Cine alege? Copilul sau părintele?

lectii vioara copii

lectii vioara copiiCopilul sau părintele?

– Pian!

– Nu, vioară!

– Dar eu vreau să învăț să cânt la pian, spuse copilul trist.

– O să înveți să cânți la pian mai încolo. Eu sunt mama ta și știu ce e mai bine pentru tine. Acum trebuie să înveți să cânți la vioară. Ca să devii violonist, trebuie să începi cât mai devreme. Nu e un instrument ușor.

– Dar, mama…

– Niciun “mama”. Mâine la 3 mergi la vioară. O să-ți placă până la urmă, vei vedea.

Ce părinte nu se poate “lăuda” cu o astfel de bătălie câștigată în fața copilului, fie că este vorba de un instrument muzical, un sport sau alegerea unor haine de la raionul de copii? De multe ori, părinții ajung să le impună copiilor propriile lor dorințe. Acest lucru se întâmplă fie din convingerea că adulții știu ce e mai bine pentru cei mici, fie din cauza regretelor părinților că au trecut atâtea oportunități pe lângă ei în copilărie, rămase neexploatate.

8 situații în care părinții fac alegeri în locul copilului 

1. Când părintele îi interzice copilului anumite prietenii. “Nu-mi place de prietenul tău cel mai bun, nu mai ai voie să te întâlnești cu el”.

2. Când părintele face alegeri culinare în locul copilului și îl obligă pe cel mic să mănânce alimente care nu îi plac.

3. Când părintele regretă că nu are anumite abilități sau că nu și-a exploatat anumite talente de-a lungul vieții și atunci îl obligă pe cel mic să “recupereze”, înscriindu-l împotriva voinței lui la cursuri de balet, înot, tenis, pictură, germană etc.

4. Când copilul se îmbracă numai cu haine alese și “aprobate” de părinți.

5. Când cadourile alese de părinți pentru copil nu au nicio legătură cu dorințele copilului, deși părinții sunt la curent cu ce își dorește cel mic.

6. Când părinții își trimit copiii la concursuri la care cei mici nu își doresc să participe.

7. Când părinții aleg materiile de la școală pe care să se concentreze cel mic.

8. Când, atunci când mai crește, părinții îi aleg copilului profilul liceului sau facultatea.

Cum îți dai seama că nu tu ești cel care ar trebui să aleagă tot timpul?

1. În mod frecvent, trebuie să insiști ca cel mic să facă ceva anume.

2. Prima ta replică, atunci când copilul îți comunică o dorință sau o preferință, este “Dar nu ți-ar plăcea mai mult să…?”

3. Atunci când copilul tău are un succes, te bucuri mai mult decât el, iar atunci când are un eșec, suferi mai mult ca el.

4. Auzi adesea de la copilul tău că nu îi plac anumite activități la care este înscris și observi că este întotdeauna nerăbdător să le termine.

5. Copilul tău nu se implică atât cât ai vrea în activitățile propuse de tine și atitudinea lui te nemulțumește pentru că nu corespunde așteptărilor tale.

6. Copilul tău este stresat că nu are succes în activitățile pe care tu le-ai ales pentru el.

7. Cei din jur îți atrag atenția că ar trebui să ții cont și de ce își dorește copilul.

8. Cel puțin o dată pe săptămână spui “eu sunt părintele și știu ce e mai bine” sau “o să îmi mulțumești mai târziu”.

5 sfaturi pentru a găsi calea de mijloc între dorințele copilului și dorințele tale

1. Fă diferența între nevoile tale și nevoile copilului tău. Acesta este primul pas spre a recunoaște faptul că sunteți două persoane distincte, cu contexte de viață diferite și cu nevoi și dorințe separate.

2. Atunci când îi propui o activitate celui mic, gândește-te dacă nu este strict alegerea ta, care pornește dintr-o nevoie personală.

3. Acceptă ideea că și părinții greșesc și iau decizii proaste.

4. Propune-ți să aveți anumite situații (cum ar fi alegerea hainelor sau a prietenilor) în care copilul să aibă ultimul cuvânt de spus.

De ce să faci toate astea? E simplu: pentru că timpul trece și copilul tău se transformă în adult. Și cine și-ar dori să își vadă copilul, de-acum mare, că nu poate face alegeri, că nu își poate asuma un eșec, că are nevoie în permanență de cineva care să îi spună ce să facă? Antrenamentul spre independență începe din copilărie, chiar dacă asta înseamnă că ai un copil care nu va pune niciodată gura pe conopidă și nu va învăța să cânte la pian decât “Iepuraș coconaș”!

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să fii un părinte relaxat!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație