Dragi părinți, ascultați-vă copiii!

TDM: Adolescenţa este o vârstă care pe noi, părinţii, ne sperie. Copilul care ne implica în toate activităţile sale devine brusc un mister, un străin care nu pare să vrea să împărtăşească nimic cu noi. Adolescenţa este, desigur, o vârstă a descoperirilor care pot fi, deopotrivă, terifiante şi extraordinare. Tu, însă, nu pari să te sperii de adolescenţi. Dimpotrivă, lucrezi cu adolescenţi, atât în terapie individuală, cât şi în grupuri de dezvoltare personală şi psihodramă. Ce pot aştepta adolescenţii (şi famillile lor) de la un astfel de grup şi de la interacţiunea cu un terapeut?

Cred că eu am rămas o adolescentă, pentru că e vârstă care mie îmi place cel mai mult. Adolescenții sunt niște oameni aproape mari cu suflete de copil. Sunt cel mai ușor de rănit și de aici suferința lor continuă. Au nevoie de înțelegere și ascultare, au nevoie de respect dar în același timp au nevoie de ocrotire. Au încă nevoie de părinții lor dar au nevoie și să li se recunoască faptul că nu mai sunt copii. E o vârstă complicată, la care se reiau conflicte din prima copilărie, nevoia de recunoaștere și de identitate, opoziția față de părintele de același sex, temeri, angoase.

Terapeutul poate fi un părinte dar și un prieten. De multe ori părinții încearcă să ia acest rol, de părinte-prieten. Unii reușesc dar cei mai mulți eșuează. Se întâmplă acest lucru pentru că adolescentul are nevoie să crească, să se opună valorilor familiei, să fie mai bun decât mama sau decât tata și atunci îi este dificil să fie și prieten cu părinții săi. Le spun adesea părinților să rămână părinții adolescentului, să reziste acestei perioade furtunoase, să nu încerce neapărat să fie prieteni cu adolescentul pentru că acesta are deja alți prieteni. Rămânând în rolul de părinte aceștia pot să asigure și supravegherea de care adolescentul are nevoie și îndrumarea dar și ceva ce din păcate se omite adesea și anume respectul.

Se vorbește rar despre respectul pe care noi îl datorăm copiilor noștri. Respectul este ,,ceva” ce ne obligă sau ne ajută să îi ascultam, să le respectăm părerile, să le respectăm nevoile și intimitatea. Între părinte și copil este nevoie să existe respect și nu neapărat prietenie.  Terapeutul în schimb poate deveni ceea ce adolescentul are nevoie, părinte sau prieten, rămânând totuși în rolul de adult. Adolescenții au nevoie și de un grup, pentru că această este vârstă la care copilul nu se mai oglindește în ochii părinților și ai adulților ci în ochii colegilor, ai egalilor. Adolescenții au nevoie de un grup și este ideal că acest grup să fie unul conținător, care îi ajută să se dezvolte armonios, în care relațiile se structurează echlibrat. Teatrul și psihodrama îi ajută pe adolescenți să se exprime, să se joace, să joace roluri diverse prin care ei învață cum e să fii om mare și care e drumul pe care să îl urmeze.

TDM: Deşi ai lăsat în urmă actoria, teatrul face parte din viaţa ta în cotinuare. Şi nu mă refer acum doar la faptul că soţul tău, Voicu Hetel, este un actor îndrăgit de mulţi copii, ci la proiectul vostru comun, Teatrul din Podul meu, unde iată, teatrul, terapia şi dezvoltarea personală sunt la ele acasă. Cum s-a născut acest proiect şi ce aduce el nou?

Teatrul din Podul meu s-a născut exact din nevoia de a îmbină cele trei aspecte teatrul, psihodramă și dezvoltarea personală. Este un proiect special prin care noi dorim să aducem familiile împreună, să lucreze împreună. Teatrul este un minunat prilej de a oferi copiilor un mod de a se distra dar și de a învață, iar atelierele de după teatru aduc copiii și părinții și îi invită să creeze ceva împreună. Nu contează prea mult lucrușorul creat cât faptul că aceștia fac ceva împreună, că un copil realizează ceva sub ochii părintelui lui care îl apreciază. Dezvoltarea personală este o parte importantă a acestui proiect. Părinții pot oricând să întrebe lucruri despre copiii lor, pot participă la sesiuni împreună cu copiii sau separat. Este un proiect care se dezvoltă pas cu pas, eveniment cu eveniment. Avem și o parte de acțiuni caritabile.  Tot în ideea de a aduce oamenii împreună, am ales să îi implicăm pe cei care ne cunosc în ajutorarea altor copii. Oricine poate avea o hăinuță sau o jucărie iar acestea pot fi de un real folos pentru cei care nu le au.

TDM: Cu toţii avem momente de cumpănă în relaţia cu copiii noştri. Când este totuşi momentul să apelăm la ajutorul unui psihoterapeut? Care sunt cele cîteva semne care ne pot da de înţeles că o intervenţie specializată nu este doar benefică ci chiar necesară?

Este greu de apreciat în general care sunt semnele anume care ar trebui să trimită un copil și o familie la psiholog. Semnele sunt cele clinice și sunt publicate peste tot. Dar eu fac întotdeauna apel la intuiția părintelui, la ceea ce simte el, la acel ,,ceva nu e în regulă iar eu nu pot înțelege sau conține acest ceva”. Există cazuri clinice clare de patologie când copilul ajunge la psiholog pentru că are nevoie de un ajutor specializat, când își poate face rău sieși sau altora, când nu se dezvoltă normal sau nu se comportă în acord cu vârstă pe care o are.

Dar în afară de aceste cazuri, copilul poate să traducă o suferința familială sau o tensiune existentă. Dacă un copil se îmbolnăvește extrem de des, dacă se accidentează des, dacă eșuează des, acestea sunt semnale de alarmă pentru un părinte care începe să se întrebe ce se întâmplă de fapt, ce nu e în regulă. Agresivitatea copilului este tot un semnal de alarmă prin care acesta încearcă să atragă atenția asupra sa și asupra a ceva din viața sa. De asemenea, incapacitatea de a face față la școală sau de a se integra într-un grup sunt tot semnale ale copilului. În general le recomand părinților să își asculte copiii și să își asculte intuiția atunci când li se pare că ceva nu merge și să nu ezite să ceară ajutorul. Obstacole întâlnim mereu în viață, iar rolul de părinte nu este un rol care vine de la sine așa cum se spune ci un rol care se învață. Nu este important să nu greșești ci să înveți să îți corectezi greșelile și să înveți din greșelile tale. Părinții nu trebuie să vină la psiholog cu ideea că au greșit ceva ci cu ideea că au nevoie de ajutor și îndrumare să facă lucrurile și mai bine.

 

 

 

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()