Să crești un “copil bun”, în accepțiunea termenilor de docil, conformist, extrem de politicos și lipsit de asertivitate, reprezintă pentru numeroși părinți un ideal. Ce mamă nu-și dorește un școlar care să-și facă întotdeauna temele fără să fie rugat sau un copil care își ține camera perfect ordonată din proprie inițiativă? Ei bine, specialiștii în psihologie anunță o serie de pericole ascunse în spatele acestui comportament exemplar.
Copiii care nu ridică probleme imediate și evidente sunt considerați a fi „cei buni”. Adulții presupun că o conduită ireproșabilă este semnul unei educații depline și că este normal ca un copil să îndeplinească așteptările celor din jur fără să protesteze. Această aparentă normalitate ascunde, însă, dezechilibre emoționale și lacune în formarea personalității vizibile mai târziu, în viață.
Frustrările din interiorul unui copil bun
Tocmai faptul că un copil nu se răzvrătește, nu opune rezistență în fața lucrurilor pe care nu și le dorește și nu își exprimă dezaprobarea este semnul cel mai clar al unor probleme formate deja la nivel inconștient.
Primul semnal de alarmă tras de un copil „bun” este nevoia lui excesivă de a face pe plac celor din jur. El consideră nu are nicio altă opțiune și trăiește sub povara obsesiei de a-i mulțumi pe alții, valorizându-se doar prin reacțiile pozitive pe care le stârnește. Bunătatea devine, astfel, mai degrabă o necesitate și nu o alegere.
Frustrările care nu ajung să fie exprimate și soluționate devin, treptat, izvorul tulburărilor de personalitate care prind amploare la maturitate.
Motivele din spatele obedienței excesive
Foarte mulți copii sunt excesiv de obedienți din dragostea pe care o poartă unui părinte depresiv, care se comportă constant ca și cum nu mai poate tolera dificultăți suplimentare.
Alte posibile explicații sunt dorința de a liniști un părinte violent care devine și mai înfricoșător la primul semn de comportament mai puțin dezirabil al copilului.
Alți copii se străduiesc să fie perfecți pentru a obține până și cel mai discret crâmpei de atenție de la un părinte mereu ocupat și distras.
Consecințele comportamentului exemplar
Reprimarea emoțiilor negative produce, pe termen scurt, afișarea unui comportament exemplar care îi bucură pe adulți. Pe termen lung, însă, conduce la acumularea unei serii întregi de handicapuri emoționale. Părinții și educatorii ar trebui să observe semnele politeții exagerate și să le perceapă ca pe potențiale pericole, potrivit thebookoglife.org.
În timp, un astfel de copil cu o conduită ireproșabilă interiorează numeroase secrete, ascunse în spatele unui vocabular plăcut. Adulții care au avut un comportament de acest tip în copilărie sunt excelenți „people pleasers” (n.r. persoane care îndeplinesc așteptările celor din jur dintr-o nevoie patologică de aprobare), însă sunt totodată tulburați de simptome psihosomatice, ieșiri nervoase neașteptate și comportamente deviante.
Boala unui fost copil foarte cuminte este aceea că nu a beneficiat niciodată de toleranța celor din jur în fața greșelilor sale. Un copil sănătos este acela căruia i se permite să își exprime emoțiile negative (invidie, furie, egocentrism etc.) și să se simtă la fel de iubit în continuare.
Adultul care nu a avut acest privilegiu dezvoltă, de cele mai multe ori, tulburări de natură sexuală. În copilărie, este posibil să fi fost lăudați în repetate rânduri pentru puritatea și inocența lor. De aceea, manifestarea propriei sexualități la maturitate poate să nască sentimente de vină sau chiar dezgust. De aici și până la reprimarea propriilor dorințe, repulsia față de propriul corp sau comportamentele sexuale deviante mai rămâne un singur pas.
La serviciu, fostul copil bun întâmpină alte dificultăți. Comportamentul docil, teama de a nu-i supăra pe cei din jur și obsesia de a nu crea probleme prin exprimarea unui punct de vedere personal nu sunt tocmai ingredientele unei avansări în carieră. Toate oportunitățile ivite sunt pierdute din cauza unor blocaje emoționale. O idee genială, dar care ar putea deranja pe cineva, nu va fi pusă în practică de frica dezaprobării. Riscul de a rămâne pe o poziție mediocră este, astfel, foarte mare.
Bucuria de a lăsa un copil să fie el însuși
Singura modalitate de a crește un viitor adult echilibrat și cu șanse optime de a avea succes este să îi oferi un dar extrem de important – libertatea de a fi el însuși și dragostea necondiționată.
Încurajează-ți copilul să își exploreze emoțiile, să le manifeste și să învețe să le gestioneze cu ajutorul tău. Fii lângă el când este furios sau egoist, ajută-l să se exteriorizeze și spune-i că îl înțelegi și nu vei înceta niciodată să-l iubești, indiferent de greșelile sale.
Maturitatea implică o relație sinceră cu propria persoană și acceptarea egală a virtuților și defectelor, iar acest lucru trebuie să fie înțeles și asumat de la vârste fragede.
