Gabriela Maalouf: “Cu NLP ne regăsim puterea de a ne ridica când pare să nu mai fie nimic de făcut”

gabriela-maalouf-totul-despre-mame

De vorbă cu Gabriela Maalouf despre programare neurolingvistică (NLP) şi beneficiile sale pentru familii

Putem spune, fără ezitare, că suntem mai norocoşi decât părinţii noştri, pentru că trăim în era informaţiei şi a descoperirilor fascinante care apar de pe o zi pe alta. Unele dintre aceste descoperiri sunt din domeniul parentingului.

Haideţi să aflăm mai multe despre programarea neurolingvistică, cunoscută sub denumirea abreviată de NLP şi care are o sumedenie de beneficii pentru familii. Cea care a avut amabilitatea de a ne răspunde la întrebări este Gabriela Maalouf, practician NLP, formator şi consilier de dezvoltare personală,

Dacă vreţi să o întâlniți personal Gabriela Maalouf, de la care să aflaţi mai multe lucruri despre NLP şi, în mod concret, despre cum să creşteţi un copil independent, atunci nu trebuie să pierdeţi ediţia de ianuarie a “Atelierelor cu mămici” !

TOTUL DESPRE MAME: Pentru că sunt părinţi cărora această denumire li se pare teribil de complicată şi de futuristă, spune-ne, te rugăm, ce este, mai exact, programarea neurolingvistică sau, mai pe scurt, NLP?

Gabriela Maalouf: Într-adevăr, denumirea poate părea complicată, pentru că este destul de lungă şi dă senzaţia a ceva greu, care necesită timp, mult studiu. Mult studiu este necesar, dar asta este treaba noastră a practicienilor, a formatorilor, a consilierilor. Ulterior, venim în slujba celorlalţi pentru a decodifica mesajul.

Definiţiile şi teroriile legate de ceea ce este NLP sunt multe, eu am să va spun cum privesc eu această ştiinţă. Pe scurt, programarea neurolingvistică înseamnă, aşa cum şi numele spune, programarea neuronală a creierului uman pe cale lingvistică, pe calea mesajelor pe care ni le transmitem singuri, convinşi că avem toate resursele pentru a reuşi.

Povestea mea, în plus, spune aşa:

Pentru mine, NLP este un „ izvor al vieţii”. Am ales să formez această metaforă folosind apa-izvorul, aceasta fiind o curgere infinită de molecule, aşa cum sunt şi conexiunile noastre neuronale. De asemenea, apa este o sursă naturală de vindecare în mai toate culturile, tradiţiile şi religiile. Apa vindecă şi se vindecă prin conexiunile ei moleculare. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi în terapia ce foloseşte elemente de NLP. Vindecarea vine dinăuntrul nostru, prin conexiunile neuronale ce se formează, cu ajutorul mesajelor trimise de noi nouă.

TOTUL DESPRE MAME: Cum funcţionează concret NLP-ul şi care sunt rezultatele imediate ce se pot observa după începerea sa?

Gabriela Maalouf: NLP funcţionează cel mai bine prin consiliere. Este necesară ghidarea de către un practician, pentru însuşirea procedeelor. Ulterior, paşii fiind înţeleşi, oamenii pot face şi singuri tehnicile, în funcţie de provocarea pe care o întâlnesc pe drumul lor. Rezultatele imediate sunt descoperirea abilităţilor şi resurselor pe care oamenii le credeau pierdute sau inexistente, dar şi înţelegerea tipologiilor umane, fiind, astfel, mult mai facil să comunici cu fiecare individ din viaţa lor, pe limba fiecăruia. Cei mai mulţi fac asemănarea cu mersul la sală, după o perioadă lungă şi spun: „Nu îmi imaginam că am muşchi şi acolo”. Tot la fel spun şi după începerea consilierii NLP: „Nu ştiam că am atâtea resurse şi abilităţi”. Sau „Acum am început să îmi înţeleg soţia/soţul, colegii de serviciu, copiii, acum ştiu să vorbesc pe limba lor”.

TOTUL DESPRE MAME: În ce domenii se poate aplică NLP-ul?

Gabriela Maalouf: NLP-ul are aplicabilitate în orice domeniu: sport, dietă, terapie de cuplu, terapie individuală, parenting.

TOTUL DESPRE MAME: Care sunt beneficiile de lungă durata ale NLP-ului?

Gabriela Maalouf: Beneficiul de lungă durată adus de NLP este faptul că oamenii îşi însuşesc anumite proceduri, pe care le pot utiliza oricând în viaţa lor. „Magia” NLP-ului, aşa cum o numesc eu, constă în faptul că fiecare tehnică utilizată corect poate fi făcută o singură dată, urmând ca rezultatele să se vadă de fiecare dată, când avem nevoie, fără a mai face ceva suplimentar.

TOTUL DESPRE MAME: Cum poate ajuta NLP-ul familiile cu copii şi când pot acestea să apeleze la tehnicile de NLP?

Gabriela Maalouf: Aceasta este partea mea favorită, atunci când vorbesc despre beneficiile NLP-ului la copii, cuplu, familie în general. Rezultatele sunt magnifice, am lucrat cu copii între 5 şi 16 ani, iar însuşirea procedeelor, precum şi schimbarea totală a perspectivei au fost imediate. Am lucrat cu ancore, convingeri limitatoare, tipologii, rezolvarea de conflicte, negociere, modelarea abilităţilor, anxietate de separare, fobie, frică şi nu în ultimul rând, probleme legate de somn. Am lăsat somnul la final, pentru că am avut rezultate impresionante, atât cu copii micuţi, cât şi cu cei mai mari. Ţelul sau obiectivul pe care ne propunem să îl obţinem este sinergia sau cuplul, familia sinergică. Iar sinergia este atunci când 1+1 nu este egal cu 2, este egal cu ceea ce vrem noi să fie.

