Cum să-ți faci copilul să aibă încredere în el

Iulia Mirică
incredere copil

Părinții petrec nenumărate ore încercând să se asigure că cei mici se poartă frumos, mănâncă tot din farfurie și își fac temele. Dar cât de des încerci să-l faci pe copil să aibă încredere în sine? Mai jos, îți prezentăm câteva moduri care să te ajute să faci asta, sugerate de parenting.com.

Tentația multor părinți este să-i ajute pe copii, fără ca aceștia să le ceară ajutorul. Pornirea de a ajuta este mai mare decât cea de a-l face să aibă încredere în el pentru a se ajuta singur. Dar care este punctul în care începi să-l tragi înapoi, în loc să-l ajuți să evolueze? Acela este momentul în care trebuie să-l lași să vină el la tine, să-i sprijini încrederea în el. Strategiile de mai jos îi vor insufla încrederea în forțele proprii, ajutându-l să devină un adult încrezător.

1. Nu râde niciodată de ideile sale, oricât de absurde ți se par

Precum adulții, copiii vor să fie luați în serios. Atunci când li se pare că sunt batjocoriți sau că se râde de ei, instinctul lor este de a se enerva, de a se închide sau de a nu mai împărtăși ideile de frica răspunsului tău. Copiii văd lumea într-un mod diferit decât o fac adulții. S-ar putea să fii surprinsă de ce ai putea descoperi atunci când îi arăți celui mic că-l asculți și că-i iei ideile în serios.

2. Pune-l în situații sociale nefamiliare

Să spunem că piticului tău îi place fotbalul, iar partenerul tău a plănuit o vizionare de meci cu prietenii săi, la care l-a invitat și pe cel mic. După ce îi spui că nu mai vin alți copii, s-ar putea să ezite, dar să accepte provocarea. La început, s-ar putea să fie mai timid, dar la sfârșitul serii să devină vedeta întâlnirii. Singurul mod de a stabili un nivel al confortului este să experimentezi în primul rând disconfortul.

3. Învață-l să cânte la un instrument muzical

Deși nu suntem de acord cu forțarea propriilor interese sau pasiuni ale părinților în viața copiilor, cântatul la un instrument va produce multe rezultate pozitive. Odată ce ajunge la o vârstă la care este mental capabil, cântatul la un instrument nu numai că îl va ajuta să-și elibereze stresul, dar s-ar putea să-i ofere și încredere în el.

4. Fă-i loc în bucătărie când gătești

Cei mai mulți copii sunt mult mai interesați de mâncat decât de prepararea mâncărurilor, dar vei fi surprinsă de cât de mult poate schimba o singură experiență percepția piticului tău. Roagă-l pe cel mic să fie asistentul bucătarului atunci când faci clătite. Mai târziu, s-ar putea să te roage el să îl implici în treburile tale din bucătărie, acest lucru ajutându-l să fie mândru de rezultatul final și de forțele proprii.

5. Sărbătorește succesul lui

Nu este vorba de a-i oferi o steluță de fiecare dată când mănâncă un morcov. Dar copiii reacționează favorabil atunci când sunt lăudați, când se întrec pe sine pentru a face ceva. Normal, toți oamenii funcționează pe acest principiu. Cu toate acestea, este important să-i arăți copilului tău că efortul este răsplătit și că este capabil de măreție.

6. Roagă-l să te învețe ceva

Puține lucruri îl fac pe cel mic să aibă încredere în el mai bine decât momentul în care îl faci să creadă că știe ceva mai bine decât tine. Orice lucru care îl poziționează ca expert, fie că este vorba de un joc sau de o melodie cântată la un instrument, îl va încuraja să-și împărtășească cunoștințele, fără laude, ție și celorlalți. Șansele sunt să-l ajuți să devină o persoană încrezătoare, care să iubească să-i învețe pe cei din jur diferite lucruri.

Sursă: parenting.com

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa