Într-o zi, chiar mai repede decât crezi, vei uita de nopțile nedormite, de tratamente și antitermice sau schimbat scutece și îți va fi dor de acele momente.
Atunci când picuri pe mână câteva picături din laptele din biberon ca să-i testezi temperatura sau poți petele de salivă ca pe epoleți, crezi că asta se va întâmpla la nesfârșit. Dar, așa cum îți poate spune oricine – de la mama ta la casiera de la magazin – masa de la ora 3 dimineața, scâncetele care pornesc exact când adormi și eterna agitație vor dispărea ca un fum. În locul lor rămân amintirile dulci din perioada în care ai experimentat pentru prima dată senzația de părinte, când zâmbetul copilului tău te relaxa mai mult decât exercițiile de yoga și când stăteai cu bebelușul în brațe până te dureau de parcă ai stat ore în șir la sală.
Bineînțeles că nu-ți va dea seama imediat că lucrurile s-au schimbat. Băiatul meu mai are puțin și merge la grădiniță și abia acum realizez cât de obosită eram în perioada în care era bebeluș, cum orarul meu zilnic se învârtea în jurul orelor lui de somn, de masă sau de schimbat al scutecelor. Cu toate acestea, vă garantez că sunt cel puțin 10 amintiri pe care nu le veți uita niciodată.
Bebelușul dolofan
Copilul meu s-a născut cu 4 kilograme, deci a fost un bebeluș mare, așadar m-am bucurat aproape doi ani de cutele drăgălașe de pe pulpițele lui. Obrăjorii îi erau ca două baloane și cutele mici îi crestau gâtul, degețelele și încheieturile. Cărei mame nu i se pare adorabil un bulgăraș?
Chicotitul spontan. La 5 cinci ani cât are băiatul meu acum își arată tot timpul entuziasmul, dar nu se compară cu râsul gâlgâit pe care-l avea când era bebeluș. Era un tsunami de veselie și ce începea ca un chițăit se transforma într-o cascadă de râs. Era ca și cum trupușorul lui nu putea cuprinse atâta exuberanță și dădea pe dinafară.
Călătorii lejere. Acum înțelege că trebui să stea cuminte în timpul călătoriei cu trenul sau mașina și reușește s-o facă un timp, dar vacanțele erau mult simple când era bebeluș. Dacă eram întârziere, tot ce aveam de făcut era să-l luăm în brațe și să pornim la drum. Era și ieftin: până când a împlinit 2 ani a mers în brațele noastre, economisind astfel biletul unui loc în tren sau avion. Mai mult, nu realiza că în magazine se găseau jucării 🙂
Hrana. Mi-a plăcut foarte mult să-mi alăptez micuțul. În timp ce-l hrăneam, simțeam cum se creează acea legătură indestructibilă între noi. Admit că profitam de acele momente ca să urmăresc serialul preferat la televizor, să verific mail-ul sau pur și simplu să-mi umplu sufletul de bucurie privindu-mi comoara.
Un pui de somn. Timp de 18 luni teribile, fiul meu a refuzat să doarmă toată noaptea. Salvarea mea în perioada aceea a fost – pe lângă cafea, bineînțeles – ațipeala din timpul zilei. Sinceră să fiu, aș fi preferat să nu-mi programez ziua în funcție de aceste momente, dar recunosc că îmi plăcea și așteptam cu bucurie clipa în care mă tolăneam pe canapea și închideam ochii. Acum, când se face ora 3 după-amiaza și noi încă facem castele din Lego, îmi întreb fiul dacă nu vrea să tragă un pui de somn. Invariabil, răspunsul lui e nu, dar eu încă sper că într-o zi va aprecia acest mod de relaxare.
Bucuriile simple. Când eram însărcinată, aveam doar două viteze: repede și foarte repede. Odată cu venirea pe lume a copilului, am învățat arta „încetinirii”. Mi-am dat seama că trăiesc pentru prima dată cea mai frumoasă experiență din câte există într-o viață și că tot ce puteam face era să mă bucur de fiecare clipă în parte. Așa că mi-am făcut timp să observ fiecare gest, fiecare zâmbet al lui, fiecare gângurit al îngerașului meu.
Hăinuțele adorabile. Body-uri, șosetuțe, bărbițe sau bluzițe cu imprimeuri vesele. Nu există ceva mai simpatic decât hainele pentru bebeluși. Dacă ești mamă de băiat, te poți bucura de ele doar până pe la 2 ani. După aceea vrea bluze cu super-eroi, jambiere și blugi.
Un flux constant de musafiri. După ce a devenit tată, soțul meu a avut un motiv plauzibil să refuze să participe la o petrecere organizată la 10 seara. Tot la fel am putut refuza o excursie în care niciunul dintre noi nu voia să meargă. Important era că prietenii și familiile noastre veneau tot timpul în vizită și abia așteptau să vină să-l vadă pe micuțul nostru.
Căruciorul. Eu am avut o relație de dragoste-ură cu căruciorul. Era însă un rău necesar. Mă ajuta să mă deplasez, dar mi se părea greu de manevrat în spații strâmte. În plus, îmi limita accesul în magazinele care aveau doar trepte, nu și rampă. Acum însă, când băiatul meu aleargă tot timpul, mi-e dor de el…
Divinul miros de bebeluș. Prima dată când am inspirat mirosul bebelușului meu, am fost șocată. M-am intoxicat de-a dreptul și mi s-au umplut ochii cu lacrimii. Mă bucur că acest miros a persistat mulți ani, dar acum, când știu că vor urma antrenamente la fotbal și că suavul miros vă fi înlocuit cu cel al șosetele transpirate, mă doare sufletul de dor.
Micile începuturi
Am încercat din răsputeri să nu pierd nici un eveniment important din viața băiatului meu – prima rostogolire, statul în funduleț fără ajutor, prima masă solidă, primii pași – dar, în timp s-a dovedit că m-am bucurat la fel de mult și de realizările mai mici. Din fericire, și acestea au fost numeroase: primul picnic, prima plimbare cu metroul, prima întâlnire cu prietenii de joacă, chiar și prima dată când picioarele i-au mirosit a transpirație. Am înregistrat toate aceste evenimente într-un jurnal ca să fiu sigură că nu voi uita niciodată cât de mult mă înfioară tot ce este legat de minunea această numită copil!
