Copilul tău nu e perfect și tu ar trebui să te bucuri de acest lucru!

copilul tau nu e perfect totul despre mame

Când crezi că cel căruia i-ai dat viață ar trebui să fie perfect, lucrurile se termină prost. Pe încercate.

Îmi amintesc cu mare regret și remușcări profunde o scenă de pe vremea când fetița mea cea mare avea în jur de patru anișori. Se anunțase la televizor un casting pentru copii, iar cei selectați urmau să participe la o emisiune. Pentru că aveam o cunoștință în televiziune, am apelat direct la ea – știam că fetița mea e oricum și talentată, și fotogenică – și nu voiam s-o mai supun calvarului de-a sta la coadă până îi venea rândul să fie examinată.

Într-adevăr, a fost acceptată fără probleme, iar eu nu-mi mai încăpeam în piele de fericire!

Ce vrei tu nu e întotodeauna ce vrea el

Singurul amănunt la care nu mă gândisem prea mult era că ea nu-mi ceruse niciodată s-o fac „vedetă”. Pe măsură ce ne apropiam de studio, vedeam cum cade pe gânduri și se întristează. Odată ajunsă pe platoul emisiunii, situația s-a înrăutățit galopant. Decorul negru, luminile întunecate și apariția-surpriză a unui clovn (Ioana a urât clovnii și i-a fost dintotdeauna frică de ei), au determinat-o să nu mai scoată aproape niciun sunet până la finalul emisiunii. Stăteam după cortină și înregistram stările prin care trecea. Eram martora unui eșec personal: de ce nu i-a plăcut?, de ce nu apreciază efortul meu?, de ce îmi strică toată plăcerea cu toanele ei de copil răsfățat și încăpățânat?

Trecutul care te urmărește în prezent

În drum spre casă am întrebat-o ce nu mersese bine, ce o deranjase și aproape că nu am așteptat să-mi răspundă, că m-am și aruncat asupra ei cu tot felul de dojeni care, în ochii unui psiholog experimentat, ar fi trecut repede drept semne clare ale lipsei de maturitate și ale unui orgoliu uriaș. Probabil, copilăria mea – în care mama îmi reproșa constant câte ceva și în care nimic din ce făceam nu era bine sau apreciat – încă mă urmărea și acum, când devenisem, la rândul meu, mamă.

Ioana mi-a spus, încercând să-și rețină lacrimile, că nu-i place la emisiune. Când am insistat să-mi spună de ce, mi-a recunoscut sincer, fără  ocolișuri, că o speriaseră clovnul și draperiile negre. Pe-atunci frica nu mi se părea un motiv suficient de întemeiat pentru a renunța la șansa de a te afirma în televiziune. Și avea doar patru ani, ce știa ea? I-am spus că i-am urmărit pe ceilalți copii și nu am observat vreunul care să fie înfricoșat de ce se petrecea pe platoul de filmare. Că s-a speriat probabil doar pentru că participa la o experiență cu totul nouă și că data viitoare va fi mult mai frumos!

Cuvintele care pot răni pe termen lung

Da’ de unde! Nici nu a mai existat o data viitoare, pentru că la vederea locului în care experimentase atâtea emoții negative, Ioana nici nu a mai vrut să calce dincolo de draperie. Degeaba m-am rugat de ea o jumătate de oră, degeaba am amenințat-o că nici eu n-o să fac ce îmi cere când mă va ruga ceva, degeaba m-au sunat realizatorii emisiunii să îmi spună să mai aduc fetița blondă cu ochii negri, pentru că este foarte telegenică. Copilul, așa cum ar trebui să facă orice copil puternic (ăsta a fost norocul meu și, mai ales, al ei), a ținut-o pe lui. Nu mai voia la TV și pace!

Pe aceeași lungime de undă

Povestioara de mai sus s-a întâmplat, desigur, din cauza vârstei foarte fragede la care am devenit mamă și a lipsei de experiență. Voiam un copil perfect, fără nicio legătură cu realitatea. Or copilul meu nu era perfect pentru simplul motiv că perfecțiunea nu există! Îi exageram talentele și, pentru că nu le avea pe toate, rămâneam cu impresia că nu-i place să facă nimic. De fapt, îmi proiectam propriile visuri asupra unei ființe cu totul și cu totul diferite de mine. Nu eram atentă la nevoile ei, ci la ale mele. Ea, pe măsură ce au trecut anii, s-a întâmplat să mai refuze să meargă la activitățile pe care eu le alesesem pentru ea. S-a dovedit aproape întotdeauna că știe foarte bine ce e bine pentru ea.

Și părinții trec prin faza de negare

Acum pot să recunosc, o bună bucată de vreme am fost un părinte narcisist. Mă înfuriam dacă lua o notă mică, sau dacă alții erau mai buni decât copilul meu.

Psihologii sunt de părere că părinții narcisiști tind să-și împovăreze copilul cu calități excepționale, dar imaginare, tocmai pentru că dacă cel mic ar fi imperfect, ar trebui să recunoască faptul că și ei, ca părinți ai acelui copil, sunt supuși imperfecțiunii. Ce ar trebui să știe acești părinți și ce am învățat și eu până la urmă, este că un copil perfect ar fi ocolit de toată lumea – nimănui nu-i plac „geniile intangibile”. Iar un astfel de copil, supus orgoliilor părinților, ar sfârși prin a trăi în izolare și nefericire.

Așa că i-ați copilul în brațe și iubește-l neondiționat, bucură-te pentru fiecare calitate sau defect care-l deosebește de tine. E dovada vie că toți suntem unici în lume, iar diversitatea este miracolul pe care îl trăim în fiecare clipă.

Alfie Kohn se va afla pe 16 și 17 martie 2019 pentru a patra oară în România pentru a susține o nouă serie de conferințe, în București și Cluj. Conferința ”De la pedepse si recompense la cooperare și colaborare” este organizată de TOTUL DESPRE MAME cu sprijinul Transylvania College și Asociația pentru Comunicare Nonviolentă. Detalii AICI.

Citește și:
Trăim pentru ei, nu prin ei!
Cum descoperi talentele copilului tau?
De ce e bine să ai un copil încăpăţânat?
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație