Educația copiilor supradotați și testarea lor în România

Ştiaţi că la noi în ţară numărul copiilor supradotaţi este peste media mondială şi că unul din patru copii are coeficientul de inteligenţă de peste 130? Această informaţie era lansată în 2010 de către Institutul Român de Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education care trăgea în acelaşi timp şi un semnal de alarmă: puţini dintre aceşti copii au şansa unei educaţii care să le valorifice potenţialul nativ, iar mulţi dintre ei ajung adulţi care îşi continuă viaţa fără să ştie că ar putea să realizeze mai mult.

Pentru a nu-i lăsa pe aceşti copii să-şi irosească potenţialul, organizaţia non-profit IRSCA Gifted Education din România a început în 2011 o testare oficială de peste 1500 de copii, dintre care care aproximativ 2% reprezintă categoria specială de copii cu potenţial înalt sau superior dotaţi.

Supradotarea este o manifestare umană excepţională, cu multiple faţete, şi care este realizată prin combinarea fericită a unor capacităţi intelectuale şi aptitudini deosebite cu anumite trăsături de personalitate în condiţiile unui mediu socio-familial-cultural favorizant. Oamenii supradotaţi constituie un grup aparte, care se diferenţiază prin personalitate, stil de învăţare, mod de interacţionare cu semenii si ei trebuie sa fie consideraţi persoane cu nevoi speciale, tocmai pentru că sunt speciali. Cea mai buna definiţie a supradotǎrii a fost prezentatǎ în Raportul Maryland, propus de Comisia pentru Educaţie a Ministerului Educaţiei din SUA în 1971: „copiii supradotaţi şi talentaţi sunt acei copii capabili de performanţe ridicate, care demonstreazǎ achiziţii şi/sau abilitǎţi potenţiale, precum: capacitate intelectuală generală, aptitudine academică specifică, gândire creativă sau productivă, capacitate de lider, arte vizuale şi reprezentative, capacitate psihomotorie„.

Cum creşti un copil supradotat?

De fapt, întrebarea e şi mai simplă: poţi să creşti un copil supradotat? Este clar că educaţia unui astfel de copil nu e deloc uşoară iar părinţii trebuie să fie conectaţi la ceea ce se întâmplă cu copilul lor şi să maximizeze potenţialul copilului lor. Unul dintre cele mai importante lucruri ar fi ca părinţii să fie atenţi dacă cel mic se plictiseşte la grădiniţă sau la şcoală şi, cu ajutorul cadrelor didactice, să îl sprijine să sară o clasă sau două pentru a nu-şi pierde interesul. Orice copil supradotat trebuie motivat, stimulat şi trebuie să îi fie menţinută şi încurajată curiozitatea pentru un domeniu sau altul. Educaţia lui nu trebuie să fie una elitistă, ci trebuie să se facă prin programe de acumulare şi de accelerare prin care să fie promovate şi dezvoltate abilităţile sale naturale. Educaţia copiilor supradotaţi trebuie să se suprapună şi să respecte sistemul de învăţământ existent, însă ar trebui completată cu un curriculum, programe şi metodologii de învăţământ care sa îmbogăţească oferta grădiniţelor, şcolilor, liceelor şi universităţilor, la alegerea lor.

Despre copiii supradotaţi din România

Am stat de vorbă cu Kristof Lajos, director editorial al revistei Excelenţa, responsabil de relaţiile publice pentru judeţul Târgu Mureş al IRSCA Gifted Education şi director de programe şi consiliere, un tânăr supradotat, instituţionalizat de la vârsta de trei ani, şi care în 2009 a devenit Ambasadorul copiilor cu potenţial înalt aflaţi în situaţie de risc social major din Sistemul de Protecţie a Copilului din România:

Cum îşi pot da seama părinţii că au un copil supradotat? Care sunt primele semne?

Părinţii pot descoperi încă din copilăria timpurie vioiciune extremă, o nevoie de somn redusă, durată prelungită de atenţie concentrată. Copilul lor va fi mereu în mişcare, va zâmbi sau va arăta semne de recunoaştere timpurii a aparţinătorilor, va avea reacţii intense la zgomot, durere, frustrare. Va depăşi reperele standard de dezvoltare, cu o memorie extraordinară. Vor putea observa la el bucuria şi viteza învăţării, o dezvoltare timpurie a limbajului, chiar o fascinaţie pentru carte, un excelent simţ al umorului. Alte semne sunt: abilităţi de raţionament abstract şi rezolvare de probleme (practicalitate), imaginaţie vie (un exemplu pot fi prietenii imaginari), sensibilitate şi compasiune.

Ce trebuie să facă părinţii când îşi dau seama că au un copil special?

