Cum au încetat desenele animate, jocurile video și dulciurile să mai fie dușmanii mei!

desenele animate totul despre mame

Desenele animate, jocurile video și dulciurile au fost multă vreme lucruri interzise pentru copilul meu. Iată cum m-am împrietenit cu ele după ce am învățat să-mi ascult copilul!

Nu vreau ca băiețelul meu, de aproape șase ani, să se îndoape cu dulciuri pline de zahăr, să-și piardă vremea cu desenele animate sau în fața calculatorului, în compania jocurilor video. Mult mai bine pentru el ar fi să-și petreacă timpul altfel: plimbându-se pe bicicletă, jucându-se în parc cu alți copii, desenând cu cretă pe asfalt sau potrivind piese de puzzle. Și cred că orice mamă e de acord cu mine, nu-i așa?

Dar nici interzicerea tutror acestor lucruri așa cum am încercat eu să fac, din răsputeri, nu este o politică bună. Cu greu însă am ajuns la această concluzie.

Dulciurile: eram de acord, în cantități limitate, cu biscuiții simpli, ciocolata neagră și prăjiturile făcute în casă.

Până pe la patru ani am fost în stare, cât de cât, să controlez acest lucru, deși am aflat ulterior că, pe la spatele meu, Iusti primea câte ceva dulce. Rudele considerau că este o cruditate din partea mea să-l privez de bunătățuri minunate, așa că profitau de orice ocazie ca să-i strecoare cate-o ciocolățică, napolitană sau mai rău, bomboane.

(Bomboanele sunt coșmarul meu pentru că atunci când eram mică m-au lăsat fără dinți, la propriu.)

Multă vreme televizorul de acasă a fost o simplă mobilă. Deși aveam chef ca în unele seri să mă uit și eu la câte-o emisiune, nu-l deschideam. Luam cartea de povești și îi citeam sau ne jucam împreună puzzle. Și a fost bine așa.

Însă desenele animate și jocurile video există și în afara casei

Treptat, Iusti le-a descoperit și au început să-i placă. Când mi le-a cerut și acasă, lumea s-a prăbușit peste mine. Globul meu de cristal în care îmi creșteam copilul se spărsese. “Atâtea seri de povești, atâtea seri cu activități interesante, toate s-au dus de râpă!” Așa mi-am zis. Și multă vreme am fost furioasă, apoi tristă, ca un rege detronat căruia tot ce i-a mai rămas este amintirea coroanei. Îmi repetam întruna: „Și cât m-am străduit să-i ofer tot ce e bun și să-l țin departe de ce e rău!”. Apoi m-am resemnat.

Am început să dau drumul la televizor și l-am lăsat să se joace pe telefon. Mai întâi au fost aplicațiile educative, dar bineînțeles că a aflat că există și altfel de jocuri, mai ales de când a primit și o tabletă cadou.

Când l-am găsit omorând zombie, am crezut că o să fac infarct

Odată ce deschizi cutia Pandorei, lucrurile pot scăpa de sub control foarte repede. Nu mai știam deloc cum să procedez, așa că am încercat să mă liniștesc și să creez o nouă strategie. Interzicerea nu mai era o opțiune viabilă. Așa am început negocierea și setarea unor limite. A fost greu însă. Eu spuneam o jumătate de oră, el voia mai mult. Sau, după o jumătate de oră de desene, voia încă o jumătate de oră de tabletă. Am început să-i explic că nu-i face bine să stea prea mult în fața unui ecran, dar atunci el mi-a dat replica: „Tu de ce stai mereu pe laptop?”. Ahhh! Simțeam că duc o luptă pe care deja o pierdusem, dar nu a fost așa.

Într-o seară, eu eram la bucătărie, iar Iusti pe tabletă. Altădată ar fi fost lângă mine, ajutându-mă și, gândindu-mă la asta, m-am întristat iar. Dar am zis că cea mai bună politică este comunicarea, așa că l-am chemat și i-am spus că aș avea nevoie de ajutor cu morcovii. Nu a zis nu.

A lăsat tableta jos și a venit. Atunci am simțit pentru prima dată că îmi pot lua regatul înapoi, chiar dacă în el vor fi dulciuri, desene animate și jocuri video.

Acum, desenele animate sunt distracția noastră de sâmbătă dimineața. Râdem, discutăm ce se întâmplă, ne gâdilăm. Mi-am adus aminte cât de mult îmi plăceau și mie, când eram mică, și i-am povestit despre desenele din epoca mea. Ne jucăm tot amândoi și pe tabletă – e adevărat că el este mult mai bun ca mine, deși mă străduiesc să scot și eu scor bun. Însă mă mângâie ușor pe păr și-mi spune: „Nu te supăra mami! Nu facem întrecere!”. Îmi arată ce trebuie să fac și mă consultă când își instalează un joc nou – „Uite mami, nu e cu împușcături! E un joc frumos!”.

Nu am abdicat!

Asta nu înseamnă că am abdicat! Încă susțin faptul că desenele animate, jocurile video și dulciurile îi fac rău. În doze mari. Dar, totodată am învățat că nu există un glob de cristal și că nu așa îl pregătesc pentru viața pe care o va avea de înfruntat ca adult. Am aflat că dacă se joacă pe tabletă nu înseamnă că nu-i mai place să se plimbe pe bicicletă. Am aflat că timpul petrecut în fața unui ecran nu ne desparte, ci putem să ne bucurăm împreună de el. Am aflat că putem și să citim, putem și să ne relaxăm uitându-ne la desene animate.

Citește și:  Ce fac copiii pe calculator sau pe tabletă? Iată răspunsurile lor sincere!

Am stabilit însă niște reguli legate de timp și le respectăm. Bineînțeles că le negociază la maximum, dar atâta timp cât știe că se poate juca pe tableta lui oricând, nu intră-n panică și nu simte nevoia să o ia nonstop pentru că… o are la dispoziție. Uneori sunt tristă și mă uit cu nostalgie la raftul cu cărți de povești, aducându-mi aminte de vremurile în care televizorul era doar o mobilă. Da, tehnologia l-a vrăjit, dar nu doar pe el, copilul, ci și pe mine, adultul. Chiar și așa, nici el și nici eu nu suntem dispuși să renunțăm la cărți sau la alte activități în aer liber.

În continuare, cel mai frumos moment al zilei este la culcare când Iusti alege cartea de povești, ne facem comozi în pat și citim. Acestea sunt momentele mele de glorie.

Până la urmă, dulciurile, desenele animate și jocurile video nu au de ce să-mi fie dușmani. Depinde de noi să se îmbine frumos în acest puzzle numit viață, offline și online.

Citește și: „Părinți liniștiți, copii fericiți – Cum să înlocuim țipetele cu conectarea” de dr. Laura Markham, un ghid care îi va ajuta pe părinţi să-şi gestioneze mai bine propriile emoţii, astfel încât să poată acţiona cu empatie și claritate în relația cu copilul, fără să apeleze la ameninţări, cicăleli, insistenţe, recompense sau pedepse. Cartea este disponibilă AICI.
Citește și:
Seara la televizor: cum să fereşti copilul şi să nu cerţi tatăl
Cu ochii în televizor: efecte asupra dezvoltării copiilor
Scrisoare către tableta fiului meu
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație