Motivul pentru care copiii se poartă urât când mamele sunt în preajmă

copiii se poarta urat totul despre mame

De ce copiii se poartă altfel atunci când sunt mamele în preajmă? Și prin altfel înțelegem cu 200% mai urât.

Cunoașteți scenariul? Tații sau bonele s-ar putea să spună că cei mici s-au purtat exemplar cât au stat cu ei, dar în secunda în care mamele au intrat pe ușă, copiii au trecut în cu totul altă stare de spirit. Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce?

Răspunsul e simplu:

Iată: pentru că tu, mama, ești persoana de încredere a copilului tău, lângă care tot timpul se va simți în siguranță. Tu ești persoana la care vine de fiecare dată când are o problemă. Dacă tu nu poți rezolva și accepta ceva… Ei bine, atunci cine altcineva poate?

Da, tu, dragă mamă, ești “locul” unde cel mic poate veni să-și descarce emoțiile și sentimentele dureroase. În cazul în care un copil a încercat să se stăpânească o zi întreagă, în momentul în care-și vede mama poate în sfârșit să-și dea frâu liber emoțiilor. Iar asta înseamnă că plânge, țipă, devine extrem de solicitant sau face pur și simplu un tantrum, ceea ce înseamnă, din păcate, în perspectiva celor din jur, că se poartă urât.

Despre rolul vindecător al acestor manifestări am mai discutat aici:

Puterea vindecătoare a tantrumurilor

Să nu ne mai temem de lacrimile şi crizele de furie ale copiilor!

Știm că e dificil și că uneori te întrebi unde ai greșit!

Știm că acesta este ultimul lucru pe care l-ai dori atunc când vii acasă de la muncă, obosită. Dar acesta este comportamentul pe care îl primesc mamele de obicei: expresia dezinhibată a eliberării emoționale, care le lovește exact în clipa în care dau cu ochii de copil.

Nu înseamnă că ți-ai răsfățat copilul prea tare dacă ești întâmpinată la ușă cu țipete și văicăreli. Și nu ar trebui să lași pe cineva să-ți spună asta. Mai degrabă ai creat un spațiu suficient de sigur pentru copilul tău, astfel încât acesta să se poată comporta natural, fără să își reprime emoțiile. Toate studiile confirmă faptul că este foarte important pentru cei mici să se comporte dezinhibat atunci când vine vorba de exprimarea sentimentelor, emoțiilor și funcțiilor corporale. Atunci când cresc, vei vrea să aibă nivelul inteligenței emoționale și controlul corpului ridicate, nu? Așa că ia acest comportament ca pe un semn bun și ca pe un exercițiu în care ei învață să gestioneze momentele dificile.

Apropo de inteligența emoțională, îți recomandăm un articol: Vrei să ai un copil inteligent emoţional?

Pe post de concluzie, atunci copiii se poartă urât…

Cel mic se urcă pe tine, plânge, se agață de hainele tale și țipă atunci când te îndrepți spre ușă? Înseamnă că vrea să-ți arate că te iubește, așa că nu ar trebui să te superi pe el, ci să îi arăți că și tu îl iubești. Știm că e greu, dar nu uita că nu ești singura care trece prin asta și că ai resurse care te pot ajuta să reușești.

Noi îți recomandăm, spre exemplu, o carte care te poate pregăti și ajuta în astfel de momente delicate: “Părinți liniștiți, copii fericiți – cum să înlocuim țipetele cu conectarea” de dr. Laura Markham.

Dă-ne și un like pe Facebook, dacă nu ne-ai dat deja, pentru a fi la curent cu tot ce publicăm!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație