Cum să interpretezi dificultățile de socializare ale copilului

dificultățile de socializare

Toți părinții au în comun un lucru: vor ca micuții lor să se înțeleagă, să se joace și să interacționeze cu ceilalți. Cel mai adesea, aceste aptitudini sunt instinctive. Pentru cei care nu pot interacționa cu semenii, cu cât se intervine mai devreme, cu atât mai bine. Din moment ce atât ADHD cât și autismul au impact asupra relaționării, trierea problemelor din legate de dificultățile de socializare ale copilului este un pas înainte care te va ajuta să-ți dai seama cum să-l ajuți cel mai bine.

Autismul și dezvoltarea capacității de a socializa

Autismul este denumirea unei serii de tulburări comportamentale fundamentale din cauza cărora copilul nu poate socializa. Cazurile grave sunt cele în care copilul abia interacționează cu cei din jurul lui și comunică greu. La celălalt capăt se află copiii extrovertiți care se înțeleg bine cu adulții, dar nu reușesc să înțeleagă cu ceilalți copiii.

Ceea ce distinge autismul de AHDH sunt problemele care influențează dezvoltarea socială. Diagnosticul de autism este pus atunci când sunt probleme de comunicare și de comportament.

Socializare: Copiii cu autism au un decalaj în ceea ce privește socializarea și, conform unor studii, acestea sunt vizibile de la vârsta de șase săptămâni. În jurul vârstei de un, fără să fie învățați, cei mai mulți copii răspund atunci când își aud numele, interacționează și înțeleg anumite gesturi ca indicarea unui obiect și făcutul cu mâna. Întârzierile în ceea ce privește această abilitate este un semn care indică autismul. Abilitatea de a înțelege expresiile faciale, umorul și empatia – toate acestea apar în mod normal, ca și dorința de a arăta interes față de anumite situații, de a se juca împreună cu alți copii și de a căuta alinare atunci când e supărat. Alt semnal care ar trebui să te pună pe gânduri este evitarea contactului vizual, mimica limitată, lipsa de imaginație în joacă și neajutorarea. Atunci când aceste puncte importante în dezvoltarea uni copil nu sunt atinse la vârsta potrivită, este necesară evaluarea lui de către un specialist.

Comunicare: Cei mai mulți copii cu autism au probleme cu vorbirea și, de cele mai multe ori, vorbesc mai târziu decât alți copii de vârsta lor. Unii dintr ei chiar deloc. Cu toate acestea, greutatea sau incapacitatea de a înțelege aspectele non-verbale ale comunicării face ca vorbirea să semene cu un discurs, să fie repetitivă sau ciudată.  Elementele non-verbale ale comunicării includ detalii legate de „citirea” expresiilor faciale, înțelegerea tonului sau a umorului, inițierea sau continuarea unei conversații ca și lejeritatea de a te descurca în anumite situații.

Comportament: Autismul este caracterizat prin capricii comportamentale, include mișcări fizice repetitive, obsesive (de genul fluturării mâinii sau răsucirii pe loc) și, de multe ori, o gândire rigidă. În fine, diagnosticul de autism se pune după analizarea diferențelor din punctul de vedere al socializării și comunicării, nu numai al comportamentului.

 ADHD, lumea și dificultățile de socializare

Simptomele ADHD (tulburare de deficit de atenție) au impact asupra socializării, cauzează probleme de comunicare și poate duce la un comportament ciudat. Cea mai bună descriere a ADHD vine de la doctorul Russell Barkley care spune că „ADHD nu este o afecțiune din cauza căreia nu știi ce să faci, ci o tulburare dată de faptul că nu faci ceea ce știi”. Acest concept diferențiază ADHD de autism, pentru că cei care au ADHD cunosc majoritatea regulilor de socializare, dar nu știu cum să le urmeze încă.

Socializare: De cele mai multe ori, copiii cu ADHD știu care sunt regulile de socializare, dar încă nu au abilitatea de a o arăta. Simptomele care dau de gândit: copilul este distras, impulsiv sau reacționează violent într-o interacțiune directă. Ei nu dau atenție detaliilor care țin de socializare, pentru că ADHD îi împiedică.

Comunicare: Unul dintre aspectele omise în ceea ce privește diagnosticarea ADHD este o întârziere relativă a capacității de vorbire, de exprimare. Cu toate acestea, chiar și în lipsa acestei întârzieri, ADHD poate submina comunicarea. Copilul nu este atent la detalii, vorbește mult, te întrerupe, se abate de la subiect și are dificultăți în a reține informațiile. Spre deosebire cu copiii autiști, cei cu ADHD înțeleg elementele non-verbale.

Comportament: Deși nu este mereu cazul, problemele comportamentele apar deseori în cazul ADHD. Asta înseamnă că persoana respectivă nu respectă regulile sociale, acționează impulsiv, se prostește și întrerupe discuțiile. Din păcate, deși există informații contradictorii cu privire la asocierea ADHD cu autism, se pare că ar putea exista o legătură genetică între cele două afecțiuni. Ba, mai mult, tot mai des, copiii diagnosticați cu autism primesc și un diagnostic conex care atestă prezența ”elementelor de ADHD”.

Ia măsuri în vederea dezvoltării abilității de a socializa

Marea diferență între ADHD și autism este capacitatea de a înțelege ce este aceea socializare. Întârzierile în această zonă duc imediat cu gândul la autism, indiferent de severitatea acestuia. Copiii cu ADHD au probabil probleme adaptare în societate, dar ei înțeleg instinctiv cum stau lucrurile, chiar dacă nu o arată încă.

Sunt încă multe situații în care distincția între ADHD și autism nu este foarte clară, iar studiile recente sugerează cu un diagnostic inițial de ADHD duce apoi la autism. Important este ca, indiferent de care dintre aceste afecțiuni suferă copilul, să se intervină în cel mai scurt timp. Adesea, conceperea și aplicarea unui plan poate ajuta la stabilirea diagnosticului corect.

Cere o evaluare multilaterală. Cere-le educatorilor să evalueze gradul de dezvoltare al copilului tău, inclusiv capacitatea de înțelegere a elementelor non-verbale, joaca și modul în care se descurcă singur. Pe lângă asta, urmărește efectele comune ambelor afecțiuni – anxietatea și întârzierea motorie.

Înțelege impactul pe care-l are ADHD. Orice intervenție care ameliorează simptomele ADHD va îmbunătăți abilitățile afectate. De mare folos sunt terapiile individuale (sau cu părinții) care ajută abilitatea de socializare, dar și medicația. Ca un detaliu, comportamentul necuviincios, lipsit de remușcări, nu înseamnă neapărat lipsa empatiei la un copil. De cele mai multe ori, copiii cu ADHD sunt exagerat de emotivi și de imaturi și nu știu cum să-și exprime remușcările sau cum să reacționeze atunci când greșesc.

Începe terapia comportamentală și continu-o atâta timp cât sunt prezente simptomele. În cazul autismului, baza este terapia comportamentală, deseori ea fiind pe o perioadă de timp foarte lung.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()