Copiii pot să fie nesimțiți!

sa-nu-crestem-copii-nesimtiti-totul-despre-mame

Depinde de noi să nu creștem nesimțiți! Și să nu ascundem nesimțirea în spatele etichetei de “năzdrăvan”!

„Năzdrăvan” este cuvântul folosit cel mai des pentru a descrie un copil care sare calul la școală sau în alte locuri unde interacționează cu alți copii sau profesori sau antrenori. 

“Năzdrăvan”, în DEX, apare definit astfel: (În basme; adesea substantivat) înzestrat cu puteri miraculoase; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș.

Citește și:  Alt copil e agresiv cu al meu. Ce fac?

Un termen prietenos

Dar care termen descrie, deseori, comportamente neprietenoase, ostile și pe care mai degrabă le poți încadra la categoria “nesimțire”. Unde este limita între cele două? Ca să nu ne rătăcim în termeni și delimitări, aș pune o frână simplă și vizibilă. Limita apare acolo unde “năzdrăvănia” unui copil devine suferința altui copil, adult, ființă (plantă sau animal) ori obiect. De exemplu, “năzdrăvănie” poate fi să inventezi un alt refren pentru un cântec și să râzi în hohote de ispravă. Să jignești, să lovești sau să fii impertinent, după mintea mea, nu mai este o “năzdrăvănie”. “Năzdrăvănia” te duce cu gândul la un comportament amuzant, copilăros. Însă suntem prea puțin atenți la comportamentele de bullying prea atât de ușor ascunse sub preșul “năzdrăvăniei”. Un grup de copii, băieți sau fete, care transformă școala, pentru colegul lor durduliu ori ochelarist într-un iad cotidian sunt pur și simplu nesimțiți. Cu cât ne trezim mai repede la realitate, noi, cei mari, cu atât mai mult putem veni în ajutorul copiilor noștri, indiferent de ce parte a baricadei s-ar afla, în grupul popular sau în postura celui pus la zid.

Nu este vina copiilor!

Cred, la modul cel mai sincer, că nu este vina copiilor atunci când devin nesimțiți. Pentru că sunt în proces de formare, ca oameni, și vor testa tot ce e de testat. Părintele nu are doar datoria de a iubi, ci și se a îndruma. Mă îndoiesc că există un părinte de copil peste 7, 8 ani care să nu fi simțit că îi cade cerul în cap la vreo replică sau la vreun gest al copilului. Te poți ascunde după deget, te poți uita în altă parte, te poți bucura, chiar, în secret, că măcar copilul tău “bate și nu vine bătut”. Însă oare asta ne dorim cu adevărat pentru copiii noștri? Este, oare, societatea o junglă atât de junglă încât să merite că creștem niște mici Tarzani și niște micuțe Tarzane perfect antrenați pentru supraviețuire și complet afoni la “trăire”, la “socializare”, la respect obținut prin respect oferit și nu prin puterea pumnului? Iar părintele care se simte liniștit că are un copil care bate și nu ia bătaie, oare nu se întreabă ce se va întîmpla când un altul, mai puternic, îl va domina pe al său prin puterea mușchiului? Atunci când vezi că puiul tău râde de un copil cu nevoi speciale, când jignește și rănește, întorci privirea și să te faci că nu vezi sau găsești timp, resurse și răbdare să îl înveți empatia, înțelegerea, să îi explici ce înseamnă să fii orb sau obez sau să trăiești cu o dizabilitate?

De ce să închidem ochii?

Un copil care arată cu degetul și dă sentințe este cel condamnat. Dacă părintele său nu îl oprește, nu îl educă, nu îi explică, atâta cât e nevoie, crește un om nesimțit. Și îmi asum cuvintele până la capăt și apoi încă o dată. Da, putem crește copii nesimțiți, care văd lumea în alb și negru, în slab și grăsan, în dominat și dominator. Copii limitați de limitele părinților sau de lipsa lor de resurse empatice. “Noi să fim sănătoși”, “noi să nu fim bătuți”, “noi să nu fim terorizați”. Restul lumii, țeapă! Ghinion de neșansă. Oameni buni, hai să creștem copii buni! Încă de la grădiniță, încă din clasa întâi! Hai să le arătăm că lumea e cum suntem noi. Frumoasă și tolerantă sau urâtă și dură. Hai să-i învățăm să iubească și copacii și vrăbiile și oamenii diferiți. Vor fi mai expuși? Poate. Dar închiși în carapacea invulnerabilității proprii, nu vor fi expuși nici spre bucurie. Vor fi, probabil, mereu în gardă să nu piardă locul din gașca celor duri, unde se joacă după reguli simple, de ghetou.

Comandă acum cartea ”Cum să crești un copil energic”care vorbește despre acel copil numit deseori „dificil” sau „obraznic” ”prost crescut”. Copilul energic are toate trăsăturile pe care le apreciem la adulți, dar le găsim provocatoare la copii. Aceasta este disponibilă AICI.

Citește și:
Duşmanii de dincolo de ecran: bullying-ul virtual sau cyberbullying-ul
Comunicarea nonviolentă sau cum să spun ce doresc fără să îi rănesc pe ceilalţi
Certurile între copii, dar mai ales între părinţi, faza pe şcoală
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație