De ce ne îngrijorăm?

ne îngrijorăm

Recunosc că îmi place să citesc cărți de neuroștiință. Pentru mine este fascinant să descopăr ce se întâmplă cu adevărat în creierul nostru. Este o mașinărie fantastică care rămâne încă un mister. Și, cu toate acestea, oamenii de știință ne spun lucruri uimitoare. Iar unul dintre ele face referire și la capacitatea neuronală a creierului de a se îngrijora.

Când ne ajută și când ne împiedică îngrijorarea?

Pentru că sunt un tată stresat, subiectul îngrijorării m-a atras ca un magnet. Oare ce se întâmplă în creierul meu atunci când mă îngrijorez? Este îngrijorarea o emoție sau ține mai degrabă de gândirea în viitor? E ok să mă îngrijorez sau ar trebui să gândesc tot timpul pozitiv? Oare faptul că sunt un părinte îngrijorat ar trebui să mă îngrijoreze? 🙂 Da. Probabil că ați tras deja o concluzie în ceea ce mă privește. Omul ăsta e prea stresat. Dar lăsând la o parte auto-ironia, ce se întâmplă în spatele creierului este cu adevărat fabulos. Într-un volum publicat anul trecut de editura New Harbinger Publications, Inc, intitulat The Upward Spiral, Using Neuroscience to reverse the Course of Depression, One Small Change at a time, autorul Alex Korb dedică un capitol întreg acestui subiect. Ce mi s-a părut mie important este că atunci când ne îngrijorăm folosim aceleași circuite neuronale care se activează și când vrem să luăm o decizie sau să rezolvăm o problemă. Ambele, dacă vreți, sunt un produs al cortexului prefrontal. Ne ajută să anticipăm viitorul și consecințele acțiunilor noastre. Așadar, dacă vreau să fac un lucru, de pildă, să-l duc pe copil în parc și sunt nevoit să fac slalom printre mașini și să traversez o mie de străzi, să evit 5 câini turbați și patru batranici ofticate, atunci, ca să ajung unde mi-am propus sigur și fără prea mare epuizare, trebuie să calculez toate variantele. Așadar, atunci când îmi planific ceva, am nevoie de un pic de îngrijorare. Este o funcție a creierului care mă poate salva pe mine și pe copilul meu. Ingrijorarea ajută să privești în profunzime lucrurile și iei o decizie. Dar pentru că există o conexiune cu sistemul limbic, creierul meu anticipează și cum o să mă simț în legătură cu acel eveniment.

Când devine îngrijorarea o problemă?

Problema apare atunci când circuitele neuronale ale îngrijorării și ale anxietății interferează. După părerea mea, o doză de anxietate e normală atunci când te gândești că vei fi nevoit să îți salvezi copilul din fălcile unui maidanez. Dar când anxietatea devine prea mare, circuitul neuronal responsabil de luat de decizii, de rezolvat probleme, se blochează în îngrijorare. Și în loc să pot găsi o soluție la problema mea, rămân blocat în această întrebare: Ce se va întâmpla dacă nu reușesc să-mi apăr copilul? Iar acest gând mă țintuiește într-o spirală. Îngrijorare-anxietate și anxietate-îngrijorare. Iar cu cât această spirală se adâncește cu atât devin mai panicat. Accesul la orice soluție este blocată pentru că în momentul activării acestei tornade, se produce un scurtcircuit care nu mai lasă informația să ajungă la cortextul prefrontal. Rămân blocat în anxietate și într-o frică proiectată. Observația autorului este că atunci când sistemul limbic, sediul amigdalei, este în plină reactivitate, este ca și cum ai deschide volumul emoțiilor negative. În acest moment, planificarea devine greu de realizat din cauză că comunicarea frontal-limbic este copleșită de urletul creierului emoțional. În acest moment, orice decizie ai lua simți că e cea mai proastă decizie, iar în cel moment pur și simplu te sufoci în toate scenariile nasoale care ți s-ar putea întâmpla.

 Ce facem când ne îngrijoram prea tare?

Alex Korb te sfătuiește, dacă tinzi să te îngrijorezi prea mult încât să nu mai ai acces la rațiune, să îți reduci din opțiuni și să iei o decizie cât poți de repede. Odată ce vei lua o decizie, una cât de mică, totul va începe să fie mult mai ușor de gestionat. Cu alte cuvinte, dacă rămâi în panică că ceva rău se va întâmpla cu copilul tău ( oare să ies în parc sau nu, oare să iau o bâtă cu mine sau nu etc. ) ia rapid o decizie. De pildă, azi o să mă duc în alt parc. Sau azi o să o iau pe altă stradă sau rămân acasă. Asta te va ajuta să ieși din spirala asta și să te focusezi pe ce poți controla, decât pe ce nu poți. Te vei simți în control și asta va reduce anxietatea și îngrijorarea. Curaj!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()