în plan imaginar.
Cum arată spațiul în care copilul și-a plasat familia? Atunci când copilul ține să adauge acestui desen elemente care țin de organizarea spațiului, chiar si acestea spun povestea relației dintre membrii familiei. Atunci când familia este reprezentată în cadru, ca într-un chenar, copilul suferă din cauza educației prea rigide, se simte sufocat de reguli și limitat în dorința sa de explorare, de cunoaștere, de libertate. Copilul percepe familia ca pe un mediu închistat, oprimant, apăsător, îi este greu să se conformeze acelor reguli și se încarcă de agresivitate. Atunci când membrii familiei sunt desenați în încăperi diferite, separate, copilul simte lipsa unei comunicări afective și a unor relații apropiate și pline de căldura. El percepe familia sa ca pe una fragmentată, în care este tratat cu răceala și este privat de afecțiune.
Refuzul copilului de a colora desenul indică faptul că acesta nu se simte iubit și apreciat, că are parte de o educație prea severă sau, dimpotrivă, prea liberă, simțindu-se din acest motiv pe un teren nesigur. Copilului îi lipsește ceva (fie structura, fie căldura afectivă) și simte mediul familial ca pe unul arid.
Există în desenele copiilor povești și mărturisiri pline de sinceritate. Soarele, copacii, ferestrele caselor, familia sau paleta cromatică – iată tot atâtea „cuvinte” prin care copiii ne vorbesc despre ei.
Psihologia ne poate ajuta să-i înțelegem mai bine, însă atenția noastră, disponibilitatea afectivă și deschiderea către comunicare sunt mai importante decât orice test. Nu putem fi toți psihologi, dar putem fi cu toții prietenii copiilor noștri, iar aceasta nu a fost o pledoarie pentru teste și tehnici de interpretare, ci o invitație la cunoaștere prin toate căile posibile.