Pentru o mai bună înţelegere, vă dau exemple de sinergie în natură:

Copacii de Sequoia sunt cei mai înalţi din lume, pentru că îşi unesc rădăcinile, în mod sinergic, iar energia lor unită îi ridică spre văzduhul mult râvnit.

Păsările zboară în V, nu întâmplător, ci pentru că doar curentul ascendent ce se formează din această alianţă sinergică le poate propulsa pe distanţe mai mari, în timp mai scurt.

Metalele îşi cresc în aliaj rezistenţă cu peste 40%.

Cum ar fi dacă şi noi oamenii ne-am uni sinergic, luând doar abilităţile fiecărui membru al familiei? Puterea noastră ne-ar putea propulsa acolo unde ne dorim, iar 1+1 nu ar mai însemna obligatoriu 2.

TOTUL DESPRE MAME: Care sunt motivele ştiinţifice pentru care NLP-ul funcţionează?

Gabriela Maalouf: Ar trebui să intrăm într-o prelegere pe tema neuroştiinţelor, cum funcţionează creierul, conexiuni neuronale. NLP-ul se bazează pe aceste studii, precum şi pe teoria unor psihologici renumiţi, cum ar fi Virginia Satir, favorită mea.

Pe scurt, ştiinţa spune că putem transmite mesaje creierului nostru, mesaje ce se vor păstra în subconştient şi ne vor ajuta pe tot parcursul vieţii. Cum ştim că acest fapt este adevărat? Ne uităm la viaţa noastră de până acum şi la mesajele pe care ni le-am trimis până în prezent. „Nu pot renunţa la fumat, nu pot să ţin dietă, nu mă înţeleg cu copiii decât dacă ţip, nu sunt în stare să îi culc”. Au funcţionat sau nu? Dau exemple negative pentru că mintea noastră ne ajută să ne amintim toate aceste evenimente, mai repede. Când încep atelierele cu „să ne aducem aminte un moment în care am fost curajoşi”, amintirea vine mai greu. Dar este o altă poveste. Revenind la mesajele transmise creierului până acum, observăm că am fost experţi în a trimite convingeri, care s-au şi adeverit. Despre asta este vorba în NLP, în a transmite mesajele potrivite. Vă închipuiţi cum ar putea arăta viaţa noastră, cu un subconştient plin de informaţie pozitivă?

TOTUL DESPRE MAME: Care au fost motivele personale pentru care ai ales programarea neurolingvistică?

Gabriela Maalouf: Am ales NLP-ul pentru că funcţionează cel mai bine pentru mine şi familia mea. Următorul motiv a fost faptul că a funcţionat la toţi cei cu care am lucrat. NLP-ul nu te ajută să găseşti cauza problemei, neapărat. Te poate ajuta şi dacă nu reuşeşti să găseşti motivul, cauza, te ajută să priveşti posibilitatea de a te vindeca şi nu ceea ce ţi-a cauzat problema. Ajută vindecătorul nostru intern să se activeze şi să-şi facă singur datoria. Ne ajută să ne regăsim resursele, abilităţile noastre, puterea de a ne ridica când credeam că nu mai e nimic de făcut.

TOTUL DESPRE MAME: După ce-şi rezolvă o anumită problemă, oamenii tind să renunţe la metodele ce i-au ajutat să depăşească situaţia dificilă şi să revină la practicile de dinainte. Cam ca la dietă: ai slăbit, uiţi de regim şi te întorci la alimentaţia clasică. Care ar trebui să fie abordarea permanentă a unei persoane ce a trecut de hopul din viaţa sa, astfel încât să nu rişte să se confrunte, din nou, cu situaţia anterioară neplăcută?

Gabriela Maalouf: De obicei, în NLP mesajele sunt trimise direct în subconştient, imprimate acolo, iar rezultatele rămân pentru întreagă viaţă. Ce putem face ca mentenanţă este practica alături de un formator, până tehnicile sunt bine împământenite sau lucrul continuu cu acesta, dacă simţim că lucrăm mai bine în compania acestuia.

Cu Gabriela Maalouf, practician NLP, formator şi consilier de dezvoltare personală, ne vom întâlni miercuri, 27 ianuarie, la Connect Hub din Bucureşti, la prima ediţie din 2016 a “Atelierelor cu mămici”. Vom afla de la invitata noastră cum putem să creştem un copil independent. La acest eveniment va avea loc şi un atelier pentru copii la care Bogdan Muşat aka Mister Origami îi va ajuta pe micuţii prezenţi să-şi pună imaginaţia în funcţiune şi să creeze cele mai frumoase lucruri cu ajutorul tehnicii origami. Înscrierile la eveniment se pot face aici.

gabriela-maalouf-totul-despre-mame

Citeşte şi:
Cum trebuie să fie un cadru didactic bun
7 tendințe de parenting de urmărit în 2016
Cele mai importante 3 lucruri pe care le-am învăţat de la dr. Laura Markham
Cinci motive pentru a nu mai spune „bravo!”

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()