Cum ne învățăm copiii să facă și să primească complimente?

Complimentele sunt abilităţi sociale de care avem nevoie în calitatea noastră de fiinţe sociale.

Ele crează energie pozitivă, relaxează atmosfera şi facilitează relaţiile dintre oameni. Sunt un semn de prezenţă, de conştientizare, de atenţie la celălalt şi la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Complimentele transmit apreciere şi sentimente autentice. În plus, au un efect pozitiv atât asupra celui care le face, cât şi asupra  celui care le primeşte. Sigur, există modalităţi de a le da şi de a le primi, iar aceste modalităţi le putem cunoaşte încă de la cele mai mici vârste. A-l învaţa pe copil să facă şi să accepte complimente îl ajută să îi aprecieze pe ceilalţi, dar şi să se simtă apreciat.

Copilul tău face crize de plâns, devine agresiv și te lovește, nu vrea să coopereze și îți vine, pur și simplu, să-ți iei câmpii? Participă la cursul ”Disciplină Pozitivă” cu Miruna Jovin și află ce e de făcut în astfel de situații. Înscrie-te AICI.

Copiii mici fac complimente?

Un bebeluş îşi arată încântarea cu tot corpul. Probabil  că ai observat că ochii micuţului tău strălucesc iar faţa radiază de apreciere! Pe măsură ce cresc, copiii adaugă expresiei non-verbale şi cuvinte prin care îşi arată încântarea.

În acelaşi timp, bebeluşii sunt încurajaţi pentru fiecare pas pe care îl fac şi pentru fiecare cuvânt nou pe care îl învaţă. La început, primesc complimente de la părinţi şi bunici. Apoi cercul se lărgeşte, iar cuvintele frumoase vin şi de la alţi membri ai familiei extinse, prieteni sau străini. Iar această lărgire a cercului social îi poate face pe cei mici să reacţioneze cu ruşine sau indiferenţă, reacţii care sunt normale pentru vârsta lor.

Copiii mici n-ar trebui  fortaţi să spună “Mulţumesc”

Oricum, până pe la patru-cinci ani, mulţi copii nu vor muţumi pentru cuvintele frumoase primite. Şi în acest caz, este de preferat ca tu, în calitate de părinte, să mulţumeşti în locul copilului, fie prin cuvinte, printr-un zâmbet sau printr-o confirmare din cap. Poţi fi sigură că micuţul tău o să observe ce ai făcut. Nu uita că imitaţia este o formă de învăţare importantă pentru copil.

Şcolarii sunt gata să înveţe despre complimente

Mersul la şcoală înseamnă debutul vieţii sociale a copilului, de aceea este nevoie să fie iniţiat în “arta” complimentelor. Acesta deja poate spune “Mulţumesc” când i se face un compliment. Iar tu îl poţi încuraja să înceapă cu cei din familie. E important de reţinut că nici la această vârstă nu e bine să fie forţat. E de preferat să îi sugerezi cu blândeţe, prin remarci de genul: “Uite, în situaţia aceasta mulţumim!”, “Vrei să mulţumeşti pentru acest frumos compliment pe care l-ai primit?”.

Pe la șapte-opt ani, copiii devin mai conştienţi de convenţiile şi de regulile sociale. La această vârstă, îl poţi învăţa arta de a primi şi de a face complimente prin indicaţii directe.  

Un mod foarte plăcut la această vârstă de a exersa “complimentarea” este jocul de rol. De exemplu, poţi scrie diverse situaţii pe bucăţele de hârtie, apoi trageţi un bileţel şi exersaţi împreună, fiind pe rând când persoana care face complimente, când persoana care primeşte complimente.

În cazul în care copilul tău este ruşinos şi nu prea vorbeşte în public, încurajează-l să răspundă la complimentele primite printr-un simplu zâmbet.

De asemenea, este recomandat să corectezi comportamentul nepoliticos al copilului tău în intimitate, acasă, nu în public.

Între nouă şi 12 ani, copiii sunt deja foarte implicaţi social şi foarte conştienţi de ceea ce presupune contactul cu ceilalţi. De aceea, sunt destul de receptivi la sugestii în legătură cu felul în care trebuie să se poarte în diverse situaţii sociale. Şi chiar dacă nu ţi-a arătat-o încă, poţi fi sigură că preadolescentul tău ştie tot ceea ce l-ai învăţat tu despre complimente!

Despre falsele complimente

Complimentele nu trebuie confundate cu laudele sau cu etichetările. Complimentul motivează şi inspiră, dă încredere în sine. “Îmi place pictura ta cu fluturi. Cum i-ai desenat?”, sună un compliment care arată apreciere. Lauda, pe de altă parte, duce la aşteptări nerealiste, pune presiune şi pe termen lung se ajunge la scăderea stimei de sine, atenţionează Alfie Kohn. “Bravo, ce fluturi frumoşi ai desenat! Sunt mândră de tine!”, o să spună un părinte care îşi laudă copilul. Etichetările, pe de altă parte, îl fac pe copil să pună semnul egal între comportamentul său şi propria sa persoană. Dacă un copil, să zicem, este darnic cu ceilalţi într-o după-amiază în parc acest lucru nu înseamnă că el este un copil darnic în general. După cum, dacă este obraznic cu un profesor, nu înseamnă că este un copil obraznic.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()