Dacă un copil manifestă majoritatea acestor caracteristici, părinţi ar trebui să apeleze la un evaluator profesionist pentru detectarea talentului sau a inteligenţei predominante. Când un copil din familie este talentat, e posibil să fie şi ceilalţi. Se recomandă identificarea timpurie a talentului, între trei şi opt ani, întrucât aceasta ar permite intervenţia timpurie, la fel de importantă în cazul talentului cât este în cazul oricărui copil cu orice alt tip de nevoi speciale. Părinţii copiilor talentaţi au nevoie de un cadru pentru schimb de experienţă şi grupul parental larg îl poate oferi. Este esenţial ca părinţii copiilor cu nevoi speciale să se întâlnească din timp cu comunitatea educaţională. Când aceştia colaborează, se pot proiecta programe adecvate şi problemele pot fi detectate din timp. Ajută mult ca părinţii să-i asiste pe educatorii copiilor lor cu materiale suplimentare, cu ajutor în clasă ori în bibliotecă, oferindu-şi cunoştinţele unor grupuri mici de elevi, cooptându-i şi pe alţii care pot aduce în joc şi alte cunoştinţe îmbogăţitoare. Părinţii eficienţi sunt în permanent contact cu educaţia copiilor lor, cu cercetarea din domeniul educaţiei, în general. Când un părinte face efortul de a veni în întâmpinarea unui copil talentat, ar fi de dorit să-l înştiinţeze şi pe profesor sau pe directorul şcolii.

Părinţii trebuie să ştie că Legea 17/2007 pentru educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă garantează “dreptul la o educaţie diferenţiată, ca ansamblu de programe educaţionale formale, nonformale şi informale, adecvate dezvoltării segmentului de populaţie reprezentat de tinerii supradotaţi, capabili de performanţă înaltă, caracterizat prin nevoi particulare.”

Ce înseamnă o testare a unui copil supradotat, cum se desfăşoară şi în ce condiţii?

Nu există deocamdată nicio baterie de test care să dea verdictul de supradotat la copii. Există, însă, modele avansate de interviu cu scop investigativ al inteligenţelor multiple, iar în România suntem doar doi specialişti pregătiţi în acest domeniu de către profesorul Florian Colceag, expert internaţional în gifted education. Mai mult decât atât, testarea propriu-zisă presupune multă delicateţe, observaţie şi, înainte de toate, se impune o anamneză calitativă, asigurarea unui spaţiu de confort în timpul unei testări individuale. Din păcate, mulţi părinţi vin cu aşteptări foarte mari, entuziasmaţi până la dorinţe, planuri de viitor, însă evită un singur element în tot universul copilului: inocenţa, dezvoltarea afectiv-emoţională. Educaţia se petrece la vârsta la care copiii sunt încă cu hărţile mentale neacoperite complet, sunt încă liberi în gândire şi tot ce se acumulează în această perioadă le pune nişte amprente care rămân definitive. De fapt, testele IQ nu sunt confirmate la nivelul rezultatelor sociale. Sunt oameni cu IQ foarte înalt care sunt şoferi, nu au reuşit să facă nimic în plus. Dar putem vorbi despre oameni cu IQ moderat care sunt mari antreprenori, care au alte abilităţi pe care nu le măsoară IQ-ul. Din acest motiv, interviul direct este superior IQ-ului. Spun asta deoarece la nivel mondial există specialişti în gifted education care practică aceste metode cu succes. Vreau să vă spun că rezultatele pe testările IQ nu se suprapun peste rezultatele date de această tehnică a interviului.

Cum se manifestă un copil dotat cu calităţi native speciale? Îl putem recunoaşte dacă îl vedem într-un grup în parc, la grădiniţă, în diferite comunităţi?

Copiii talentati îşi solicită la maximum familiile. Adesea dorm mai puţin decât alţi bebeluşi şi au nevoie de asistenţă cât sunt treji. De aceea au nevoie de o familie extinsă, bunici în apropiere, alte rude şi prieteni ai familiei care să mai preia din această sarcină a parinţilor. Mai ales în cazul familiei monoparentale e nevoie de asemenea sprijin. Din clipa în care pot vorbi aceşti copii au într-una întrebări şi păreri ferme. „Faci cum spun eu” nu merge cu ei, iar când li se explică regulile jocului sunt mai cooperanţi decât copiii pur şi simplu obedienţi. Dacă li se vorbeşte şi sunt ascultaţi cu respect, răspund şi ei la fel. Pe măsură ce cresc, consiliile de familie pot fi un mod propice de împărţire a sarcinilor şi de învăţare a deprinderilor de negociere, un veritabil forum, unde copilul îşi are asigurat locul, ca membru al familiei, evitându-se astfel lupta pentru dominaţie ce poate apărea altfel. Copiii talentaţi au nevoie să ştie că sunt sprijiniţi emoţional de familie, chiar când există şi deazacorduri.

Au copiii supradotaţi un sprijin în sistemul şcolar românesc?

Din păcate, sistemul şcolar nu îi ajută prea mult. În această privinţă, rolul cel mai important în educaţia copilului îl ocupă părintele. Însă acesta trebuie să facă diferenţa dintre educaţie formală care se face la şcoală şi cea non-formală, sau de cultivare a pasiunilor care se face, de obicei, acasă. Este esenţial ca părinţii să înţeleagă că integrarea socială a copilului se face de la o vârstă mică. Copiii supradotaţi pot fi vulnerabili, sunt adesea ridiculizaţi de colegi sau chiar de familie, îşi pot ascunde abilităţile sau risipi talentul şi pot risca să se alieneze şi să dezvolte un comportament antisocial. Haideţi să-i sprijinim!