Corina Dobre, psiholog: ”Copiii au nevoie de părinți care să se cunoscă pe ei înșiși”

TOTUL DESPRE MAME

Copilul tău e plin de energie, aleargă, explorează, caută, descoperă, e plin de întrebări și are multe curiozități, dar are și zile în care e sensibil și nu s-ar dezlipi de tine, e copleșit de emoții și aveți momente dificile?

Am stat de vorbă Corina Dobre, psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental despre copiii activi, energici, independenți și sensibili:

TOTUL DESPRE MAME: Tenace, dar neliniștit, matur, dar izbucnind plin de emoții, de neoprit în explorările sale, dar un observator foarte fin, este ce îmi vine mie în cap atunci când mă gândesc la un copil energic, sensibil și cu o dorință mare de independență. Ce ar mai fi de adăugat?

Corina Dobre: Aș mai adăuga hotărârea sa atunci când se așază pe un drum – când îi place un sport, de exemplu sau loialitatea în prietenie. Datorită capacității de a fi atent, de a observa, are abilitatea de a descrie contexte cu claritate: ”Doamna a fost astăzi cam indispusă, ne-a certat pe toți, uneori fără motiv”, nevoia lui de explorare, marea lui curiozitate îi alimentează adesea imaginația, oricum bogată.

”Este important să învățăm că un copil energic trăiește intens”

TOTUL DESPRE MAME: Plânge mai tare ca toți ceilalți și este, în același timp, cel mai empatic copil pe care l-am cunoscut. Diagnostic sau doar copilărie?

Corina Dobre: Este important să învățăm că un copil energic trăiește intens, mult și uneori foarte tare. Când suferă, să fiți convinși că va fi auzit de toată lumea, dar în același timp este atent, grijuliu și își va asuma povești de viața ale prietenilor uneori cu aceeași intensitate cu ale lui. N-aș spune nici diagnostic, nici copilărie, ci o realitate de zi cu zi a copilului energic – trăsături ce le va duce cu sine în viața de adult.

TOTUL DESPRE MAME: Sunt părintele liniștit al unui copil energic. Cine pe cine schimbă?

Corina Dobre: Părintele liniștit se poate adesea învinovăți pentru așa zisele crize ale copilului său energic: trecerea bruscă de la o dispoziție la alta; sensibilitatea sa de neînțeles uneori față de mirosuri, sunete sau gusturi; nevoia lui mare de a se mișca; energia debordantă. De aici si boroboațele de neevitat – răspunsul emoțional extrem de rapid, la stimuli aparent neimportanți, cu răspunsuri excesive: furie, frică sau entuziasm.

De asemenea, copilul energic al unui părinte linștit își poate forma o imagine distorsionată despre sine, tocmai pentru că actiunile, comportamentul său sunt în atât de mare contrast cu imaginea părintelui: “Oare de ce nu pot fi și eu ca mama, așa calmă și înțelegătoare?” Dar, dacă părintele înțelege și acceptă faptul că temperamentul și caracteristicile acestuia sunt biologice și înțelege că are un copilul energic, liniștea și stabilitatea lui pot fi un sprijin important pentru copil.

”Trece cu ușurință de la o stare la alta, dar este empatic și grijuliu cu prietenii sau colegii săi”

TOTUL DESPRE MAME: Energic, sensibil, independent, nestăpânit – etichetă sau diagnostic?

Corina Dobre: Caracteristicile temperamentului se pot suprapune și cu semne ale unor tulburări mai serioase. Unui copil energic îi va fi mai dificil să învețe, de exemplu, să stea linșitit în bancă până la sfârșitul orelor. Poate fi ușor distras. Vede și aude tot ce se întâmplă în jurul lui, dar la sfârșit si-a integrat mare parte din informatia pe care o avea de învățat, se mișcă mult, aleargă, dar odată ce și-a consumat energia se poate așeza să stea și să citească sau să se joace linișit, trece cu ușurință de la o stare la alta, dar este empatic și grijuliu cu prietenii sau colegii săi.

Distractibilitatea, energia, trecerea dintr-o stare la alta pot fi cu ușurință confundate cu diverse tulburări. Dacă viața copilului lui este tulburată de aceste simptome este mai prudent să cereți sfatul unui specialist – dacă rezultatele sale școlare sunt afectate de marea lui energie, dacă are dificultăți în a se concentra într-o sarcină, dacă îi este greu să se adapteze regulilor unui grup.

”Filtrul prin care îl privesc, uneori dificil de asumat, să fie cel al iubirii necondiționate”

TOTUL DESPRE MAME: Cum stimulăm un copil energic?

