Educația muzicală ajută la dezvoltarea creierului copiilor

Muzica este o limbă universală prin care ne exprimăm stări de spirit, emoții și dorințe și ne ajută să ne conectăm unii cu alții prin intermediul unei mari varietăți de legături la nivelul sistemului nervos. Peste 400 de studii au arătat, până acum, că muzica este un adevărat medicament, care poate ajuta la tratarea afecțiunilor mentale. Cercetătorii au demonstrat că, în cazul schizofrenicilor, simptomatologia este îmbunătățită, iar ei devin mai sociabili atunci când ascultă muzică. De asemenea, este utilă în reducerea depresiilor, a anxietăților sau a durerilor cronice, potrivit wakeup-world.com.

Cum ajută muzica la dezvoltarea copilului din burtă

Copiii pot beneficia și ei de binefacerile sunetelor. Educația muzicală accelerează dezvoltarea creierului, mai ales a acelor zone responsabile cu procesarea sunetelor, cu limbajul, cu abilitatea de a vorbi în public și de a citi, potrivit unei cercetări realizate de-a lungul a cinci ani de către University of Southern California.

”Suntem foarte interesați de impactul pe care educația muzicală în asupra capacităților cognitive, socio-emoționale și asupra dezvoltării creierului copiilor”, a spus Assal Habibi, conducător al cercetării. Pentru a găsi răspunsul la întrebările lor, oamenii de știință neurologi au studiat comportamentul și dezvoltarea cerebrală a 37 de copii din cartierele mărginașe ale orașului Los Angeles. 13 dintre ei, cu vârste de 6 și 7 ani, au început să ia lecții muzicale de la Youth Orchestra. Au învățat să cânte la vioară, exersând până la 7 ore pe săptămână. 11 copii din grup au fost înscriși la ore de fotbal și alți 13 nu au urmat niciun fel de activitate.  Fiecare dintre ei a fost apoi testat prin metode specifice neuroștiinței.

Iată ce trebuie să știe orice părinte despre dezvoltarea creierului la copii

După doi ani de la începerea cercetării, oamenii de știință au constat că aceia care au urmat studii muzicale s-au maturizat mult mai repede decât ceilalți, sistemul lor auditiv fiind stimulat de muzică. Procesarea sunetelor s-a dovedit utilă și în dezvoltarea limbajului, a capacității de a citi și de a socializa.

Educația muzicală: de la ureche la creier

Sistemul nostru auditiv conectează urechea cu creierul pentru a-l ajuta să proceseze sunetele. Atunci când auzim ceva, urechea receptează sub formă de vibrație și îl transformă în stimul nervos. Acesta este trimis la creier, la talamus pentru ca mai apoi să ajungă la cortexul auditiv. Studiind modul în care acesta este procesat au ajuns la concluzia că studiul muzicii i-a ajutat pe copii să proceseze mai ușor sunetele. La sfârșitul cercetării toți copii au fost rugați să identifice diferențele de tonalitate și ritm a 24 de melodii. Atunci când a fost vorba despre melodii identice niciunul nu a avut nicio problemă să stabilească acest lucru. Nu același lucru s-a întâmplat și în cazul diferențelor, pe care doar cei care au participat la orele susținute de Youth Orchestra au putut să le determine.

Cum descoperi talentele copilului tău?

Cercetătorii au mai descoperit că puterea muzicii asupra activității neuronale se vede în toate regiunile creierului. Totuși, reacțiile sunt diferite în funcție de armonie, melodicitate și ritm. Potrivit oamenilor de știință recomandarea celebrului Luciano Pavarotti este cât se poate de pertinentă: ”Copiilor care nu le este introdusă muzica de la vârste foarte fragede, li refuză accesul la ceva fundamental pentru viața lor.”

De ce e ar trebui să îţi înscrii cât mai repede copilul la un curs de muzică

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()