Literatura de specialitate este foarte amplă în acest sens şi nu vreau să intru pe nisipuri mişcătoare, însă am vrut să aflăm împreună că există explicaţii ştinţifice care demonstrează că păturica preferată nu este dovada lipsei de afecţiune, ba dimpotrivă. În relaţia de ataşament, separarea contribuie direct la diversificarea sferei emoţionale, la câştigarea siguranţei de sine născută din victoriile asupra fricilor, la cunoaşterea lumii şi a sinelui, la conturarea personalităţii şi la crearea individualităţii, identităţii şi independenţei. Deci pentru dezvoltarea echilibrată a copilului este necesar ca acesta să aibă de la cine să primească afecţiune, să aibă cui să ofere dragoste, de cine să se ataşeze, cu cine să comunice în condiţii de securitate şi cine să-i medieze, să-i stimuleze şi să-i susţină experienţele de separare. Altfel spus, pe lângă existenţa unui ataşament sigur, aspect asupra căruia se tot insistă în ultimii ani, este indispensabil un binom ataşament-separare activ şi echilibrat
Când se va despărţi copilul de obiectul preferat?
În ultima fază de dezvoltare, el nu mai are nevoie de obiect tranziţional. La finalul copilăriei „mici”, vârstă care diferă de la caz la caz (poate fi când merge la şcoală sau mai târziu), el este capabil să facă complet distincţia între „eu” şi „non-eu” şi să păstreze interiorul şi exteriorul separate şi totuşi corelate. Această dezvoltare îşi pune amprenta asupra utilizării iluziei, simbolurilor şi obiectelor mai târziu în viaţă. Obiectul tranziţional e practic mereu la îndemână în viaţa adultului, în plan mental, în capacităţile de simbolizare şi de creaţie, sau sub diferite forme fizice (daruri, fotografii cu persoane dragi, amulete sau suveniruri). Îmi amintesc că am văzut deseori în filmele americane sau în reportaje cum supravieţuitorii unor accidente, traume sau dezastre naturale, primesc de la echipajele de salvare câte o „security blanket” sau jucărie de pluş, cu scopul de a le oferi nu doar confort fizic, ci şi psihic.
Manual de utilizare practică al obiectelor de siguranță
Deci copiii noştri au un obiect preferat. Nu vă îngrijoraţi, este normal şi deloc nociv. Cum protejăm jucăria care îi protejează astfel încât să-i asigurăm durata de viaţă necesară? Păi, depinde de obiect. Dacă bebeluşul se ataşează de un scutec de pânză (plasat de părinţi la îndemână încă de la început), e cel mai simplu, există multe exemplare şi se pot spăla şi înlocui uşor. Dacă obiectul tranziţional este o păturică, deşi se spală greu şi înlocuirea e dificilă, uzura, chiar avansată, nu va fi totală. În cazul unei pături mai mari, cuverturi sau chiar perdele, probabil volumul obiectului şi manevrabilitatea greoaie vă va deranja. Soluţia salvatoare poate fi decuparea unei bucăţi şi micşorarea ei graduală, până când ajunge la un volum uşor de transportat. Restul poate fi păstrat pentru eventuala înlocuire. Dacă nu-l obişnuiţi de la început că spălarea obiectului şi cu mirosul de curat, probabil va fi tot mai dificil în timp să faceţi asta. Cu siguranţă el va prefera mirosul lui, impregnat în acel obiect, oricăror alte arome. Noi reuşeam să-i mai spălăm păturica lui Petru după câte o vizită la bunici, atunci când aerisirea nu era suficientă debarasării de mirosurile împrumutate. Însă acum aproape a ajuns să nu-şi mai dorească să dormim în altă casă. „La păturica mea nu vă gândiţi?” sună acuzator vocea lui când ne aude că planificăm vizite.
Dacă e vorba de o jucărie de pluş sau un anumit obiect, puteţi cumpăra discret şi repede unul identic pe care să-l spălaţi periodic, pentru a prinde „patina” timpului ca şi primul. La nevoie va exista un substitut identic în casă. Dacă jucăria a fost un cadou în serie limitată, eventual adus şi din altă ţară, e o problemă: „Cand erau mai mici mi-am pus problema să le gasesc dubluri, în cazul în care îşi dau obştescul sfârsit”, îmi spune Simona. „Dar n-am avut succes, pentru că niciunul nu s-a ataşat de jucării normale din comerţ. Mă gândeam că în cazul în care ursuleţii noştri n-or să reziste cât rezistă dragostea copiilor pentru ei, o să trebuiască să înfiinţez noţiunea de teddybear heaven, acolo unde se duc ursuleţii cuminţi. Altceva nu-mi trece prin cap. Orice altă jucărie de pluş le-am mai dat n-a avut nici pe departe acelaşi efect.”
Ascult câteva secunde şuieratul vântului de primăvară printre bârnele podului şi îl asigur, blând: „Fii fără grijă, n-o să-ţi ia nimeni păturica niciodată”. Şi am vorbit cât se poate de serios.