Corina Dobre: Un copil energic are nevoie de consistență, înțelegere și iubire. Prin consistență, mă gândesc la un mediu stabil, predictibil și sigur pe care este esențial ca părintele să îl creeze – reguli și limite clare, flexibile și ajustate nevoilor și nivelului de dezvoltare al copilului: “După ce mănânci, te apuci de teme, jocul la calculator numai după ce termini temele”. Predictibilitatea stă în rutine – orele de masă, de somn, sportul, activitățile de weekend.

Părintele însuși este important să fie construit și stabil, să poată face diferența între disconfortul lui emoțional și ce anume l-a creat și disconfortul emoțional al copilului, tocmai pentru a putea fi prezent și a gestiona sănătos diversele momente încărcate ale copilului său. Lipsa de stabilitate în relația cu părintele va amplifica tocmai acele caracteristici dificile ale temperamentului copilului – incapacitatea de a sta în rutine, trecerea cu dificultate de la o sarcină la alta, incapacitatea de a învăța cum să își gestioneze momentele pline emoțional.

Înțelegere presupune acceptarea copilului meu, așa cum este, curiozitatea de a vedea tabloul mai larg al personalității sale, iar filtrul prin care îl privesc, uneori dificil de asumat, să fie cel al iubirii necondiționate, nicidecum al dificultăților sau momentelor sale tensionate.

”Copiii sensibili au nevoie de empatia și înțelegerea părinților lor”

TOTUL DESPRE MAME: Cum ajutăm un copil sensibil?

Corina Dobre: Sensibilitatea unui copil poate fi pentru el o problemă când reacția emoțională este prea rapidă, sau prea intensă pentru a ști cum să îi facă față. Copiii sensibili au nevoie de empatia și înțelegerea părinților lor. Au nevoie ca părinții să dea sens experiențelor emoționale pe care le trăiesc. Să îi învețe cum să atașeze emoțiilor intense un context, o poveste, și să îi ajute să găsească comportamente sănătoase, adecvate pentru ei, pentru a trece cu bine peste momentul respectiv, să își dezvolte astfel rutine sănătoase de grijă de sine.

Un copil sensibil, de exemplu, poate să își dorească să meargă la teatru, dar agitația excesivă din sală, zgomotul, aglomerația să îl sperie și să dea înapoi. Dacă părintele înțelege teama lui, îi validează disconfortul: “Înțeleg că te-ai speriat, este lume multă aici.”, îi este alături si împreună încearcă să găsească soluții, copilul se va simți în siguranță. Va învăța ce simte, și mai ales că are resurse să se adapteze si contextelor ce i se par dificile. Dacă însă părintele este detașat de emoțiile copilului: “Termină cu prostiile astea, am venit la teatru, ori stăm ori plecăm dacă nu te potolești.”, va pierde o ocazie bună să îl învețe pe copil despre el însuși, să își consolideze relația cu acesta, și mai mult copilul va învăța că este defect, inadecvat.

”Independența poate fi o problemă pentru părinții panicoși”

 TOTUL DESPRE MAME: Cum ne descurcăm cu un copil prea independent?

Corina Dobre: Independența poate fi o problemă pentru părinții panicoși, cărora le este teamă să își lase copilul să exploreze, să crească: “Nu îl las în tabără, mi se pare că nu are cum să se descurce.”, “Știu că ceilalti copii vin singuri cu autobuzul acasă, dar el nu se concentrează prea bine, își dorește, știu, dar poate anul viitor.” De asemenea, o prea mare independență poate fi copleșitoare pentru copil. Ca în orice, este important să înțeleg care sunt temerile mele, nevoile mele și care sunt nevoile copilului. Are abilitățile necesare pentru a se descurca în contextul respectiv? Sunt reale pericolele pe care mi le imaginez? Și aici consistența limitelor, flexibilitatea și grija față de nevoile copilului sunt esențiale.

TOTUL DESPRE MAME: De ce sunt copiii energici așa? Greșeală de parenting sau temperament înnăscut?

Corina Dobre: Este o întrebare pe care o aud frecvent în cabinet. Reactivitatea emoțională crescută, distractibilitatea, nivelul de energie, trecerea fără un motiv aparent de la o dispozitie la alta, nevoia de independență de care pomeneam mai sus sunt caracteristici cu care copilul nostru s-a născut, sunt un dat biologic. Odată ce accept și înțeleg cum influențează aceste caracteristici comportamentul copilului meu, fără să judec, cu iubire și curiozitate, pot crea contexte sănătoase de creștere pentru el, de consolidare a relației noastre. De părinte, de școală, de mediul în care copilul crește depinde dacă aceste caracteristici se vor transforma în puncte tari pentru el, sau dimpotrivă.

TOTUL DESPRE MAME: Ce este bine să știm despre copiii energici dar sensibili, independeți și dornici de iubire?

