De ce nu avem amintiri din primii ani de viață?

Andreea Popa
de ce nuu avem amintiri din primii ani de viata totul despre mame

Un nou studiu explică de ce nu avem amintiri de când eram bebeluși

Freud o numea amenzie infantilă, necesară pentru a reprima diverse traume, în timp ce psihologii considerau că un bebeluș nu are creierul suficient de dezvoltat pentru a stoca amintiri. Acum, o nouă explicație științifică prinde contur.

Cum se poate ca bebelușii să-și aducă aminte lucruri, dar ca aceste amintiri să dispară complet până când devin adulți? Această întrebare a primit de-a lungul anilor multe răspunsuri, toate diferite.

Acum, oamenii de știință au găsit primele dovezi care arată că nu este vorba despre reprimarea traumelor din copilărie, așa cum spunea Freud. Și nici despre insuficienta dezvoltare a părților creierului responsabile de memorie, așa cum au considerat timp psihologii.

Ci despre neurogeneză. Haideți să aflăm ce anume presupune acest proces.

Neurogeneza, explicația pentru amnezia infantilă

Potrivit unui studiu publicat în revista Science, realizat pe rozătoare, se pare că noile celule care se formează constant în creierul mamiferelor și cu o rată accelerată în cazul puilor, proces numit neurogeneză, interferează cu funcționarea circuitelor neuronale responsabile de stocarea amintirilor. Iar asta deoarece neurogeneza este activă îndeosebi în zona hipocampului, arie cerebrală responsabilă cu procesul de învățare și de stocare a amintirilor.

Cu alte cuvinte, în general, rezultatul neurogenezei este o memorie mai bună și o capacitate mai bună de învățare. Dar, în cazul copiilor, din cauza ratei accelerate a neurogenezei, există și un revers al medaliei. Potrivit studiului menționat, apariția noilor neuroni din primii ani de viață dă peste cap capacitatea de memorare, deoarece formarea noilor celule afectează circuitele asociate memoriei de lungă durată.

Cum au ajuns cercetătorii la această concluzie? Au stimulat crearea unor noi amintiri unor rozătoare, prin asocierea unui loc cu un slab șoc electric. Apoi “s-au jucat” cu rata neurogenezei micilor animale. Concret, prin stimularea neurogenezei șoarecilor (cu ajutorul activităţii fizice sau cu medicamente), s-a remarcat că aceștia își pierd din amintirile și conexiunile create inițial. În schimb, prin încetinirea neurogenezei, șoarecii au dobândit o mai bună capacitatea de memorare.

Bineînțeles că studiul nu este 100% relevant, deoarece a fost realizat pe șoareci, nu pe oameni. Iar șansele ca o astfel de cercetare să aibă subiecți umani sunt inexistente. Totuși, având în vedere similaritatea creierelor mamiferelor, studiul reprezintă un bun punct de plecare în explicarea fenomenului catalogat de Freud drept amnezie infantilă.

Memoria explicită versus memoria implicită

Pe de altă parte, faptul că nu ne amintim nimic din primii ani de viață nu înseamnă că toate experiențele avute în acea perioadă sunt nule, atrag atenția psihologii. Ba chiar din contră. Pe lângă hipocamp, în cadrul sistemului limbic al creierului se află și amigdala. Iar dacă hipocampul procesează memoria narativă, amigdala este responsabilă de procesarea amintirilor emoţionale puternice. Și, din nou, dacă hipocampul este dat peste cap de rata accelerată a neurogenezei în primii ani de viață, amigdala este deja un organ matur încă de la naștere. De aceea bebelușii pot să simtă o gamă largă de emoții, chiar dacă nu le înțeleg prea bine conținutul și nu le pot gestiona.

Ceea ce înseamnă că, datorită amigdalei, toate sentimentele puternice din bebelușie și asocierile făcute sunt bine puse la păstrare, dar nu ca o amintire clară, ci ca un sentiment, un mod de a reacționa sau relaționa, ca acel nod în stomac pe care îl simțim în anumite situații fără a avea o explicație. Cu alte cuvinte, amigdala are rol în depozitarea conținutului emoțional al memoriei, fiind responsabilă de “memoria implicită”.

De aceea, chiar dacă nu ne aducem efectiv aminte de experiențele din copilărie, ele ies deseori la suprafață ca răspunsuri inconștiente la anumite situații, prin “aduceri-aminte” emoţionale, senzoriale şi viscerale.

Și, apropo de forma în care se păstrează amintirile de la vârste mici, vă sfătuim să citiți acest articol: Autoliniştirea bebeluşului şi a copilului mic

Nu uitați să ne dați un like pe Facebook, dacă nu ne-ați dat deja, pentru a fi la curent cu toate articolele interesante pe care le publicăm!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa