De ce e bine să ai un copil încăpăţânat?

copil-incapatanat-totul-despre-mame

Un copil încăpățânat s-ar putea să fie de dorit!

În primii ani de viață, toate rudele își doreau un copil ca mine. Când am devenit adult, mi-am dat seama de ce era mai bine pentru mine să fi fost un copil încăpățânat, nu unul cuminte.

Cât privește propriii mei copii, nu a fost nevoie să-i cresc altfel: cu un Berbec și un Leu în casă, încăpățânarea e la ordinea zilei. Totuși, să trăiești alături de niște copii care vor face întotdeauna ce vor ei (în ciuda tuturor eforturilor de domolire), nu e cea mai ușoară sarcină din lume. Noroc că mi-am dat seama la timp, înainte să fie prea târziu, cum să îi determin să facă ce e mai bine pentru ele, fără să-și dea seama că ideea îmi aparține: lăsându-le să experimenteze. la finalul zilei, atunci când are de ales, copilul va veni negreșit să-și ceară iertare dacă a greșit, sau să-ți mulțumească pentru sfatul bun.

Una peste alta, dincolo de intuiția mea de mamă trecută prin multe, m-am bucurat să citesc că și experții în parenting au ajuns, de curând, la concluzia că părinții care au copii încăpățânați ar trebui să se bucure, în loc să dispere.

Cei dintâi vor fi cei încăpățânați

Știți vorba aceea cu “unde te pun, acolo să stai?”. Asta am fost eu, toată copilăria. Spre adolescență, m-am răzbunat stupid, pe uscat și fără spor pe cei apropiați: am fost irascibilă, obraznică, dar am sfârșit tot prin a face ce mi-au spus ei: adică un liceu cu profil economic care nu m-a ajutat cu absolut nimic în viață, și despre care ai mei spuneau c-o să mi-o salveze și-o să mă urce pe culmile gloriei. Într-a XII-a, în ultimul trimestru, pe când mă pregăteam asiduu pentru Drept și trecusem pe lângă mustață de tentația de-a da la Științe Economice, am înțeles că trebuie să mă trezesc. Am ales Jurnalismul pentru că-mi plăcea să scriu și să citesc, dar pentru adevărata mea vocație – muzica – era mult prea târziu.

Când am devenit, la rândul meu, mamă, am avut aceeași tendință de-a dicta copiilor ce să facă, gândind că nimeni nu știe mai bine ca un părinte ce e mai bine pentru ele. E-adevărat, nimeni, în afară de ele însele. Sistematic, copilele mele au refuzat să facă ceea ce le impuneam și au continuat să meargă doar la activitățile care le făceau plăcere. Mai mult, au continuat să se îmbrace după propriile reguli, să adoarmă când își doresc, să mănânce ce vor și să învețe doar la materiile care le interesează.

Și dacă inițial am fost îngrozită că fetele mele vor sfârși prin a ajunge niște adulți răzvrătiți și problematici, cu timpul m-am mai calmat și intuiția mi-a spus că e posibil ca ele să devină lideri adevărați. Mi-am zis: “Mai bine să le urmeze alții, decât ele să urmeze pe alții”. 

Ba, am sărit în sus de bucurie când am aflat că, potrivit unor cercetări recente, care au urmărit elevi începând de la primele clase primare, până în momentul în care au devenit adulți, s-a descoperit că acei copii care încălcau frecvent regulile sau își înfruntau constant părinții au devenit, în marea lor majoritate, persoane educate cu mult peste medie, care câștigă sume importante din profesiile pe care și le-au ales. Mai mult, în același studiu, copiilor între între 8-12 ani le-au fost evaluate trăsăturile de personalitate non-cognitive cu privire la conștiinciozitatea academică, la felul în care se comportă vizavi de drepturile pe care le aveau, dar și la modul în care sfidau regulile. Patruzeci de ani mai târziu, cercetătorii au verificat traseul acestor copii deveniți adulți, pentru a vedea cum au evaluat și cum s-au transformat. Cei care au încălcat regulile și și-au sfidat părinții au fost cei care au câștigat cel mai bine mai târziu, ca adulți.

O să am niște copii bogați!

Studiul nu explică de ce există o legătură atât de strânsă între încălcarea regulilor din copilărie și veniturile ridicate de la mijlocul vieții. Autorii cercetării consideră că e posibil ca acești copii să fie mai competitivi în clase, fapt ce îi ajută să avanseze mai repede în poziții-cheie, ca adulți. E posibil, cred savanții, ca la negocierile salariale să aibă curajul să ceară bani mai mulți, să fie mai dispuși ca alții să se lupte pentru propriile interese financiare, chiar și cu riscul de a-și deranja colegii și prietenii. Totuși, cercetătorii nu exclud ca acești adulți să-și câștige superioritatea din punctul de vedere al venitului și pe căi mai puțin etice.

Cum știi dacă ai un copil cu o voință de fier?

Acești copii se vor “bate” pentru a-și impune punctul de vedere chiar și atunci când le demonstrezi că ceea ce-și doresc este ilogic și o vor face cât se poate de vocal, spun terapeuții. Vor merge până în pânzele albe și cu orice preț ca să obțină ceea ce doresc.

Așadar, să ne bucurăm sau nu că avem acasă un astfel de copil încăpățânat? Terapeuții consideră că micii încăpățânați înclină, mai târziu, în viață, să facă mai degrabă ceea ce este bine și corect, decât să se ia după prieteni sau după ce spun alții. Dacă părinții reușesc să le canalizeze dorința genetică de dreptate spre rezultate bune la școală sau spre un scop nobil, acești copii vor deveni lideri motivați care vor lua cele mai bune decizii, chiar și atunci când nu vor avea niciun fel de ajutor sau cu cine să se sfătuiască.

Dar cum ajungi aici? Cum îi orientezi încăpățânarea spre ceva constructiv? La fel ca atunci când ai de-a face cu o situație de conflict: fii mereu deschisă spre comunicare. Ascultă-le motivația, roagă-i să-ți explice felul în care văd lucrurile. Pe măsură ce vor vorbi, s-ar putea să îți dai seama că ceea ce susțin nu e chiar atât de lipsit de logică, dimpotrivă, s-ar putea dovedi o soluție mai bună decât cea pe care ai găsit-o tu. Dacă vin cu argumente solide, vă puteți întinde la un lung dialog. Şi poți, de exemplu, să-i laşi să se culce mai târziu, așa cum își doresc, dar doar într-o anumită zi a săptămânii, arătându-le cu blândeţe că există, totuşi, nişte limite care trebuie setate de părinţi şi care duc la o bună comunicare şi înţelegere, chiar dacă una dintre părţi este teribil de încăpăţânată.

Citește Cum să crești un copil energic”, de Mary Sheedy Kurcinka, cartea care aduce părinților noi strategii pentru viața cu un copil energic, un program simplu în patru pași pentru a gestiona petrecerea timpului liber, orele de masă și alte situații dificile. Cartea este disponibilă AICI.

Citeşte şi:
Ca de la copil la mamă: cum vrem să fim crescuţi
Ţi-a mâncat pisica limba? Mutismul selectiv la copii
“Le datorăm copiilor noştri dreptul la un proiect original, personal de viaţă”
Cristian China-Birta aka Chinezu: ”Ascultaţi-vă copiii!”
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație