Enurezisul nocturn la copii. Ce e de făcut atunci când copiii (re)încep să facă pipi în pat
Se întâmplă uneori ca dupa o vreme de când a învățat să folosească toaleta, copilul să reînceapă facă pipi in pat. Care sunt cauzele și cum se tratează enurezisul nocturn la copii?
Ce este enurezisul nocturn?
Enurezisul nocturn se referă la scăparea involuntară de urină în timpul somnului. Copilul „face pipi în pat” fie în timp ce doarme profund, fie în timp ce se află într-o stare de semi veghe, dar care nu îi permite să ajungă la baie la timp.
Până la ce vârstă este considerat normal enurezisul nocturn?
Udatul patului este considerat o problemă atunci când apare după o perioadă suficient de lungă de la momentul în care copilul a încetat să se mai scape pe el în timpul somnului. Trebuie ţinut cont atât de vârsta copilului, cât şi de vârsta la care acesta a început să folosească oliţa/toaleta. În mod general însă este considerat un semnal de alarmă când apare la băieţi peste 6 ani sau la fetiţe peste 5 ani.
Enurezisul nocturn afectează 15-20% dintre copiii de 5 ani, 7% din cei cu vârsta de 7 ani şi 1-2% dintre adolescenţi. Statistic, băieţii sunt de două ori mai afectaţi decât fetele.
Mulţi copii se confruntă cu enurezisul la un moment dat, dar de obicei dispare de la sine de-a lungul timpului. Nopţile cu „patul ud” sunt, în majoritatea cazurilor, o etapă naturală a creşterii, ele dispărând pe măsură ce copilul creşte.
Enurezisul nocturn – Cauze:
Există mai multe cauze care pot duce la udarea patului în timpul somnului.
În unele cazuri, enurezisul nocturn este asociat unei întârzieri în dezvoltare şi nu unei boli ori suferinţe emoţionale. Doar 5%-10% din cazurile de „pipi în pat” sunt cauzate de situaţii medicale specifice. Diagnosticul trebuie pus numai de către un specialist (medic urolog în colaborare cu neurologul).
Termenul de „întârziere în dezvoltare” nu trebuie să sperie în acest caz, el făcând referire la dezvoltarea fizică a celor mici şi care se produce în ritm diferit, de la copil la copil. Cauza udării patului este formarea urinei din timpul nopţii. În mod normal, un hormon eliberat în corp în timpul somnului reduce fluxul urinar. Acest hormon antidiuretic este cunoscut sub numele de Vasopresin Arginina sau AVP. Creşterea bruscă (şi normală) a hormonului reduce nivelul producţiei de urină la nivelul rinichiului pe timpul nopţii astfel încât vezica nu se umple complet până dimineaţa. Acest hormon nu există la naştere în corpul copilului. Mulţi copii încep să producă acest hormon între vârsta de 2 ani şi 6 ani, alţii între 6 ani şi sfârşitul pubertăţii. Iar unii pur şi simplu nu pot deloc să-l producă.
Enurezisul nocturn apare deseori la micii şcolari, datorită noului ritm zilnic căruia trebuie să se adapteze. Se estimează că un procent de 10-15% dintre elevii ciclului primar se confruntă cu această problemă, datorată timpului mare petrecut în şcoala versus condiţiile improprii de folosire a toaletei în cadrul şcolilor (lipsa igienei, lipsa intimităţii, interzicerea folosirii toaletei la cerere etc). De asemenea, copiii nu au timp suficient în prima parte a zilei să consume apă, uita ori se iau cu joacă în timpul pauzelor. Aşa încât ei consuma lichide cu precădere în a doua parte a zilei, iar şansele ca vezica să fie plină în primele ore de somn creşte foarte mult.
În unele cazuri, mai rare, udatul patului se poate datora unor situaţii particulare, precum: stresul provocat de o schimbare majoră în viaţa copilului, boala (boli ale aparatului urinar, diabet – în aceste cazuri copilul prezintă şi alte simptome vizibile) sau abuzul sexual.
Enurezisul nocturn. Tratament:
În funcţie de cauză, se pot folosi mai multe soluţii. Cea mai la îndemână este reducerea cantităţii de lichide pe care copilul o bea seara şi crearea unei rutine (urinatul complet înainte de somn).
O altă soluţie, nou intrată pe piaţa din România, este alarmă de noapte. Un astfel de dispozitiv prezintă un senzor care va fi plasat în chiloţei, în interiorul unui tampon zilnic şi care declanşează o alarmă atunci când detectează umezeală. Alarma trezeşte copilul, care trebuie ajutat să termine de urinat la baie. Cu timpul, cel mic va învăţa să se oprească din urinat atunci când aude sunetul produs de dispozitiv, realizând astfel controlul sfincterian, învăţând să îşi simtă mai bine vezica plină şi să se trezească la timp pentru a merge la toaletă. Cu toate că un astfel de dispozitiv nu promite rezultate „peste noapte” (pot trece luni până când copilul rămâne uscat în timpul somnului), producătorii vorbesc despre rezultate durabile. Alarmele trebuiesc folosite până când copilul a avut patru săptămâni în care nu a udat patul.
În urma unui control medical, se poate observa şi starea fiziologică a vezicii copilului. Pentru copiii cu o capacitate mică a vezicii urinare, o medicaţie anticolinergica ar putea creşte capacitatea vezicii şi scădea contracţiile. În cazul copiilor cu o vezică mare (copiii care nu fac pipi des), tratamentul cel mai bun constă în vizite cât mai dese la baie (aproximativ două ore). În ambele cazuri este foarte important să vă asiguraţi că cel mic are vezica complet golită, deoarece copiii au tendinţa de a se grăbi atunci când urinează. De asemenea, la fel de important este că mersul la toaletă să se facă la intervale regulate, deoarece obiceiul de „a se ţine” poate afecta atât vezica urinară cât şi rinichii.
Enurezisul nocturn. Pedepsele înrăutăţesc situaţia!
Cel mai rău lucru pe care părintele îl poate face în toiul nopţii, atunci când observă că cel mic a udat patul, este să înceapă să ţipe la el şi să îl certe! Nu îi amintiţi copilului nici a doua zi că a făcut pipi în pat şi în nici un caz de faţă cu alte persoane! Copiii care urinează în pat se simt şi aşa jenaţi de situaţia în care se afla. Ceea ce îl ajuta cu adevărat este să îi fiţi alături, să îi explicaţi că se mai întâmplă, că îl veţi ajuta să depăşească această problemă şi că şi vouă vi s-a întâmplat în copilărie.
Nu folosiţi expresii precum „să îţi fie ruşine”, „nici măcar noaptea nu mă laşi să mă odihnesc”, „eşti un bebeluş”, „este foarte rău ce ai făcut, eşti un copil rău” etc. Ţineţi cont de faptul că ceea ce este, în fond, o problemă temporară, un copil o poate percepe ca fiind „pentru totdeauna”.
Stresul, frică sau deprimarea cauzate de reacţia adultului în fata enurezisului nocturn pot afecta psihic şi emoţional copilul, dând naştere unui cerc vicios din care cu greu se va putea ieşi.