Corina Dobre: În primul rând, să învăț și să accept în ce fel biologia influențează comportamentul lui. Faptul că au nevoie de rutine consistente și stabile, de limite clare, adecvate vârstei, de momente în care să înțeleagă ceea ce simt, și să experimenteze comportamente sănătoase care să îi ajute. Și, nu în ultimul rând, au nevoie de părinți care să se cunoscă pe ei înșiși și să facă diferența între nevoile și disconfortul lor, și nevoile și disconfortul copilului.

TOTUL DESPRE MAME: Copilul energic, dar sensibil de astăzi este adultul… de mâine?

Corina Dobre: Copilul energic și sensibil de astăzi poate crește în adultul curios, activ, cu opinii ferme, uneori împotriva curentului, care are nevoie de contexte noi constant pentru a simți că se dezvoltă, flexibil, muncitor, care trăiește intens fiecare moment de viață. Pe de altă parte, lipsa de structură în copilărie poate transforma toate aceste caracteristici în dezavantaje: inabilitatea de a duce un lucru până la capăt, răspunsul emoțional intens poate avea ca efect o proastă gestionarea a furiei, sau dimpotrivă tulburări mentale cum sunt depresia sau anxietatea.

”Trăim într-o societate în care caracteristicile extroverților sunt extrem de apreciate”

TOTUL DESPRE MAME: Când ar trebui să ne îngrijoreze un copil prea energic?

Corina Dobre: Este important ca părintele să fie atent la consecintele pe care caracteristicile de temperament ale copilului le au în diverse contexte importante pentru dezvoltarea lui. De exemplu, cum reacționează copilul la grădiniță sau la școală? Are prieteni? Cum le răspunde acestora, cum se integrează în grup? Cât de mult asimilează în cadrul activităților sau orelor? Ce și cum poveșteste din ceea ce trăiește într-o zi?

Aș fi atentă și aș cere o altă opinie atunci când copilul meu nu poate sta frecvent într-o sarcină, macăr timpul minim conform vârstei sale. Sau dacă nu reușeste să învețe să negocieze cu ceilalți copii, pentru că respectă numai regulile lui, dacă emoțiile excesive, mai ales exprimarea lor de furie sau frică, îi îngrădesc acțiunile – relațiile cu prietenii sau oportunitățile de explorare.

TOTUL DESPRE MAME: Ar trebui să ne îngrijoreze copilul introvertit?

Corina Dobre: Trăim într-o societate în care caracteristicile extroverților sunt extrem de apreciate, poate din această perspectivă unui introvertit să îi fie mai dificil să se adapteze. Nu aș spune că ar trebui să ne îngrijoreze un copil introvertit.

Ca și în cazul unui extrovertit, este important să învăț, să înțeleg  și să accept biologia copilului meu. Să îl ajut pe el să se înțeleagă pe sine și nevoile sale – în cazul unui copil introvertit, nevoia lui de liniște, de spațiu, de timp pentru el însuși, de pauză de la agitația din jur. Să dau sens, ca părinte, acestor nevoi.

TOTUL DESPRE MAME: Cum stimulăm un copil introvertit să devină energic?

Corina Dobre: Copiilor introvertiți, odată ce au intrat în lumea și în spatiul lor, în care se simt confortabil, poate să le fie greu să iasă, să se reconecteze la lumea din jur. Cu blândețe și atent la reacția copilului, fără să judece sau să critice, este important ca părintele să îi creeze contexte de explorare, să îl susțină în a experimenta diverse activități – sporturi diferite, până își găsește locul, să încurajeze vizitele prietenilor acasă, tabere în vacanțe.

Desfacerea unei acțiuni în mai multe etape, poate fi o soluție pentru introvertii reticenti să încerce noi contexte: “Am găsit un curs de pictură, cum m-ai rugat, am putea astăzi să mergem să vedem cum ți se pare, și apoi să te hotărăști.”

Ca în orice alt context, relația bună pe care copilul o are cu părintele său reprezintă sprijinul pentru a avea încredere să încerce noi lucuri, să iasă din propria lui carapace.

”Copilul sensibil va deveni un adult atent la ceea ce se petrece în jurul său”

TOTUL DESPRE MAME: Copilul sensibil va deveni un adult…?

Corina Dobre: Va deveni un adult atent la ceea ce se petrece în jurul său, cu grijă față de semenii lui. Dacă nu se cunoște și nu se accepta, dacă nu va învăța cum să folosescă pentru sine propria-i sensibilitate emoțională va fi uneori copleșit de intensitatea trăirilor sale, va fi confuz, cu risc să dezvolte tulburări mentale, cum sunt depresia și anxietatea.

Îți recomandăm și cartea ”Cum să crești un copil energic”, de Mary Sheedy Kurcinka, din care poți descărca acum, GRATUIT, capitolul ”Crizele de furie”, de aici. Cartea o puteți achiziționa de pe shop.totuldespremame.ro.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa