Crăciunul, rudele şi bunele maniere

Andreea Popa
craciun, fetita cu limba scoasa

8 sfaturi pentru un Crăciun fără „Vai, copiii din ziua de azi…”

Vrei ca anul acesta, de sărbători, să scapi de criticile rudelor mai în vârstă cu privire la stilul tău de parenting, fără să-l forţezi pe cel mic să facă lucruri pe care nu le doreşte?

„Vai, copiii din ziua de azi…” Ştii fraza? Însoţită eventual de ochi daţi peste cap sau o grimasă a feţei. Dacă ai urât-o când ţi-era adresată ţie, probabil că o urăşti de 10 ori mai mult când e îndreptată, chiar şi indirect, către copilul tău. Copil care nu stă nemişcat la masă, care nu salută din proprie iniţiativă şi care nu se opreşte la poveşti cu bătrânele din parc când acestea îl copleşesc  cu înţelepciunea dobândită de-a lungul vieţii. Deci un copil normal.

Totuşi, Crăciunul înseamnă de multe ori vizita unor rude mai în vârstă, pentru care un copil bun înseamnă un copil care face exact lucrurile de mai sus, considerate bune maniere, indiferent dacă are patru sau șase ani. Şi Doamne fereşte să fie mai mare de atât şi să nu salute!

Dar pentru că e păcat să-ţi strici zilele de sărbătoare cu certuri şi discuţii inutile, iată câteva idei care împacă şi capra şi varza.

1. Fă un joc din vizita musafirilor

Dacă nu sunt persoane pe care le vede des şi care îi sunt dragi, copilul nu va fi deloc încântat de musafiri. Chiar dacă e Crăciunul. Din contră, s-ar putea ca toată agitaţia să-l sperie sau să-l supere. De aceea, inventează un joc care să-l implice: poate fi el cel care le deschide uşa invitaţilor sau poate fi cel care le aduce paharele. Găseşte o sarcină care ştii că i-ar face plăcere să o ducă la îndeplinire, chiar dacă înseamnă să le facă cunoştinţă musafirilor cu animalul familiei sau cu jucăria preferată.

2. Găseşte momente doar pentru voi doi

Dacă rudele stau peste noapte, cel mic şi-ar putea simţi spaţiul intim invadat. De aceea, vorbeşte cu el dinainte şi spune-i că pentru tine este o bucurie ca nişte persoane dragi să doarmă la voi. Sau, din contră, dacă nu simţi asta, explică-i că şi tu eşti puţin agitată din cauza vizitei prelungite, dar că vei avea grijă să petreceţi câteva momente pe zi doar voi doi, pentru a vă reconecta.  Un ton conspiraţional, de genul „suntem în aceeaşi barcă”, îl va face să se comporte mai puţin defensiv faţă de invitaţi.

3. Respectă-i nevoia de hârjoneală

Pentru ca cel mic să nu se dea în spectacol mai mult decât ţi-ai dori în faţa musafirilor, respectă-i nevoia de joc şi zbenguială, dar spune-i că în următoarele zile poate face asta doar în parc sau doar într-una din camere. O cameră magică, bineînţeles, care a devenit peste noapte o navă spaţială, o barcă de piraţi sau un castel fermecat. E Crăciunul, deci totul e posibil. Dacă sunt lăsaţi să-şi consume energia, copiii sunt mult mai cooperanţi.

4. Un cadou urât? Intenţia contează!

Copiii sunt sinceri şi spun tot ce le trece prin cap. Deci dacă nu-i place jucăria primită sau nu vede niciun sens pentru noul pulovăr de la bunica, nu se va sfii să anunţe acest lucru sus şi tare. De aceea, e bine să-i explici înainte de a desface cadourile că nu obiectul în sine e important, ci gestul. Astfel, chiar dacă nu îi place ce a primit în dar de la bunica, îi poate mulţumi că s-a gândit la el. Dacă se pune aşa problema, copilul nu minte şi nu se preface, iar bunica va fi şi ea mulţumită. Cu aşa nepot manierat, cum să nu fie?!

5. Joaca cu alţi copii

Pentru ca situaţia să nu degenereze într-o luptă pe jucării, în cazul în care în vizită vin şi alţi copii, roagă-l pe al tău să aleagă acele păpuşi, maşinuţe sau obiecte pe care nu doreşte nici în ruptul capului să le împartă. Şi apoi puneţi-le undeva bine ascunse. Explică-i că ceilalţi copii ar putea dori jucăriile care rămân, dar că în final sunt tot ale lui. Spune-i clar, din start, că nu eşti de acord cu împinsul, lovitul şi cu niciun fel de agresiune în general, nici măcar verbală, şi că acest lucru nu este negociabil. Încurajează-l să facă schimb şi să comunice cu ceilalţi copii pentru a face rost de jucăria dorită, în loc să folosească forţa fizică.

6. Căutaţi soluţii împreună

Nu-l dojeni pe copil în faţa musafirilor dacă lucrurile nu merg ca la carte. Se va simţi umilit şi frustrat iar lucrurile vor degenera şi mai mult. Ia-l într-o altă cameră şi încearcă să afli ce a cauzat comportamentul negativ. Ideal ar fi să căutaţi împreună soluţii pentru a depăşi problema. Nu-l obliga pe copil să îşi ceară scuze dacă nu simte cu adevărat acest lucru. Dar încurajează-l să le explice şi celorlalţi de ce s-a enervat. Poate că nu e la fel de politicos ca un „îmi pare rău”, dar comunicarea e în general un semn de bune maniere.

7. Mesele în familie

Chiar dacă cel mic e mofturos la masă, încurajează-l să ia măcar o gură. Spune-i că mâncarea e un dar şi că cineva a depus efort pentru a o pregăti. S-ar putea să nu se entuziasmeze la sarmale sau la răcituri, dar cu siguranţă va găsi pe un platou ceva ce îi place. Poate fi o bucată de ardei, de cascaval sau un fruct. Nu contează, atât timp cât stă la masă câteva minute alături de voi. S-ar putea ca bunicile să fie oricum nemulţumite dacă cel mic nu rade toată tava de friptură.

8. În vizită la alţii

Dacă musafirii sunteţi voi, este important să-i spui copilului înainte să plecaţi de acasă că fiecare familie are propriile obiceiuri şi reguli, care trebuie respectate. Dacă acasă poate desena pe pereţi sau poate sări pe canapea, s-ar putea ca alţii să nu fie la fel de încântaţi de idee.

Vorbeşte-i şi despre diferenţele culturale, dacă acestea există, şi despre felul în care sărbătoresc Crăciunul alte familii. Fiecare are propriile tradiţii, iar copilul trebuie încurajat să pună întrebări cu privire la acestea. Gazda va fi încântată să-i răspundă, în timp ce copilul poate să înveţe lucruri noi. Iar angajarea într-o conversaţie cu gazda este mereu un lucru politicos, nu?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa