Eroarea argumentului „Și eu am fost bătut când eram mic și am ajuns foarte bine”

Mihaela Călin

În cadrul unei emisiune de televiziune, în care se discuta despre bătaia copiilor, Justin Coulson, autorul bestseller-ului australian “10 Things Every Parent Needs to Know” a fost surprins de răspunsurile părinților.

În Australia bătaia copiilor este un subiect discutat periodic, cel puțin din 2013. Atunci un grup de medici de la „Royal Australasian College of Physicians”, a propus un amendament pentru ca bătaia să fie considerată infracțiune penală pentru părinții care își lovesc copiii. Da, chiar și o „palmă la fund”. De atunci subiectul a tot fost dezbătut, ca parte a unui efort de a reduce problema violenței domestice din Australia.

De ce au răspuns părinții „DA” la întrebarea „Sunteți de acord cu bătaia copiilor?”

Justin Coulson, autorul bestseller-ului australian “10 Things Every Parent Needs to Know” a fost invitat la o emisiune de televiziune, unde se discuta dacă ar trebui sau nu să existe o lege care să interzică bătaia copiilor, se relateaza pe site-ul www.nytimes.com

În timp ce Justin Coulson era ferm în tabăra „NU”, adică împotriva bătăii, gazda emisiunii a anunțat că a făcut un sondaj printre telespectatori în legătură cu bătaia copiilor. Dar rezultatul votului i-a tăiat respirația lui Coulson.

Marea majoritate a respondenților au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteți de acord cu bătaia copiilor?”.
Nu a fost un sondaj științific. Dar asta nu a diminuat seriozitatea conversației. Mii de voturi au fost numărate prin telefon, SMS, social media și site-ul emisiunii.

Majoritatea mesajelor s-au axat pe o singură temă, care se tot repeta: „Și eu am fost bătut când eram mic și am ajuns foarte bine.”

Are sens, nu-i așa? Mulți dintre noi gândesc așa „Dacă am trecut și eu prin asta și nu mi s-a întâmplat nimic rău, atunci, cu siguranță, că este în regulă pentru toți ceilalți”.

Acest mod de gândire îl găsim sub diverse moduri de exprimare:

„Nu am purtat niciodată centură de siguranță și nu am pățit niciodată nimic”.
„Am băut când eram adolescent și creierul meu nu a fost afectat”.
„Bunicul meu a fumat de la vârsta de 12 ani și a murit de bătrânețe!”

Argumentul „Și am ajuns foarte bine” este popular. Aceasta înseamnă că, pe baza experienței noastre personale, știm ce funcționează și ce nu.

Dar acest argument are defecte fatale:

Este ceea ce se numește o evidență anecdotică.

Această eroare, în termeni simpli, afirmă că „eu nu sunt afectat negativ, deci trebuie să fie în regulă pentru toată lumea”. De exemplu: „Nu am fost vaccinat și sunt foarte bine. Prin urmare, vaccinarea nu este necesară.”

Ne bazăm pe o mărime de eșantion de o persoană. Noi înșine sau o persoană pe care o cunoaștem. Și aplicăm acest rezultat tuturor.

Se bazează pe o comandă rapidă, cunoscută sub numele de euristica disponibilității.

În legătură cu evidența anecdotică, acolo ne bazăm pe informațiile pe care le avem la dispoziție imediat, atunci când facem apel la judecată. În acest caz, informațiile autobiografice sunt ușor de accesat – sunt deja în capul tău. Ai luat bătaie când erai copil și acum ai ajuns foarte bine, așa că bătaia nu rănește pe nimeni.

Dar studiile arată că euristica disponibilității este o prejudecată cognitivă care ne poate împiedica să luăm decizii corecte folosind toate informațiile disponibile. Ea ne orbește cu propriile noastre prejudecăți.

Respinge dovezi științifice bine fundamentate.

Când spui „și am ajuns foarte bine” spui de fapt, cu aroganță, că alte puncte de vedere, deși bazate pe dovezi, nu sunt importante. Declarația „și am ajuns foarte bine” închide discursul și promovează o perspectivă unică, care nu ia în considerare alternativele care pot fi mai luminate. Erorile logice subminează adesea rezultatele științifice, în detrimentul nostru.

Duce la atitudini adânc înrădăcinate.

Atunci când ne sunt împărtășite puncte de vedere contradictorii cu ale noastre, presupunem că oricine are aceste opinii se înșeală, refuzând în felul acesta să ne implicăm, să explorăm sau să evoluăm.

Poate că această incapacitate de a da curs și altor opinii, care contravin propriei noastre teorii, sugerează că „nu am ajuns atât de bine”.

Ce înseamnă „și am ajuns foarte bine”?

Dar ce înseamnă „și am ajuns foarte bine”? Dacă ne gândim că am evitat închisoarea, am putea să spunem că am pus ștacheta prea jos. Ai un serviciu și o familie proprie? Încă un standard destul de comun.

Este la fel de rezonabil să spui: „și am ajuns foarte bine datorită acestui lucru”, la fel cum poți să spui: „și am ajuns foarte bine în ciuda acestui lucru”.

Să ne întoarcem la bătaia copiilor. Academia Americană de Pediatrie a emis de curând o nouă declarație, spunând că bătaia este dăunătoare. Lucru pe care îl văd drept un pas în direcția cea bună.

Este adevărat că nu fiecare copil care a fost lovit va ajunge rău.

Dacă te afli în această categorie, ai putea spune probabil că „am fost bătut și am ajuns foarte bine”. De asemenea este adevărat că unii copii, care nu au fost bătuți niciodată, nu se vor descurca foarte bine.

Cu toate acestea, cercetările științifice arată în mod clar probabilitatea ca efectele negative să crească, dacă ai fost bătut când erai copil. Dar nu putem vedea aceste efecte, așa cum nu vedem nici creșterea zilnică a copiilor noștri.

Pentru a susține că bătaia copiilor este în regulă, înseamnă că suntem victime ale evidenței anecdotice. Aceasta se bazează pe disponibilitatea noastră euristică: respingem opiniile alternative, nu reușim să învățăm și să progresăm, angajându-ne într-o idee provocatoare .

Ne așteptăm ca fiii și fiicele noastre să progreseze în gândire, pe măsură ce înaintează în vârstă. Iar ei merită să se aștepte la același lucru din partea noastră.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa