L-am întrebat ieri pe băiatul meu cum ar trebui să fie pentru el un părinte ca să fie perfect, pentru că am rămas marcată de răspunsul pe care Alfie Kohn l-a dat într-un interviu la întrebarea: ”Dacă ar fi să daţi un singur sfat pentru un proaspăt părinte, care ar fi acesta?” Răspuns: ”Să vorbească mai puţin şi să pună mai multe întrebări.” Așa că eu m-am apucat să pun întrebări.
Mă așteptam la listă lungă de însușiri, cele mai multe dintre ele exagerate, dar am zis că e un exercițiu important pentru amândoi.
Copilul a rămas pe gânduri când a auzit întrebarea.
Eu am vrut să reformulez, credeam că nu a înțeles bine.
-Dacă ar fi să scrii pe o hârtie cum să fie un părinte, să faci o listă cu tot ce aștepți tu de la părinte, ce ai scrie pe listă? Gândește-te că acum faci o cerere pentru părintele perfect. Ce ai scrie pe ea? Cum să fie pentru tine?
V-am zis, eram pregătită să ascult multe și exagerate, dar proba realității m-a lăsat fără cuvinte.
-Mami, nu există părinte perfect, nu există nici copil perfect, pentru că și părinții, și copiii sunt oameni. Și oamenii nu sunt perfecți. Eu pot să spun acum cum să fie, dar ei nu există, în realitate. Există oameni buni, parinți buni, dar nu perfecți. Sigur, unii oameni sunt mai buni și alții sunt mai răi, dar perfect nu e nimeni. Nici tu nu ești mama perfectă și nici eu nu sunt copilul perfect. Avem părți bune și părți rele. Eu cred că noi doi avem mai multe părți bune decât rele.
-Bun, și un părinte cum ar trebui să fie ca să fie bun? Cum ar trebui el să se poarte cu copilul lui?
-Aici o să vorbesc despre mine și despre prietenii mei, nu despre toți copiii și părinții. Vorbesc numai despre ce cunosc eu.
-Bine.
-Să fie înțelegător, să fie alături de copil mereu, să-l țină în brațe atunci când are nevoie de brațe, să-l asculte, să aibă grijă de el, să nu țipe la el și să nu-l certe când greșește, să nu-l certe niciodată în fața clasei, să vorbească frumos, fără să țipe, să-l ajute atunci când nu se descurcă… Adică să-l iubească.
-Da, să-l iubească necondiționat. Așa se numește ce spui tu – iubire necondiționată.
-Hmmm… Mda… nu știu cum e cu ce zici tu, dar ce ți-am zis eu, mami, se numește iubire adevărată. Eu despre asta vorbeam, despre iubirea adevărată. Pentru că asta e iubirea aia adevărată, mami! Și se numește ”adevărată” pentru că așa ar trebui să fie iubirea, înțelegi?
Da, am înțeles. Am înțeles tot.
Știți? Pentru mine, a fost șocantă treaba asta. Eram convinsă că băiatul meu știe exact cum ar trebui să fie părintele ideal. Eram convinsă că ar vrea să fiu cu totul altfel. Și tocmai faptul că alergam după perfecțiune mă făcea să am derapaje – din frustrarea că am ratat perfecțiunea.
Am să las perfecțiunea în treaba ei și am să încerc să fiu, pe cât se poate, doar om bun. Și sper să fie suficient.
Avea dreptate Alfie Kohn! Ar trebui să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult și, din când în când, să mai punem întrebări.
Și nu uitați! Pe 16 și 17 martie 2019, Alfie Kohn pentru a patra oară în România pentru a susține o nouă serie de conferințe, în București și Cluj. Conferința ”De la pedepse si recompense la cooperare și colaborare” este organizată de TOTUL DESPRE MAME cu sprijinul Transylvania College și Asociația pentru Comunicare Nonviolentă. Detalii AICI.
